PALIATIA-Vol4-Nr3-Iul2011

PALIAŢIA, Vol 4, Nr 3, iulie 2011 

PALIAŢIA, Vol 4, Nr 3, iulie 2011 ISSN 1844 – 7058 

CUPRINS 

EDITORIAL 

Este momentul pentru noi acţiuni în îngrijirile paliative în Europa 

Heuvel van den WJA 

ARTICOLE ORIGINALE 

Îngrijirea paliativă acordată copiilor cu handicap sever - studiu analitic retrospectiv pe 

un lot de copii cu handicap sever institutionalizaţi 

Ghinescu M, Grigore GD, Ghinescu M 

CLINICAL LESSONS 

Îngrijirea paliativă a pacienţilor cu fistulă 

Ghiran C 

Evaluarea durerii în îngrijirea paliativă: revizie de literatură 

Szucs D 

Un pacient cu tuberculoză pulmonară şi BPOC 

Florescu L 

MANAGEMENT 

Hospice şi îngrijirile paliative în azilele austriace: tendinţe şi ghiduri 

K Bitschnau, Beyer S 

Îngrijirea paliativă în Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Primorsko-Goranska, 

Croaţia: o analiză descriptivă 

Brkljacic Zagrovic M , Lenac-Juranic S, Dokoza-Matejcic S , Sustic A, Golubovic V, Cengic T 

PUBLICAŢII NOI 

Ghiduri de practică clinică pentru suport psihosocial şi în perioada de doliu pentru 

îngrijitorii membri de familie ai pacienţilor ce necesită îngrijiri paliative 

Hudson P, Remedios C, Zordan R, Thomas K, Clifton D, Crewdson M, Sala C, Trauer T, 

Bolleter A, Clarke D 

ŞTIRI 

Pictura de pe copertă: Dialog de P. Michaelic, Slovakia (1991) 

2


EDITORIAL 

Este momentul pentru noi acţiuni în îngrijirile paliative în Europa 

Prof. dr. Wim J.A. van den Heuvel, Preşedintele Comitetului Internaţional Editorial al 

PALIAŢIA 

Interesul pentru îngrijiri paliative este în creştere la nivel mondial. Congresul EAPC de la 

Lisabona a arătat un interes tot mai mare pentru investiţiile în îngrijiri paliative în Africa. În 

acelaşi timp, trebuie să se constate că serviciile de îngrijiri paliative în ţările Europei de Est 

nu se dezvolta prea bine. Nu numai că numărul de participanţi din Europa de Est la 

congresul EAPC a fost scăzută dezamăgitor, inventarul EAPC de servicii paliative - recent 

'updated' - nu indică noile evoluţii. Într-adevăr, astfel cum este indicat în acest numar al 

revistei PALIAŢIA o politică naţională în îngrijirea paliativă încă lipseşte în România şi 

Croaţia şi serviciile de îngrijiri paliative întâmpină dificultăţi în obţinerea de finanţate de la 

casele de asigurări de sănătate naţionale. Acest lucru, probabil, se aplică în majoritatea 

ţărilor din Europa de Est. EAPC ar putea dezvolta un plan de strategie şi de acţiune pentru a 

îmbunătăţi această situaţie în Europa. În general, este menită să fie o asociaţie europeană. 

Chiar ar trebui să fie ridicate semene de întrebare despre gradul de reprezentativitate al 

EAPC în îngrijirile paliative în Europa şi cât de eficiente sunt "declaraţiile" sale şi "grupurile 

de lucru" în a stimula dezvoltarea într-adevăr a îngrijirilor paliative în Europa. Poate, 

asociaţia trebuie să analizeze din nou, de ceea ce este nevoie în îngrijirile paliative, în 

special în Europa de Est. Două exemple sunt prezentate în această acest numar al revistei 

PALIAŢIA care arată posibilităţile pentru o nouă abordare. Una este dezvoltarea îngrijirilor 

paliative în casele de îngrijire medicală, în Austria. The Austrian Palliative Care a recunoscut, 

într-adevăr nevoie de îngrijiri paliative la pacienţii cu asistenţă medicală la domiciliu. În plus, 

a dezvoltat linii directoare pentru a asigura îngrijiri paliative în casele de îngrijire medicală de 

bună calitate. Cealaltă este o publicaţie recentă australiană de ghiduri de practică clinică 

pentru Psychosocial and Bereavement Support of Family Caregivers of Palliative Care. Întradevăr, 

aceste orientări ar putea fi foarte utile pentru a asigura calitatea îngrijirilor paliative în 

Europa de Est. Doar două exemple din ceea ce este necesar pentru a stimula serviciilor de 

îngrijiri paliative de care cetăţenii din ţările din Europa de Est ar putea profita. 

În acest numar al PALIAŢIA se indică, de asemenea, o altă speranţă de dezvoltare. În 

diferite ţări din Europa de Est profesionişti cu experienţă şi motivaţi furnizează îngrijiri 

paliative la domiciliu pentru bolnavii terminali. Ei fac ce pot, în ciuda lipsei de resurse şi 

personal calificat. Membrii familiei, vecinii şi voluntarii ajuta pentru a oferi îngrijire pentru 

pacienţii pe moarte şi oferă susţinere în procesul de doliu. Orientările menţionate, ghidul 

australian, ar putea fi foarte util pentru a afla ce şi cum să facă acest lucru. Noi credem că 

noi iniţiative şi acţiuni vor fi necesare pentru a stimula îngrijirea paliativă în ţările din Europa 

de Est. În 2011 mii de cetăţeni bolnavi în faza terminală în Europa de Est nu primesc îngrijire 

de bază, ei nu mor în demnitate şi suferă în mod inutil. 

3


ARTICOLE ORIGINALE 

Îngrijirea paliativă acordată copiilor cu handicap sever-studiu 

analitic retrospectiv pe un lot de copii cu handicap sever 

institutionalizaţi 

Dr Minerva Ghinescu (a), Georgiana Dana Grigore (b), Mihnea Ghinescu (c) 

(a): medic primar medicină de familie, doctor în stiinţe medicale, conferenţiar universitar 

Universitatea ''Titu Maiorescu'', Facultatea de Medicină şi Medicină Dentară, Bucureşti, 

România 

(b): asistent medical licenţiat, Spitalul de copii ''Marie Curie'' Bucureşti, România 

(c): student la medicină, UMF Carol Davila Bucureşti, România 

Autorul corespondent: 

Dr Minerva Ghinescu: ghinescu_minerva@yahoo.com 

Rezumat 

Îngrijirea paliativă destinată pacienţilor în faza terminală (neoplasm sau alte tipuri de patologii 

cronice necontrolabile cu tratament etiologic - insuficienţe de organ, boli neurologice, SIDA 

etc.) are doua scopuri: controlul simptomelor şi menţinerea calităţii vieţii. În România numarul 

furnizorilor de îngrijiri paliative era 2008 de 67 iar numărul de pacienti beneficiari aproximativ 

2700. 

Obiective: 

- evaluarea factorilor de risc pre-, peri- și postnatali la un copil care prezintă plurihandicap; 

- evaluarea incidenței semnelor și simptomelor asociate handicapului fizic, psihic, senzitiv și 

motor; 

- identificarea și evaluarea afecţiunilor/deficitelor; 

- identificarea intervențiilor echipei medicale pluridisciplinare în îngrijirea unui copil 

plurihandicapat; 

- evaluarea aspectelor psihologice privind familia care are un copil plurihandicapat, precum și 

ale personalului care îngrijește un astfel de copil. 

Material şi metodă: 

Studiul a fost efectuat pe un lot de 61 copii instituționalizați (din care 11 au decedat, 15 au 

fost trimiși la alte fundații sau au fost luați acasă de părinți și 35 se află în îngrijire) în cadrul 

unui ONG din București și a unui centrul de asistenţă socială din judeţul Ilfov , începând cu 

anul 2000. 

Rezultate: 

Majoritatea copiilor inclusi în studiu au părinți. Diagnosticul principal a fost paralizie cerebrală 

infantilă, hidrocefalie (diverse forme) și epilepsie, asociate cu un handicap de tip senzorial. 

Dintre semnele și simptomele studiate, impactul cel mai mare l-au avut: durerea, convulsiile, 

constipația și vărsăturile. 

Dintre copiii cu părinţi, 95% din cazuri nu acceptă faptul că au un copil bolnav și au nevoie să 

fie consiliaţi psihologic şi susţinuţi de echipa medicală pe parcursul bolii, precum şi în cazul 

decesului copilului. 

4


Tulburările de ataşament pot duce la neglijarea sau chiar maltratarea ori abandonul copilului 

cu nevoi speciale (în studiul de caz efectuat s-a constatat abandonul de către familia 

biologică și apoi abandonul familiei adoptive). 

Concluzii: 

Personalul medical implicat în îngrijirea copiilor cu handicap sever trebuie de asemenea 

susţinut şi motivat pentru a-şi putea defăşura activitatea în condiții optime şi pentru a evita 

detașarea până la insensibilitate, precum și atașamentul profund. 

Trebuie depuse toate eforturile în programul de recuperare, în masura posibilităților, de 

reabilitare globală a copilului, în strânsă corelație cu mediul său familial și social. Evident, 

aceasta poate avea loc doar în cazul alocării resurselor financiare corespunzătoare și a 

pregătirii unui număr suficient de specialiști în domeniu. 

