FILOSOFIA I ISTORIA RELIGIILOR - Andrei Gabur

11) geografică (Marija Gimbutas): stabilirea patriei de origine a
indo-europenilor (stepele Rusiei), dar şi conceptul de „vechea Europă”,
funcţional încă din neolitic. Conform altor cercetători, patria de origine ar
fi în Pamir sau chiar în zona carpato-danubiano-pontică.
12) etimologică şi lingvistică (William Jones): descoperirea epocală a
unor similarităţi între elină (greacă veche), latină şi sanscrită, dar şi faptul că
aceasta a condus la ipoteza existenţei unei limbi-părinte - indo-europeana,
reconstituită prin comparări sistematice. Direcţia a fost continuată de Max
Müller şi a condus la formarea disciplinei numite gramatica comparată a
limbilor indo-europene.
13) fenomenologică (Gerardus Van der Leeuw): kratofania (religia
ca manifestare a puterii), schema dinamism-animism-deism şi împărţirea
studiului fenomenologic al religiei în obiectul şi subiectul religiei la
savantul olandez. Alţi reprezentanţi ai acestei metode sunt: Max Scheler,
Maurice Leenhardt, Friedrich Heiler, Geo Widengren, Nathan
Söderblom, Ānanda K. CoomΑraswΑmy, Juan Martín Velasco, Anna
Teresa-Tymieniecka etc.
Cratofania este manifestarea sacrului preponderent ca putere
magicǎ. În lumina acestei concepţii îşi dezvoltǎ Gerardus Van der Leeuw
teoria manifestǎrii sacrului drept cratofanie (manifestare a puterii),
definind pe cel ce are experienţa religioasǎ drept omul care crede în
prezenţa unei forţe şi-şi ghidează comportamentul în funcţie de aceastǎ
credinţǎ.
Utilizarea conceptului de fenomenologie în religie s-a produs
pentru prima datǎ în Discursuri asupra religiei, lucrarea din 1799 a lui
Friedrich Schleiermacher. Aici autorul ia poziţie împotriva
raţionalismului agresiv în studiul religiei din vremea sa. El le cere
contemporanilor sǎ se întoarcǎ la rolul fundamental al conştiinţei umane
în ceea ce priveşte reflecţia asupra religiei.
Ca disciplinǎ, fenomenologia religiei a apărut la sfârşitul anilor
1880. Atunci P. D. Chantepie de la Saussaye, considerat drept fondatorul
disciplinei, a avansat ideea, în lucrarea sa Manual de istorie a religiilor
(1887), cǎ studiul istoric al tradiţiilor religioase trebuie sǎ se îndrepte şi sǎ
progreseze spre studiul fenomenologic al esenţei interioare a experienţei
religioase. Chantepie numeşte fenomenologia religiei „religia esenţialǎ”
ce constǎ în credinţa în forţele supranaturale şi în adorarea lor, iar
prezenţa sa diferenţiază limpede fenomenele religioase de faptele pur
20
Universitatea Spiru Haret