Cuvinte cheie: îngrijiri paliative, handicap sever, copilul instituţionalizat 

Introducere 

Îngrijirea paliativă a fost iniţial destinată bolnavilor cu cancer în faze avansate, cancerul fiind 

una din principalele cauze ale mortalităţii în lume. Îngrijirea paliativă a modificat percepția 

asupra bolii şi a făcut ca lumea medicală să accepte responsabilitatea de a transforma ultima 

parte a vieţii pacientului într-o perioadă trăită în demnitate și confort. Ulterior îngrijirile 

paliative au devenit accesibile şi altor tipuri de patologii cronice care prezintă în fazele 

terminale simptome necontrolabile cu tratament etiologic şi care necesită paliaţie 

(insuficienţe de organ, unele boli neurologice, SIDA, etc). 

OMS a definit îngrijirea paliativă în anul 2002 ca „...o metodă de abordare pentru 

îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor lor pentru a face faţă problemelor asociate 

bolilor incurabile în fază terminală, prin prevenirea şi uşurarea suferinţei, evaluarea 

impecabilă şi tratamentul durerii şi altor simptome – psihice, psiho-sociale şi spirituale”. 

Îngrijirile paliative au două mari scopuri: controlul simptomelor şi menţinerea calităţii vieţii. 

Îngrijirile paliative nu cuprind numai managementul simptomelor şi aspectele bolii, ele includ 

identificarea timpurie, evaluarea şi tratamentul problemelor psiho-sociale şi spirituale; în 

consecinţa este nevoie de o abordare interdisciplinară a pacientului pentru a putea furniza 

acest tip de îngrijiri (1). Aşa cum a recomandat dr. W. Wodarg şi Rezoluţia Consiliului 

Europei, îngrijrile paliative ar trebui să facă parte din sistemul de sănătate. În Europa de Vest 

este cel mai dinamic sector din medicină (2). 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat următoarele principii de bază, potrivit cărora 

îngrijirea paliativă (3): 

- asigură înlăturarea/diminuarea durerii şi a altor simptome; 

- confirmă viaţa şi consideră moartea ca un proces normal; 

- nu grăbeşte si nici nu amână moartea; 

- integrează aspectele psiho-sociale şi spirituale ale îngrijirii pacientului; 

- oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cît mai apropiată de cea 

normală până la moarte; 

- oferă un sistem de suport pentru a ajuta familia să facă faţă în timpul bolii pacientului şi 

după decesul acestuia; 

- se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor pacientului 

şi familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport în perioada de doliu), dacă este 

cazul (3); 

- îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii; este aplicabilă în stadii 

timpurii ale bolii, în corelaţie cu o serie de alte terapii menite să prelungească viaţa, cum ar fi 

5


chimioterapia, radioterapia, şi include investigaţii necesare unei mai bune înţelegeri si 

abordări ale complicaţiilor clinice. 

Numărul exact de pacienţi îngrijiţi anual nu este cunoscut, dar unele date sunt disponibile în 

ceea ce priveşte numărul de furnizori care acordă îngrijiri paliative. 67 de centre funcţionau 

în anul 2008, majoritatea finanţate de organizaţii umanitare sau religioase sau din fondul 

asigurarilor sociale de sănătate. Se estimează că, în anul 2008, aproximativ 2.700 pacienţi 

care au avut nevoie de îngrijiri paliative au fost îngrijiţi în unităţile de îngrijire paliativă (4). 

Material și metodă 

Studiul a fost efectuat pe un lot de 31 copii instituționalizați (din care 11 au decedat, 5 au fost 

trimiși la alte fundații sau au fost luați acasă de părinți și 15 se află în îngrijire) în cadrul unui 

ONG din București și a unui centru de asistenţă socială din judeţul Ilfov, începând cu anul 

2000. Studiul a inclus toți copiii deoarece s-au urmărit în special factorii de risc antenatali, 

perinatali și postnatali, precum și semnele și simptomele asociate diagnosticelor medicale. 

În prezent, centrul de la București asigură îngrijirea a 15 copii de vârste diferite, de etnii 

diferite, de religii diferite, abandonați sau cu părinți, dar toți cu plurihandicap iar centrul din 

judetul Ilfov are în îngrijire un număr de 20 adolescenţi cu HIV şi plurihandicap. 

Metodele teoretice utilizate au fost: cercetarea teoretică a surselor, conceptelor și 

concepțiilor, abordărilor teoretice. Colectarea și prelucrarea datelor epidemiologice, 

demografice, socio-economice și evaluarea factorilor de risc s-a realizat transversal pentru 

fiecare caz în parte. 

Parametri epidemiologici standard: 

- date demografice: vârsta copilului la intrarea în studiu, sexul, apartenența etnică, domiciliul 

urban/rural, decese; 

- date socio-economice: status social (în familie/ în plasament în familie, la asistentul 

maternal/instituționalizat în momentul studiului), condițiile materiale, școlarizarea mamei 

(studii gimnaziale/liceale/superioare); 

Parametri etiopatogenici: 

Factorii de risc în functie de momentul nașterii (prenatali, perinatali, postnatali, 

neclasificabili): vârsta gestațională și greutatea la naștere, bolile acute sau cronice în 

antecedente, date privind evoluția sarcinii și momentul nașterii; 

- factorii de risc prenatali: vârsta mamei la naşterea copilului, vârsta foarte mică sau foarte 

mare a mamei (până în 20 ani, mai mare de 35 ani), consultaţiile medicale prenatale, rangul 

copilului, sarcina multiplă, gemelară sau cu tripleţi, prematuritatea, infecţiile congenitale ale 

complexului TORCH (TOxoplasmoza, Rubeola, Citomegalovirusul, Herpesul simplex), factori 

teratogeni, complicaţiile placentare, pierderi de sarcini în antecedentele mamei, prezenţa în 

istoricul mamei a unui nou născut cu greutate mai mică de 2000 grame sau cu deficit motor, 

senzorial, mental, retard, alte infecţii virale acute, bacteriene sau micoplasmatice în timpul 

sarcinii; 

- factori de risc peri/neonatali (hipoxia/asfixia la naștere prin circulară de cordon sau travaliu 

prelungit, traumatismul, incompatibilitatea Rh cu icter prelungit), greutatea la naștere, 

- locul nașterii (în spital sau la domiciliu), scorul APGAR, hipoxia - asfixia la nastere a 

copilului prin circulara de cordon, placenta praevia, prezentațiile anormale ale fetusului, 

aspirația de meconiu, naștere dificilă, travaliul prelungit, incompatibilitatea Rh mama-copil, 

traumatisme craniocerebrale la naștere, alte afecțiuni perinatale; 

- factori de risc postnatali (meningoencefalite, anomalii vasculare cu accident cerebral 

vascular, coagulopatiile): coagulopatii, complicatii dupa vaccinări, infecțiile postnatale,- 

intoxicații cu substanțe diferite, traumatisme cranio-cerebrale, convulsiile postnatale. 

Identificarea si evaluarea afecţiunilor/deficitelor: 

- paralizie cerebrală infantilă, epilepsie, complicații musculo-scheletale ortopedice ale 

coloanei: cifoze, scolioze, malformaţii ale feţei, capului, tulburările de alimentaţie, creştere şi 

6


nutritive, tulburările cognitive – retardul mental, tulburările de vedere, tulburările de auz, 

tulburările de limbaj (5). 

Etiologia de cauza prenatală, perinatală/neonatală, postnatală sau neclasificabilă pentru PCI 

(paralizia cerebrală infantilă) - ca diagnostic principal - a fost stabilită în concordanță cu 

criteriile lui Hagberg et al (6). 

Identificarea şi evaluarea semnelor şi simptomelor asociate patologiei: 

- durere, convulsii, constipaţie – diaree, vărsături, dispnee, escare. 

Obiectivele studiului 

Acest studiu și-a propus: 

- evaluarea factorilor de risc pre-, peri- și postnatali la un copil care prezintă plurihandicap; 

- evaluarea incidenței semnelor și simptomelor asociate handicapului fizic, psihic, senzitiv și 

motor; 

- identificarea si evaluarea afecţiunilor/deficitelor; 

-identificarea intervențiilor echipei medicale pluridisciplinare în îngrijirea unui copil 

plurihandicapat; 

- evaluarea aspectelor psihologice privind familia care are un copil plurihandicapat, precum și 

ale personalului care îngrijește un astfel de copil. 

Rezultate 

Evaluarea clinico-etiologică și funcțională într-un lot de copii cu plurihandicap 

A fost studiat un lot reprezentativ de 31 copii plurihandicapați diagnosticați cu PCI(diverse 

forme), epilepsie, retard psihic sever, hidrocefalie (diverse forme), trisomie 18, trisomie 13, 

microcefalie, hipotrofie staturală. Vârsta la intrarea în studiu a fost între 1 - 15 ani. La acest 

lot a fost posibilă colectarea tuturor datelor necesare atingerii obiectivelor cercetării și copii 

au putut fi evaluați complex anamnestic și clinico-funcțional. 

Acești copii au fost selectați pe baza criteriilor amintite, pentru care s-a urmărit identificarea, 

descrierea și analiza factorilor de risc etiologici și epidemiologici asociați plurihandicapului în 

scopul realizării profilelor, modelelor, clinico-etiologice ale copilului studiat, cu utilitate în 

elaborarea măsurilor de profilaxie a complicațiilor și a celor mai eficiente metodologii de 

recuperare, evaluarea impactului clinico-etiologic asupra statusului funcțional al copilului 

plurihandicapat și identificarea afecțiunilor asociate paraliziilor cerebrale infantile, ca 

diagnostic principal. 

Principalii factori de risc etiopatogenici 

În tabelul nr 1 se prezintă prevalența factorilor de risc (antenatali, perinatali, postnatali) 

pentru plurihandicap la lotul studiat. 

Se remarcă mai ales prevalența celor 10 indicatori din lista PERISTAT și anume: 

- C1- Pierderi sarcini în antecedente la 14 cazuri; 

- C4 – Prematuritatea sub 28 săptămâni 1 caz; 

- R11- Prematuritatea: sub 28 săptămâni 1 caz, 28-31 săptămâni 21 cazuri, 32-36 

săptămâni 16 cazuri; 

- C8- Vârsta mamei sub 20 ani 1 caz și peste 35 ani 2 cazuri; 

- C9- Gemelaritate 1 caz; 

- R8- Complicații naștere - travaliu precipitat 1 caz, travaliu prelungit 4 cazuri; 

- Nou născuți cu greutate mai mică de 2000 gr 3 cazuri, Greutatea la naștere < 2500 g sub 

999 1 caz, 1000-1499 3 cazuri, 1500-2499 5 cazuri; 

- R1- Anomalii/malformații congenitale cerebrale 12 cazuri; 

- R2- APGAR < 5 3 cazuri; 

- R3- Consum alcool 1 caz; 

- Alte toxice si medicamente 1 caz; 

7


- F3- Complicații la naștere ale copilului hipoxia/asfixia la naștere 2 cazuri, traume cerebrale 

mecanice 1 caz, convulsii neonatale 1 caz. 

Tabel 1 – Principalii factori de risc etiopatogenici în lotul de subiecți studiați 

Factor etiopatogenic Nr. 

(n=31) 

ANTENATALI 

Materni 

Fetali 

PERINATALI 

Prematuritatea 

Vârsta mamei sub 20 ani 1 

Vârsta mamei peste 35 ani 2 

Pierderi sarcini în antecedente 3 

Nou născuti decedați în antecedente 

Nou născuți cu greutate mai mică de 2000 gr 4 

Fertilizare in vitro 1 

Alți copii cu afectare psiho-motorie 

Toxoplasmoza 

Citomegalovirus 1 

Boli/toxice 

HTA/Eclampsia 

Hemoragii uterine 

1 

2 

Complicații placentare 1 

Diabet zaharat 1 

Consum alcool 1 

Alte toxice și medicamente 1 

Gemelaritate 1 

Anomalii/Fetali malformații congenitale cerebrale 7 

Anomalii ecografice 1 

sub 28 săptămâni 1 

28-31 săptămâni 21 

32-36 săptămâni 9 

Facială 1 

Prezentația 

Pelviană 15 

Transversă 1 

Complicații la naștere Travaliu precipitat 1 

Travaliu prelungit 4 

APGAR < 5 3 

Greutatea la naștere 

Complicații la naștere ale 

copilului 

Afecțiuni neonatale 

POSTNATALI 

Afecțiuni ale copilului 

1 – 36 luni 

sub 999 1 

< 2500 g 

1000-1499 3 

1500-2499 5 

Hipoxia/asfixia la naștere 2 

Traume cerebrale mecanice 1 

Icter neonatal sever 1 

Meningo-encefalite 1 

Convulsii neonatal 1 

Traumatisme craniocerebrale 1 

Intoxicații (medicamente, alcool, toxice diverse) 2 

Complicații dupa vaccinări 

Repartiția pe sexe și incidența abandonului 

În lotul studiat s-a constatat că majoritatea copiilor au părinți (65%), ceilalți fiind abandonați 

în maternitate sau ulterior (Figura 1). În ce privește sexul copiilor, s-a constatat o creștere 

moderată a numărului de băieți (17 băieți) față de fete (14 fete), însă fără a fi reprezentativ 

(Figura 2). 

8


Figura 1 – Incidența abandonului Figura 2 – Repartiția pe sexe 

Prevalența bolilor diagnosticate 

Dintre bolile diagnosticate, malformațiile cervico-faciale s-au întâlnit în 22 cazuri (70,96%), 

retardul psiho-motor sever în 25 cazuri (80,64%), epilepsia și paralizia cerebrală infantilă 

fiind aproximativ la paritate, respectiv 14 (45,16%) și 15 (48,38%) cazuri (Figura 3). 

Coexistența acestor afecțiuni formează plurihandicapul. 

Figura 3 – Incidența bolilor diagnosticate 

Incidența paraliziei cerebrale infantile 

Se constată o incidență a paraliziei cerebrale la copiii din lotul studiat de 58,06%, dintre care 

14 copii prezintă PCI tip spastic, forma tetraplegică și 4 copii cu PCI tip mixt (spastic și 

distonic). Dintre aceștia, 1 caz a dobândit tetraplegia în urma unei encefalite (Figura 4). 

Figura 4 – Tipuri de paralizie cerebrală infantilă 

9


Hidrocefalia 

Dintre cazurile de hidrocefalie, se constată următoarele malformații pe trimestru de sarcină: 

trimestrul I 1 caz (3.22%) holoprozencefalie și 1 caz (3.22%) de anencefalie, trimestrul II 2 

(6.45%) cazuri de hidrancefalie și 1 caz (3.22%) de lisencefalie, trimestrul III de sarcină 1 caz 

de porencefalie (Figura 5). În plus, se constată prezența a 4 cazuri de hidrocefalie fără a fi 

stabilit tipul acesteia, dintre care 2 cazuri stabilizate chirurgical. 

Figura 5 – Incidența hidrocefaliei 

Handicapul senzitiv asociat afecțiunii de bază în lotul de subiecți 

Este important faptul că prezența handicapului senzitiv asociat a fost constatată la peste 

jumătate din copii - 17 cazuri (54,83%), ca rezultat al paraliziei cerebrale infantile. Dintre 

aceștia, 1 caz prezintă atrofie optică asociată cu PCI tip spastic și porencefalie (Figura 6). 

Figura 6 – Handicapul senzitiv asociat afecțiunii de bază 

Epilepsia 

În lotul de 31 copii cercetați, 2 dintre copii au avut convulsii în antecedente iar 14 dintre ei au 

dezvoltat epilepsie, rezultând astfel o prevalență de 45.16%. Vârsta medie de debut a 

epilepsiei a fost de 6 luni cu prima convulsie aparută în timpul primului an de viață la 18 

(69.2%) dintre copii cercetați. Aceste date sunt comparabile cu cele din literatură, în care 

10


epilepsia are o incidenta de 15 - 55% la copiii si adulții cu PCI. Incidența epilepsiei la cei 

14/31 de copii diagnosticați cu PCI este prezentată în figura 7. 

Figura 7 – Epilepsia 

Retardul mental 

25 dintre copii au prezentat retard mental, rezultând astfel o incidență a retardului psihomotor 

de 80.64% în lotul de 31 copii diagnosticati cu PCI. În lotul studiat, retardul mental în formele 

clinice ale PCI s-a asociat cu prevalența la copiii cu tetrapareza într-un procent de 58.06% 

(Figura 8). 

Figua 8 – Retardul psihomotor 

Semnele și simptomele asociate plurihandicapului 

Dintre semnele și simptomele asociate, s-au constatat următoarele: durerea a fost prezentă 

în 41% din cazuri, convulsiile asociate epilepsiei în 13% din cazuri, dispneea în 8% cazuri, 

constipația în 12% din cazuri, diareea în 2 cazuri (2%), vărsăturile în 10% din cazuri iar 

escare la cap au prezentat 2 copii (2%) (Figura 9). 

11


Figura 9 – Frecvența semnelor și simptomelor 

Discuții si concluzii 

În urma studiului efectuat, dintre factorii antenatali, perinatali și postnatali menționați, nu au 

fost confirmați următorii: 

- vârsta mamei: 80,64% au vârsta cuprinsă între 20-30 ani, cu o medie de 26 ani; 

- mediu urban: 80% din cazuri; 

- rangul copilului: 50% sunt de rang 2, 1 copil provine din sarcină gemelară cu frate normal, 1 

copil este de rang 4 cu frați normali inclusiv cel de rang 5. 

Deși majoritatea copiilor au părinți (64,51%), dintre aceștia, 50% provin din sarcină cu 

evoluție normală fără a se constata vreo relație între rangul copilului și handicapul sever 

asociat. 

Din punct de vedere clinic, diagnosticul principal a fost paralizie cerebrală infantilă, 

hidrocefalie (diverse forme) și epilepsie, asociate cu un handicap de tip senzorial ca 

surditatea (4 cazuri – 12,90%) sau cecitatea (13 cazuri – 41,93%). 

Dintre semnele și simptomele studiate, impactul cel mai mare l-au avut: durerea (aproape 

80% din cazuri) care a mers până la țipătul cerebral (în 2 cazuri), convulsiile (45% din 

cazuri), constipația (15% din cazuri) și vărsăturile (12% din cazuri). 

Astfel, îngrijirile acordate vizează în special combaterea semnelor şi simptomelor şi mai puţin 

- vindecarea bolii (care este imposibilă) 

- supravegherea funcțiilor vitale; 

- aplicarea tratamentului prescris; 

- asigurarea condițiilor de mediu; 

- asigurarea alimentației corespunzătoare; 

- corectarea poziției vicioase a corpului în pat și în scaunul rulant, etc. 

Dintre copiii cu părinţi, 95% din cazuri nu acceptă faptul că au un copil bolnav și au nevoie să 

fie consiliaţi psihologic şi susţinuţi de echipa medicală pe parcursul bolii, precum şi în cazul 

decesului copilului. Acești copii necesită îngrijire permanentă și specializată, iar familia nu 

întotdeauna reușește să acorde această îngrijire. Tulburările de ataşament pot duce la 

12


neglijarea sau chiar maltratarea ori abandonul copilului cu nevoi speciale (în studiul de caz 

efectuat s-a constatat abandonul de către familie și apoi abandonul familiei adoptive). 

Personalul medical implicat în îngrijirea copiilor cu handicap sever trebuie de asemenea 

susţinut şi motivat pentru a-şi putea defăşura activitatea în condiții optime şi pentru a evita 

detașarea până la insensibilitate, precum și atașamentul profund. 

Trebuie depuse toate eforturile în programul de recuperare, în masura posibilităților, de 

reabilitare globală a copilului, în strânsă corelație cu mediul său familial și social. Evident, 

aceasta poate avea loc doar în cazul alocării resurselor financiare corespunzătoare și a 

pregătirii unui număr suficient de specialiști în domeniu. 

Bibliografie 

1. Dumitrescu L, Olăroiu M. Modele de organizare si funcționare al echipelor multidisciplinare de acordare de 

îngrijiri paliative la domiciliu. Buletin Informativ pentru Medicii de Familie 2004; 10-12. 

2. Heuvel WJA van den, Olăroiu-van den Heuvel M. Palliative care in Romania: need and right. Revista Română 

de Bioetica 2008: 2. 

3. Olăroiu M eds. Compendiu de îngrijiri paliative la domicliu. București: Ed.Viața Medicală; 2004. 

4. L.Dumitrescu. Îngrijiri paliative pentru cetățenii români. Paliația 2009; 4:4-5. 

5. Allsopp M, Macphy C, Cordero J et al. Reported biomedical causes and associated medical conditions for 

mental retardation among 10- year- old children, metropolitan Atlanta, 1985 to 1987; Developmental Medicine and 

Child Neurology 1997: 39; 142- 149. 

6. Hagberg B, Hagberg G, Olow I, Van Wendt L. The changing panorama of C.P. in Sweden. Prevalence and 

origin in the birth year period 1987-90. Acta Pediatr 1996;85: 954 - 60. 

Conflict de interese: nu există 

Primit: 15 decembrie 2010 

Acceptat: 25 aprilie 2011 

13


CLINICAL LESSONS 

Îngrijirea paliativă a pacienţilor cu fistulă 

Ghiran Cristina, asistentă medicală licenţiată, competentă în stomaterapie, specializată în 

îngrijiri paliative, Hospice “Casa Speranţei” Braşov, România 

Adresa pentru corespondenţa: 

e-mail: cristina.ghiran@hospice.ro 

Rezumat 

Dintre pacienţii cu malignitate, cel mai crescut risc de a dezvolta o fistulă îl au bolnavii al 

căror cancer este în stadiu avansat, cei cu tumori gastrointestinale şi cei ale căror organe 

abdominale sunt expuse radioterapiei. Cele enumerate mai sus constituie în acelaşi timp şi 

factori care scad şansa închiderii fistulei. 

Începând cu o evaluare cuprinzătoare, bazându- se pe protocoale actuale de îngrijire, 

îngrijirea interdisciplinară axată pe calitatea vieţii reprezintă o abordare holistică dar 

provocatoare. 

Scopul acestui articol este de a sublinia importanţa abordării holistice şi de a oferi un ghid 

practic pentru îngrijirea interdisciplinară a pacienţilor cu fistulă şi prognostic limitat. 

Cuvinte cheie: fistulă, paliativ, holistic, protocol, nursing 

(Full text in engleză) 

14


Evaluarea durerii în îngrijirea paliativă: revizie de literatură 

Dr. Diana Szucs, medic primar medicină internă, atestat în îngrijiri paliative, şef secţie 

Medicală, Spitalul Municipal Lugoj, România 


e-mail: dianaszucs@yahoo.com 

Rezumat 

Obiective: 

Investigarea metodelor de evaluare a durerii cronice a pacienţilor neoplazici în studiile 

clinice. 

Metode: 

A fost efectuată meta-analiză a studiilor clinice efectuate pentru evaluarea durerii cronice la 

pacienţii neoplazici. Literatura a fost căutată în bazele de date Medline şi DARE. 

Rezultate: 

În timpul acestui studiu au fost identificate despre durere cronică 855 de titluri în Medline şi 

359 titluri în DARE. Au fost selectate pentru acest articol doar 16 studii despre scalele de 

evaluare a durerii. 

Dezvoltarea şi punerea în aplicare a mai multor chestionare despre durere în ultimii ani, ca şi 

rezultatele emoţionale şi sociale conduc la o mai bună îngrijire terapeutică şi un mai bun 

control al durerii. Folosirea scalelor uni- sau pluridimensionale pentru evaluarea durerii este 

o metodă simplă pentru multiplele categorii de pacienţi, fără legătură cu limba sau cultura 

acestora. De aceea chestionarele sunt validate de mai multe studii clinice, chiar dacă 

evaluarea durerii va avea rezultate secundare. 

Concluzii: 

Evaluarea durerii cronice este o provocare majoră în cazul pacienţilor neoplazici. Chiar dacă 

există multiple scale şi chestionare, uni- sau pluridimensionale pentru evaluarea intensităţii 

durerii în studiile clinice, folosirea lor nu este unitară. De aceea este necesar să se aplice 

standarde pentru metodele de evaluare a durerii şi includerea lor în ghidurile de practică. 

Cuvinte cheie: scale ale durerii, diagnosticul durerii, chestionare pentru durere, durerea 

cronică în cancer 

Introducere 

Durerea este un fenomen complex subiectiv cu consecinţe diverse subiective şi obiective ce 

se regăsesc la nivel structural funcţional şi psiho-emotional. La pacienţii cu cancer durerea 

este un fenomen comun, 30-49% prezentând durere din stadiile incipiente ajungând să 

domine tabloul clinic la 65-85% din bolnavii în stadii terminale (1). 

Durerea este un fenomen greu cuantificabil având o componentă subiectivă importantă. 

Nevoia medicului de a măsura şi de a înţelege factorii şi mecanismele implicate în diferite 

categorii de durere, caracteristicile durerii, atât în cea acută, cât şi în cea cronică (localizare, 

intensitate, durată, iradiere, manifestări asociate) sunt în strânsă legatură cu capacitatea 

pacientului de autoevaluare a durerii. 

Melzak (2) a descris experienţa dureroasă ca pe un fenomen multidimensional în care se 

regăsesc următoarele aspecte: 

15


- manifestări senzorialo-discriminative pentru care se impune aprecierea fenomenului algic 

ca topografie, iradiere, intensitate, caractere specifice (de tip apăsare, constricţie, arsură, 

descărcare electrică, etc.); 

- manifestări psiho-emoţionale, ca senzaţii dezagreabile legate de durere variind de la 

moderată nemulţumire până la agitaţie, anxietate şi depresie; 

- manifestari comportamentale; 

- manifestari cognitive. 

Pacientul interpretează durerea. Terapeutul analizează mecanismele mentale capabile să 

influenţeze percepţia stimulilor dureroşi şi reacţia comportamentală indusă de acestea. Astfel 

reprezentarea fenomenului algic este influenţată de: 

- integrarea mesajelor de “durere” ţinând cont şi de experienţa anterioară legată de durere; 

atitudinea mediului uman apropiat, respectiv acordarea sau nu a atenţiei şi a îngrijirilor 

legate de comportamentul algic. 

Comportamentul reprezintă totalitatea manifestărilor verbale şi nonverbale (expresia feţei, 

poziţia corpului), în care componenta motrice reprezintă un grupaj aparte sub imperativul 

”funcţional”, de exemplu: pacientul nu mişcă un segment al corpului de teama apariţiei 

durerii, refuză să se deplaseze sau să facă alte categorii de activităţi. 

Durerea este o experienţă senzorială şi emoţională neplăcută, asociată cu o leziune tisulară 

actuală sau potenţială, sau descrisă în termenii unei asemenea leziuni (3). 

Durera acută este asociată unei leziuni tisulare acute, traumatică sau secundară unei boli, cu 

o disfuncţie a musculaturii sau a unor organe interne, care nu produce o distrucţie tisulară 

(de exemplu spasmul muscular), fiind rezultatul stimulării receptorilor nociceptivi periferici şi 

viscerali. 

Durerea cronică este durerea care persistă mai mult de o lună după vindecarea unei 

afecţiuni algogene acute, durerea produsă de o afecţiune cronică care, prin evoluţia ei, 

produce stimularea permanentă a nociceptorilor sau repetarea timp de luni sau ani a 

aceleiaşi dureri. Durerea cronică este o durere persistentă cu coloratură extrem de variată în 

componente psiho-emoţionale şi comportamentale, realizând un cerc vicios ce se 

autoîntreţine dincolo de factorii cauzali iniţiali. În acest context se descriu: 

- durerea trenantă insidioasă, rezistentă la tratamentul uzual; 

- durerea musculară; 

- tulburări vaso-motorii; 

- atitudini şi poziţii vicioase, uneori demonstrative; 

- manifestări de tip anxietate/depresie; 

- nivel somatic funcţional afectat (invaliditate, disabilitate). 

Prezenţa durerii impune: măsurarea, interpretarea, evaluarea globală a pacientului, studiul 

contextului psiho-comportamental şi socio-familial. 

Evaluarea caracteristicilor calitative şi cantitative ale durerii 

Evaluarea durerii este abilitatea de a diagnostica şi de a face un plan de tratament inţial (4). 

Aprecierea durerii are valenţe multidimensionale şi pentru realizarea unui program terapeutic 

adaptat şi personalizat se va face estimarea globală a fenomenului algic. Astfel se utilizează 

mai multe categorii de teste, scale, chestionare pentru a avea posibilitatea aprecierii evoluţiei 

durerii şi a răspunsului la diverse programe terapeutice. 

Ansamblul instrumentelor de evaluare a durerii, propuse în literatura actuală în cadrul 

analizei durerii acute şi cronice a pacientului adult, inclus în programul de îngrijiri palliative, 

se regăsesc în numeroase forme de analiză clinică, funcţională psiho-comportamentală, etc. 

Astfel se regăsesc următorii paşi: 

- analiza zonelor dureroase; 

16


- măsurarea intensităţii dureroase cu ajutorul scalelor, testelor, chestionarelor; 

- teste multidimensionale de caracterizare calitativă şi cantitativă a durerii; 

- teste de afectare emoţională; 

- teste de corecţie a durerii în relaţie cu comportamentul cotidian; 

- teste de tip asociativ. 

La sfârşitul evaluării, practicianul trebuie să poată aprecia dacă durerea: 

- este cauzată de boala de bază, de tratamentul bolii de bază, sau de o boala asociată; 

- este nociceptivă, neuropată sau mixtă; 

- este însoţită de elemente importante de suferinţa psihică (cum ar fi anxietatea, depresia) 

- are impact negativ socio-familial. 

Măsurarea intensităţii durerii se poate face utilizând numeroase scale uni- şi 

multidimensionale. 

Teste unidimensionale 

1. Testul numeric foloseşte o scală de la 0 la 100 prin care se înregistrează în procente oral 

sau scris răspunsul terapeutic; un răspuns mai mare de 50% constituie un indice de 

eficacitate pentru manifestările clinice. 

2. Testul verbal simplu (VRS) (1948 Klee) (5) prezintă o listă ierarhică de calificative, ce 

reprezintă nivele de creştere a durerii. Fiecare termen lasă liberă alegerea pacientului care 

răspunde descriptiv. Testul cuprinde minim 4 nivele distincte, cele mai frecvente grupaje 

utilizează 4-6 nivele de descriere calitativă a durerii (uşoară, medie, intensă, forte) fără 

asocierea interpretării emoţionale (deprimantă, insuportabilă). Se verifică periodic nivelui 

durerii. Fiecare descriere se poate asocia cu un scor şi apoi se interpretează statistic (de 

exemplu cu scala numerică). 

3. Scala analog vizuală (VAS) este un test unidimensional rapid care îndeplineşte criteriile de 

cercetare clinică (acceptarea pacientului, reproductibilitate, validitate aparentă şi continuă, 

sensibilitate). Testul se bazează pe ordonarea pe o linie orizontală dreaptă de 10 cm, care 

are la capete extreme în analiza durerii: 0=absenţa durerii, 10=durerea maximă. Dintre 

testele unidimensionale acesta se foloseşte în măsurarea durerii cronice şi în aprecierea 

răspunsului terapeutic. 

Evaluarea durerii nu are un test “gold standard” de referinţă. De aceea se impune utilizarea 

unor instrumente care să răspundă studiului de corelaţie între diferite scoruri obţinute, 

analizând totodată dimensiunile emoţionale şi comportamentale. În acest sens se folosesc 

chestionare descriptive cu teste multidimensionale ce cuprind atât parametrii calitativi cât şi 

cantitativi (6). 

Teste multidimensionale 

1. Chestionarul McGill (MPQ) este un test de evaluare pluridimensională calitativă şi 

cantitativă a durerii. Are o bună validitate deoarece culege răspunsul la descrierea verbală 

spontană. Are o formă completă şi una abreviată. În forma completă cuprinde mai multe 

grupe de activităţi: 

- analiza fenomenului complex al durerii prin raportarea la o scală de 78 de adjective de tip 

sensorial, afectiv, evaluative, senzitivo-afectiv; 

- analiza fenomenelor concomitente de tip sufocare, cefalee, vertij, vărsătură, diaree, 

constipaţie, etc.; 

- aprecierea calităţii somnului în raport cu durerea; 

- utilizarea unei figurine pentru localizarea spaţială a zonelor dureroase; 

17


- în urma evaluării acestor elemente se calculează diferite scoruri: scorul de analiză a raţiei 

durerii - Pain Rating Intensity Scor, sau scorul de intensitate actuală - Present Pain Intensity 

Scor). 

Testul este recunoscut în diverse protocoale ca instrument principal de evaluare a 

componentelor afective şi/sau senzoriale în durere (6). 

2. Chestionarul de durere Saint Antoine este un test multidimensional verbal care apreciază 

descrierea durerii şi cuprinde 61 calificative organizate în 16 grupe, din care 9 senzoriale, 7 

afective şi 1 de evaluare; are valoare semiologică, senzorială pentru durere şi ajută la 

precizarea intensităţii durerii din punct de vedere psiho-afectiv. Este utilizat în studiile clinice 

în corelaţie cu scorul de depresie “Back Depression Inventory” şi cu scorul de anxietate 

“State Trait Anxiety Inventory” (7). 

3. Indicele de invaliditate în durere (Pain Disability Index) evaluează reducerea funcţională, 

socială şi relaţională indusă de durere. Se analizează 7 sectoare ale vieţii cotidiene: 

responsabilităţi casnice şi familiale, activitatea de recreere, viaţa socială, activitatea 

profesională, viaţa sexuală, igiena, nevoile personale şi nevoile elementare. 

Fiecare grupaj este cotat de la 0 la 10 (0=nivel satisfacator, 10=activitate întreruptă prin 

durere). Un scor ridicat relevă o durere severă şi o incapacitate funcţională determinată de 

durere. Este un test cu o coerenţă internă satisfăcătoare şi o bună reproductivitate. 

4. Testul Dallas este un test rapid, se efectuează în 3-5 minute şi analizează durera cronică 

focalizând atenţia pe experienţa dureroasă şi urmărind activitatea cognitivă şi 

comportamentală. Testul prezintă o autoevaluare cu 16 grupe sistematizate pe 4 dimensiuni: 

activitate cotidiană, muncă şi relaxare, anxietate şi depresie, comportament social. 

5. Testul Screening de asistare funcţională (8) se efectuează în 5 minute şi este un 

chestionar care urmăreşte evaluarea pacienţilor în funcţie de nivelul de dificultate în 

realizarea activităţilor cotidiene legate de durere. Cuprinde 15 activităţi specifice, cu 5 nivele, 

în 5 dimensiuni: nevoi personale, activităţi instrumentate, transport, activităţi de recreere, 

activităţi profesionale. 

6. Testul WHI-MPI (West Haven Yale Multidimensional Pain Inventory) (9) este un model 

cognitivo-comportamental în durerea cronică, este un test ce cuprinde 60 de întrebări 

analizând 3 dimensiuni: psiho-social, comportamental, activitate cotidiană. Chestionarul 

cuprinde şi o analiză factoriala a 4 factori: dimensiunea modificărilor afective generale, 

susţinerea socială, intensitatea durerii ca interfaţă în viaţa cotidiană, nivelul de activitate. Se 

menţionează trei tipuri adaptative: profilul adaptativ, profilul disfuncţional, profilul de tensiune 

interpersonală. 

7. Chestionarul de autoevaluare pentru patologia cronică este utilizat în diverse boli cronice, 

utilizează 65 itemi structuraţi în 18 subgrupe în 4 dimensiuni focalizate pe: scăderea nivelului 

activităţii fizice, nivelul psihologic, igiena, adaptarea la viaţa conjugală. 

8. Scala pentru durerea neuropată (LANSS Leeds Assessment of Neuropathic Symptoms 

and Signs Scale) combină analiza a 2 subgrupe; una cu un scor maxim de 16 – descrierea 

verbală a durerii (parestezii, hiperestezie, arsuri, disestezie) şi alta care cuprinde semne 

neurologice – scor maxim 8. Un scor peste 12 are sensibilitate de 83% şi specificitate de 

87% (10). 

9. Brief Pain Inventory (BPI) scurt inventar al durerii (11) este un test care utilizează 2 

subgrupe: în una se defineşte zona dureroasă utilizând o schemă precum şi intensitatea 

durerii printr-o scală analog vizuală şi cealaltă în care se apreciază răsunetul durerii asupra 

activităţii curente: activitate cotidiană, recreere, somn, relaţii sociale. 

18


10. Scala de performanţă Karnofky (KPS) este un test multidimensional care stratifică 

pacienţii cu durere cronică în funcţie de performanţa funcţională. Cuprinde 100 de itemi (100 

= “perfect” sănătos, 0 = mort) care stratifică pacienţii în 3 grupe: 80-100 activitate normală, 

50-70 activitate disfuncţională fără necesitatea de suport,


Evaluarea durerii la copii 

În cazul durerii la copii, în cazurile speciale ale copiilor foarte mici sau a celor cu probleme 

de comunicare, s-au elaborate teste speciale de hetero-evaluare faţă de durere care cuprind 

mai multe secvenţe, care apreciază: prezenţa plânsului, reacţia de apărare coordonată către 

zona dureroasă, mimica dureroasă, tulburările motrice: atitudinea antalgică, modificarea 

tonusului, prezenţa mişcărilor spontane, interacţiunea cu adultul, interesul pentru mediu. 

Scala facială FPS a durerii este un test unidimensiomal de apreciera a durerii la copii care 

înţeleg şi pot interpreta o imagine. Are 5 trepte (0=fără durere, 4=durere intensă). Din 1988 

se utilizează şi codul colorat (16). 

Scala CRIES se utilizează la copii sub 1 an şi analizeaza plânsul, saturaţia de O2, semnele 

vitale (puls, tonus, coloraţia tegumentelor), expresia feţei, somnul (17). 

Scala FLACC este un test observaţional care se aplică la copii între 2 şi 7 ani şi analizează 

5 criterii: faţa, picioarele, braţele, plânsul, posibilitatea de a fi consolat, cărora li se asociază 

un scor de la 0 = fără reprezentări ale durerii, 2 = modificări maxime) (18). 

Material şi metodă 

Întrebarea de cercetare 

În lucrarea aceasta ne-am propus să analizăm care este metoda de evaluare a durerii în 

studiile clinice la pacienţii cu neoplazii. 

Strategia de căutare 

Pentru tema propusă au fost utilizate următoarele cuvinte cheie, necesare pentru căutarea 

electronică: scale ale durerii (or pain scales), pain questionnaire, chronic pain in cancer 

(durerea cronica în cancer sau neoplazie) pain diagnosis (diagnosticul durerii). Aceste 

cuvinte au fost selectate după o căutare preliminară în Pubmed. 

Principalele baze de date utilizate au fost Medline (abstracte din 1966) EMBASE (literatura 

medicală din 1974), DARE (Database of Abstracts of Reviews of effectiveness), CRDM 

(Cochrane Reviews Methodology Database) CINAHL. 

Majoritatea articolelor studiate au fost în limba engleză, câteva abstracte au fost traduceri din 

alte limbi. Având în vedere că baza de date cuprinde numai materiale în engleză, există 

posibilitatea ca unele informaţii să nu fie accesibile. 

Căutarea manuală a articolelor de interes pentru studiul acesta a inclus colecţia European 

Journal of pain (Eur. J Pain), Pain (ediţiile din 2005-2009 ), Annal de medicine interne, 

Clinical evidence (Clin. Evid) ediţiile din 2006-2009), BMJ (British Medical Journal) din 2006- 

2009, Revista Durerea din 2006-2009. 

Am început căutarea inţial în Pubmed/Medline, DARE, EMBASE utilizând cuvintele cheie 

menţionate iniţial. Au fost identificate 3684 titluri în Medline despre durere, din care au fost 

selectate 855 titluri despre durera cronică. În această bază de date au fost identificate 177 

studii despre intensitatea durerii, majoritatea studiilor se axează pe analiza efectelor 

diferitelor intervenţii terapeutice medicamentoase sau nonmedicamentoase, pe evidenţe ale 

metodelor de diagnostic şi nu au putut fi selectate pentru lucrarea noastră. 

În DARE au fost identificate 359 titluri despre chestionare ale durerii şi am selectat 16 care 

corespund întrebării noastre de cercetare. Pornind de la aceste titluri am verificat referinţele 

bibliografice şi link-urile spre alte articole similare. 

Articole care cuprind revizii sistematice din (n=87) selectate iniţial au fost reţinute (n=11). 

Caraceni et al 2005 în J Pain Manag. a realizat o revizie sistematică a literaturii din 1999- 

2002. În analiză au fost incluse trialuri clinice care aveau ca obiectiv metodele de măsurare 

a durerii. Au fost selectate conform criteriilor descrise 68 articole, 69% au folosit teste 

undimensionale VAS, FPS, NRS. Implementarea acestor metode de măsurare s-a dovedit a 

fi problematică în numeroase studii, în special timpul de evaluare a durerii a fost 

20


necorespunzător (70%), modalitatea de de administrare a datelor a fost neclară 46% sau 

utilizarea unor metode de evaluare a durerii nevalidate 10%. Designul studiilor şi analiza 

datelor a fost neclară în 40% din studii, complianţa pacienţilor la evaluarea durerii a fost de 

98%, în aceste condiţii analiza statistică a fost inadecvată pentru a stabili corelaţii în 

variabilitatea durerii prin diverse metode între studii. Din această revizie a devenit clar pentru 

mulţi specialişti că este nevoie de instrumente de evaluare şi măsurare a durerii valide şi că 

acestea trebuie folosite adecvat pentru o bună acurateţe a studiilor. 

Diagrama procesului de selecţie a studiilor: 

- Studii potenţiale relevante după căutarea în baza de date (n=620); 

- Studii excluse din anumite motive (nu erau studii clinice, nu se refereau la durerea cronică, 

nu aveau abstract disponibil (n=229); 

- Studii în curs de recrutare şi neterminate (n =211); 

- Studii excluse după citire textului (n=164); 

Comentariu pe marginea unor meta-analize 

- Morren et al. (18) face o meta-analiză a 62 studii pe pacienţi cu vârsta între 19-65 ani, 

predominant femei, cu durere cronică au răspuns la un chestionar electronic (chestionarul 

cuprindea 16 itemi). Rezultatul studiului a fost satisfăcător, dovedind facilitatea utilizării 

computerului şi a chestionarelor electronice. 

- Bennett M. et al (19) face o meta-analiză a 21 de studii care includ (n=3501 de la 30 la 

1256 pacienţi) 19 studii randomizate (n=3367) şi 2 nerandomizate (n=134); 16 studii 

raportează durerea utilizind scala VAS. În această meta-analiză s-a căutat să se determine 

cum influenţează educaţia pacientului managementul durerii. Intervenţia educaţională a 

redus semnificativ durerea în cancer, dar această reducere nu s-a reflectat în activitatea 

cotidiană şi nici în aderenţa la tratament. În practică este necesar să se acorde mai multă 

importanţă educaţiei pacientului. Se poate extinde cercetarea în viitor pentru a se determina 

relaţia dintre educaţia pacientului şi modificarea durerii, pentru a se identifica pacienţii care 

au cel mai bun beneficiu. 

- Guodas L, Carr DB (20) fac o metaanaliză care a inclus studii randomizate (n=188) şi 

nerandomizate (n=100) efectuată privind managementul durerii a avut criteriu secundar de 

selecţie evaluarea durerii cu metode adecvate (VAS). Concluzia studiului a fost că metodele 

curente de tratament pot reduce individual durerea în cancer; există multe clinici în care 

problema este încă nerezolvată, datorită lipsei unor evidenţe de bună calitate în evaluarea 

periodică a durerii. 

- Deandrea S et al (21) fac o metaanaliză a 44 de studii (între 1987-2007) care analizează 

corelaţia între PMI şi terapia propusă. Au fost incluse studii cu diferite variante ale PMI şi în 

concluzie s-a arătat că PMI se poate utiliza cu uşurinţă pentru a evalua eficacitatea 

analgeziei. Cu toate acestea se menţine o rată ridicată a durerii greu tratabile atingând 

aproape 50% din pacienţii incluşi în analiză. Această metaanaliză s-a realizat în ţări din 

Europa şi Asia indiferent de nivelul economic. 

Discuţii 

Controlul redus al durerii este o problemă în întreaga lume, fiind o problemă de sănătate 

publică. Există multe bariere în intelegerea durerii în cancer şi una din cele mai importante 

este măsurarea şi evaluarea inadecvată a acesteia. Dezvoltarea în ultimii ani şi punerea în 

practică a mai multor tipuri de chestionare pentru evaluarea durerii şi a răsunetului 

compotamental afectiv şi social al acesteia a dus la o mai bună conduită terapeutică şi la un 

control al durerii mai adecvat. 

Evaluarea durerii în cancer ramâne o problemă nu atât din punct de vedere al subiectivitaţii 

şi al naturii multifactoriale, durerea din cancer este frecvent multicauzală, are multiple 

localizări, se dezvoltă insidios, cât mai ales datorita mijloacelor de măsurare a acesteia. 

Scalele unidimensionale VAS ,VRS, FPS, sunt usor de administrat şi de analizarea scorului; 

21


se pot aplica cu exactitate în determinarea intensităţii durerii. Scalele multidimensionale au 

avantajul ca evaluează atât senzorial cât şi afectiv şi comportamental durerea. Acestea se 

pot aplica cu usurinţă la multiple categorii de pacienţi, cu capacitate cognitivă păstrată, 

indiferent de cultură sau de limbă (deoarece există variante locale echivalente). Rezultatul 

indicilor de calitate a vieţii care se corelează bine cu scorurile multivariante acestea depind în 

mare măsură de specificul cultural şi etnic. 

Dezvoltarea mijloacelor electronice şi accesul tot mai larg la internet, permit în zonele 

devoltate, implementarea unor chestionare electronice de exemplu CHRONIC PAIN -CAT. 

La pacienţii cu vârste extreme: copii


13. Oxford textbook of palliative Medicine.Oxford:Oxford University Press; 1993. p109. 

14. Butcher J, Hostetler K. Abreviating MMPI Item Administration Psychological assessment. J of Consulting and 

Clinical Psychologie 1990;2(1):12-21. 

15. Lefevre Chapiro et al. The Doloplus 2 scale evaluating pain în elderly. Eu J of Palliative Care 2001;815:191 - 

194. 

16. Kerchel et Bilner A. New neonatal postoperative pain measurement scale. Pediatric anesthesia 1995;5:53-61. 

17. Wong L Baker J. Pain in childrens compareson of assessment scales. Pediatric Nursing 1988;14:9-17. 

18. Kim J A ,Choi Y et al. Reliability and Validity of the Korean cancer pain assessment too l(KCPAT). J of Korean 

Medical Science 2005;20 (5):877-882. 

19.Bennett MI, Bagnal AM, Jose Closs S. How effective pacient-based educational interventios in management of 

cancer pain: systematic review and metaanalysis.Pain 2009;143(3):192-199. 

20. Goudas L ,Carr DB, Bloch R et al. Management of cancer pain.Vol. Rockville, USA; 2001. 

21. Deandrea S, Montanari M, Moja L, Apolone G. Prevalence of undertreatment in cancer pain: a review of 

literature. Annals of Oncology 2008;19(12):1985-199. 


Primit: 11 martie 2011 

Acceptat: 25 mai 2011 

23


Un pacient cu tuberculoză pulmonară şi BPOC 

Dr. Lucia Flrorescu, medic specialist pneumologie, Spitalul Scorniceşti, Olt, România 


e-mail: efel27@yahoo.com 

Rezumat 

Bronhopneumopatia obstructivă cronică reprezintă în acest moment a 5-a cauză de 

mortalitate la nivel mondial şi se estimează că va ajunge a 3-a cauză de mortalitate până în 

2020. Cercetările ultimilor ani au demonstrat că BPOC are o patologie complexă, cu o 

componentă pulmonară bine definită dar şi cu multiple manifestări extrapulmonare şi 

importante comorbidităţi, care pot accentua severitatea. BPOC produce simptome, scăderea 

toleranţei la efort şi reducerea calităţii vieţii. 

În cazul de faţă vom discuta consecinţele acestei afecţiuni la un pacient de 66 de ani, 

fumător, cu multiple comorbidităţi şi cu tratament neglijat. Acest pacient ar avea, în condiţiile 

unor servicii medicale adecvate şi a unor îngrijiri paliative pentru o afecţiune constant 

progresivă şi ireversibilă, mai puţine exacerbări şi o depreciere mai lentǎ a funcţiei 

respiratorii. În aceste conditii costurile financiare şi de resurse umane ar fi mai mici iar 

calitatea vieţii pacientului mult mai bună. 

Cuvinte cheie: afecţiune pulmonară severă, calitatea vieţii, îngrijire paliativă, colaborare 

medic-pacient 

Introducere 

Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este o afecţiune plurifactorială –condiţionată 

genetic, constituţional cât şi prin factorii de mediu - în special poluare şi tutun, iar principala 

modificare este obstrucţia căilor aeriene - de regulă progresivă, incomplet reversibilă, ce 

asociază un răspuns inflamator anormal la nivel pulmonar la particulele toxice şi gaze din 

mediu. 

Obstrucţia căilor aeriene este urmarea unei combinaţii de leziuni inflamatorii ale căilor 

respiratorii şi ale parenchimului pulmonar, inflamaţie datorată expunerii îndelungate la fumul 

de tutun. Toate aceste modificări duc la o scăderea fluxului respirator cu reducerea 

progresivă şi lentă a VEMS-lui, cu o evoluţie spre insuficienţă respiratorie cronică obstructivă 

(IRCO) şi deci alterarea calităţii vieţii. 

BPOC este considerată de către ghidurile clinice internaţionale o patologie care poate fi 

prevenită şi tratată. 

Cercetările ultimilor ani au demonstrat că BPOC are o patologie complexă, cu o componentă 

pulmonară bine definită dar şi cu multiple manifestări extrapulmonare şi importante 

comorbidităţi, care pot accentua severitatea. BPOC produce simptome, scăderea toleranţei 

la efort şi reducerea calităţii vieţii. Un studiu din 2006 arată că majoritatea pacienţilor cu 

BPOC fac în medie orice fel de tratament cronic doar 6 luni din an, doar 25% din ei urmând 

un tratament constant. Un studiu retrospectiv bazat pe analiza foilor de observaţie ale 

bolnavilor internaţi cu exacerbări ale BPOC a demonstrat un cost mediu de 727 euro pentru 

o internare. 

Descrierea cazului 

Se descrie cazul unui pacient de sex masculin, în vârstă de 66 de ani, fumător a 20 

pachete/an (=1pachet de ţigarete/zi timp de 20 de ani), cu multiple afecţiuni: 

24


- TBC pulmonar secundar la varsta de 20 de ani – tratat şi vindecat cu sechele fibroase şi 

sindrom bronşitic obstructiv; diabet zaharat de tip2; BPOC; boală coronariană ischemică; 

aritmie extrasistolică atrială; HTA primară gr.1, cu tratament neglijat în ambulator; 

Pacientul este adus într-un serviciu de primiri de urgenţe pentru dispnee de repaus, tuse cu 

expectoraţie muco–purulentă, febră (T>38◦C), precordialgii persistente de aproximativ 7 zile. 

În urma investigaţiilor şi examenului medical este îndrumat prin serviciul de Ambulanţă către 

Clinica de Pneumologie. 

La internare pacientul prezenta: cianoză perioronazală, dispnee de repaus, o saturaţie a 

oxigenului de 89%, T=38,2◦C, Fr=24respiraţii/min, AV=102bătăi /min cu 1-2 extrasistole 

atriale /min. La auscultare se constată raluri sibilante şi ronflante la nivelul ambelor arii 

pulmonare. 

Examenele de laborator: leucocite 15.450/mm3, limfocite 19%, Hb=15,9g%, 

VSH=50/85mm, glicemie=220mg%, GPT=67u/l, creatinină şi uree la limita superioară a 

normalului. 

Radiografie pulmonara: hiperinflatie pulmonară cu lărgirea spatiilor intercostale, cord global 

mărit, hemidiafragme ascensionate, interstiţiu accentuat bazal bilateral. 

ECG: tahicardie sinusală cu 2 extrasistole atriale/min. 

PFV: disfuncţie ventilatorie severă cu reducerea VEMS cu 59% şi a CV cu 44%, fără 

reversibilitate. 

Pe parcursul internării pacientul a prezentat repetat glicemii cu valori >180mg% greu 

corectabile sub tratament cu insulina, leucocite valori >10000/mm3, VSH crescut, probe 

hepatice şi renale la limita superioară a normalului. 

Pe baza datelor clinice şi paraclinice am stabilit urmatoarele diagnostice: BPOC stadiul 4; 

Insuficienţă respiratorie cronică acutizată; Infecţie acută de căi respiratorii inferioare; Diabet 

zaharat insulinodependent tip 2; HTA primară gr.2; Boală coronariană ischemică; Aritmie 

extrasistolică atrială; 

Sub tratament antibiotic (injectabil) cu spectru larg şi ulterior per oral (Amoxicilină+Ac. 

Clavulanic, apoi Cefuroxinum), cu bronhodilatatoare cu durată lungă de acţiune şi corticoizi 

sistemici şi inhalatori, antitermice, oxigenoterapie cu 1-2l/min x 12h/zi, medicaţie 

antihipertensivă şi antiaritmică, insulină, evoluţia a fost favorabilă clinic. Simptomelor 

acutizate au intrat în remisie în aproximativ 3-4 săptămani, cu menţinerea dispneei de efort 

gr .2/3. Pacientul deşi era cunoscut de mai mulţi ani cu aceste afecţiuni îşi administra 

tratamentul intermitent în ambulator, ceea ce a dus la o progresie mai rapidă a bolii 

pulmonare, o scădere a toleranţei la efort şi a calităţii vieţii prin controlul dificil în absenţa 

unui tratament adecvat al bolilor asociate şi astfel intrarea într-un cerc vicios. 

Particularitatea cazului şi concluzii 

Particularitatea cazului constă în faptul că avem un pacient cu boală pulmonară cronică şi cu 

multiple comorbidităţi care ar fi necesitat o supraveghere medicală permanentă şi în 

ambulator, cu tratament neglijat, cu o evoluţie rapidă bolii şi o scădere semnificativă a 

funcţiei pulmonare şi a calităţii vieţii pacientului. 

Educaţia pacientului ajută la îmbunatăţirea modului de înţelegere a bolii, a capacităţii de a se 

împăca cu boala, principala modalitate de susţinere a renunţării la fumat, iniţiere de discuţii, 

aprofundarea recomandărilor medicale. De asemenea favorizează un management mai bun 

al exacerbărilor (răspunsuri la întrebările pacientului şi ale familiei despre boală, informaţii şi 

sfaturi pentru evitarea factorilor de risc şi instruirea în tehnica de administrare inhalatorie a 

medicaţiei). Aceasta implică o colaborare mai bună între diversele specialităţi şi susţine 

înfiinţarea serviciilor paliative mobile în spitale şi ambulator pentru a oferi suportul medical şi 

psihologic acestor pacienţi. 

25


Astfel pacientul ar putea beneficia de eforturile susţinute ale mai multor specialităţi, după 

cum urmează: 

- fizioterapia - pentru pacienţii cu producţie excesivă de spută prin exersarea de tehnici 

respiratorii; 

- consiliere nutriţională - pentru pacienţii cu un IMC ( indice al masei corporale) mare, scăzut 

sau care oscilează în timp; 

- medicina muncii - pentru pacienţi încă activi şi/sau cu expunere profesională; 

- departamentul de servicii sociale - pentru pacienţi cu BPOC invalidantă, pensionaţi; 

- echipe multidisciplinare de îngrijire paliativă - pentru pacienţi cu BPOC în stadiu terminal, 

pentru familiile lor şi îngrijitori. 

Pentru situaţia din România ar trebui considerate prioritǎţi în managementul BPOC 

următoarele recomandări: 

A. Diagnosticul BPOC 

B. Renunţarea la fumat 

C. Tratamentul farmacologic 

D. Managementul exacerbărilor 

E. Educaţia pacienţilor 

F. Optimizarea managementului BPOC. Renunţarea la fumat 

Scopul reabilitării pulmonare este de a reduce simptomele, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi 

creşterea participării pacientului la rutina zilnică. 

Oxigenoterapia de lungă durată ( > 15 ore/zi) este recomandată pacienţilor cu insuficienţă 

respiratorie cronică, cărora le creşte supravieţuirea prin îmbunătăţirea hemodinamicii şi 

mecanicii pulmonare, a statusului mental şi a capacităţii de efort şi prin scăderea policitemiei. 

Având în vedere costurile foarte mari ale ale terapiei complexe pentru aceşti bolnavi este 

obligatorie o implementare mai bună a supravegherii lor şi în cazul exacerbărilor frecvente. 

Pe langa aceasta este nevoie de susţinere psihologică prin intermediul medicilor şi a 

serviciilor paliative din spitale şi ambulator împreună cu sprijinul familiei, rezultatul fiind în 

primul rând ameliorarea calităţii vieţii acestor bolnavii şi reducerea semnificativă a costurilor 

medicale în aceste cazuri. În România sunt aproximativ 800.000 de fumatori diagnosticaţi cu 

bronşită cronică din care cca.160.000 au BPOC, iar ~30.000-35.000 sunt cu insuficienţă 

respiratorie cronică. Dintre acestia ~13.000-14.000 necesită oxigenoterapie zilnică la 

domiciliu. Aproximativ 200 000 - 300 000 de persoane mor anual din cauza BPOC în Europa. 

România se află pe locul 3 în Europa ca rată a mortalităţii prin BPOC la barbaţi, după 

Ungaria şi Irlanda, cu 60 de decese la 100 000 de locuitori (1,2). 

Bronhopneumopatia obstructivă cronică reprezintă în acest moment a 5-a cauză de 

mortalitate la nivel mondial şi se estimează că va ajunge a 3-a cauză de mortalitate până în 

2020. Pe lânga riscul imediat de mortalitate, exacerbările au un impact negativ important şi 

asupra progresiei bolii. 

Se impune astfel dezvoltarea unor echipe de îngrijire paliativă mobile în fiecare spital, echipe 

care să participe la îngrijirea şi monitorizarea - atât de necesare - a acestor cazuri, în 

ambulatoriu sau în spital, cu un rezultat real şi eficient în sistemul de sănătate şi în prevenţia 

secundară în aceste afecţiuni. 

Bilbliografie 

1. Bogdan MA eds. Pneumologie. Bucuresti: Editura Universitara "Carol Davila";2008. 

2. Mihaltan F. GLOBO-Ghid Local de management al BPOC. 2009. 


Primit: 23 mai 2011 

Acceptat: 24 iunie 

26


MANAGEMENT 

Conceptul hospice şi îngrijirile paliative în căminele de îngrijiri din 

Austria: dezvoltare şi orientări 

Karl Bitschnau, vice presedinte (a), Sigrid Beyer, expert stiinţific şi manager de proiect (b), 

for Hospice and Palliative Care in Nursing Homes, Anna Pissarek, coordinator de project (c) 

(a): HHOSPICE AUSTRIA, director al Hospice Vorarlberg, Austria 

(b): proiectul Hospice and Palliative Care in Nursing Homes, HOSPICE AUSTRIA, Austria 

Autorul corespondent: 

Anna H. Pissarek: e-mail: dachverband@hospiz.at 

Rezumat 

Căminele de îngrijiri (nursing homes) sunt mai rar asociate cu îngrijirile paliative. Hospice 

Austria, o asociaţie de furnizori de îngrijiri paliative, a acordat în ultimii cinci ani o atenţie 

deosebită îngrijirilor paliative în cadrul căminelor de îngrijiri. Mulţi rezidenţi ai acestor cămine 

sunt pacienţi cu nevoie de îngrijiri paliative. 

În Austria există aproximativ 800 de cămine de îngrijiri. În anul 2010 aproximativ 55.319 

profesionişti din sănătate au îngrijit 66.000 de pacienţi. 

Având în vedere numărul important al pacienţilor, a fost introdusă o „cultură” a îngrijirilor 

paliative în aceste cămine. Începând cu 2005, HOSPICE AUSTRIA, organizaţia care 

cuprinde sub umbrela sa aproximativ 250 de hospice-uri şi organizaţii de îngrijiri paliative, au 

început să implementeze această schimbare culturală. Un grup de lucru care cuprinde toţi 

partenerii importanţi din domeniu au conceput protocoale pentru calitatea îngrijirilor paliative 

din cămine. Scopul organizaţiei este de a creşte calitatea vieţii până la sfârşit şi de a face 

posibilă o moarte demnă. 

S-a efectuat o evaluare calitativă şi cantitativă în primele 12 modele de cămin. Experienţa 

câştigată prin implementarea protocoalelor a evidenţiat faptul că succesul implementării are 

nevoie de un proces de dezvoltare organizaţională ca şi de pregătire a personalului. 

Rezultatele obţinute arată că toate grupurile implicate în proces sunt mult mai satisfăcute: 

pacienţi, familii, îngrijitori şi conducerea căminului. 

Pe baza experienţei din Austria concluzionăm că dezvoltarea protocoalelor contribuie la 

îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor şi a “culturii” în căminele de îngrijiri. Implementarea acestor 

protocoale are nevoie de o abordare sistematică prin explicarea suportului acestora, prin 

pregătirea personalului şi managerilor şi prin certificarea acestora printr-o autoritate 

naţională. 

Protocoalele au fost aprobate de către comitetul director „Hospice and Palliative Care in 

Austrian Nursing Homes“. 

Cuvinte cheie: nursing homes, ghiduri de practică, îngrijiri paliative 

(Full text în engleză) 

27


Îngrijirea paliativă în Direcţia de Sănătate Publică a judeţului 

Primorsko-Goranska, Croaţia: o analiză descriptivă 

Brkljacic Zagrovic M (a), Lenac-Juranic S (b), Dokoza-Matejcic S (b), Sustic A (c), Golubovic 

V (c), Cengic T (d) 

(a): medic, doctor în stiinţe medicale, Facultatea de Medicină, Catedra de Ştiinţe Sociale, 

Umaniste şi Medicale, Universitatea din Rijeka, Croaţia 

(b): medic, Centrul de Medicină Paliativă din Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului 

Primorsko-Goranska, Croaţia 

(c): medic, doctor în stiinţe medicale, Departamentul de Anestezie, Reanimare şi Terapie 

Intensivă, Universitatea din Rijeka, Croaţia 

(d): medic, Spitalul Clinic "Sestre milosrdnice" Zagreb, Croaţia 

Adresa de corespondenţă: 

Moraña Brkljacic Zagrovic, 

e-mail: morana.brkljacic @ medri.hr; morana_brkljacic@yahoo.co.uk 

Abstract 

Cadrul legal pentru organizarea îngrijirilor paliative în Republica Croaţia a fost stabilit în anul 

2003. Dar până acum îngrijirea paliativă nu este încă inclusă în sistemul de asigurări de 

sănătate obligatorii, şi nu există nici o politică de sănătate naţională pentru îngrijiri paliative. 

Cu toate acestea, în unele regiuni serviciile de îngrijiri paliative sunt în curs de dezvoltare. 

Această lucrare prezintă rezultatele din primul an şi jumătate a proiectului privind dezvoltarea 

de servicii de îngrijirile paliative în Departamentului de Sănătate Publică a judeţului 

Primorsko - Goranska. Îngrijirea a fost acordată de două echipe şi livrată la domiciliu 

pacienţilor. 

Datele arată că îngrijirea s-a acordat mai ales la persoanele în vârstă diagnosticate cu 

cancer. Pacienţii au apelat la serviciile de îngrijire destul de târziu, în faza terminală de 

boală. 

Am tras concluzia că nevoia de îngrijiri paliative la domiciliu este de mare pentru două 

motive: pacienţi preferă să fie îngrijiţi la domiciliu şi serviciile alternative lipsesc. Această 

situaţie este comparabilă cu alte ţari din centrul si estul Europei. 

Cuvinte cheie: echipe de îngrijiri paliative la domiciliu, înscrierea de pacienţi 

(Full text în engleză) 

28


NOI PUBLICAŢII 

Ghiduri de practică clinică pentru suport psihosocial şi în perioada 

de doliu pentru îngrijitorii membri de familie ai pacienţilor ce 

necesită îngrijiri paliative 

Hudson P, Remedios C, Zordan R, Thomas K, Clifton D, Crewdson M, Sala C, Trauer T, 

Bolleter A, Clarke D 

Centrul de Îngrijiri Paliative, Spitalul St. Vincent din Melbourne: Melbourne, Australia 2010. 

ISBN: 978-1-875271-39-9 

Această publicaţie din 2010 este importantă pentru toţi profesioniştii şi voluntarii implicaţi în 

îngrijirile paliative. Sprijinul pentru membrii de familie care îngrijesc un alt membru de familie 

bolnav este o funcţie de bază a îngrijirii paliative. Deşi cei mai mulţi membri de familie 

răspund în mod adecvat şi reuşesc să facă faţă cerinţelor, unii nu vor reuşi să facă acest 

lucru. Aceştia pot întâmpina probleme psihologice, sociale, financiare, spirituale şi fizice şi 

unii vor suferi, de asemenea, de un doliu prelungit. 

Până în prezent, există un deficit de strategii bazate pe dovezi pentru a ghida profesioniştii 

din domeniul sănătăţii de a oferi suport optim pentru membrii de familie care îngrijesc un 

paceint şi după decesul acestuia. 

Echipa australiană a Centrului de Îngrijire Paliativă de la Spitalul St Vincent a dezvoltat 

Ghiduri de practică clinică pentru suport psihosocial şi în perioada de doliu pentru îngrijitorii 

membri de familie ai pacienţilor ce necesită îngrijiri paliative. Desigur, astfel de ghiduri 

trebuie să fie dezvoltate multidisciplinar. 

Liniile directoare au fost elaborate în patru etape: 1. Revizuire sistematică a literaturii de 

specialitate; 2. Grupuri ţintă şi interviuri structurate cu părţile interesate; 3. Avizul experţilor 

naţional şi internaţional să se dezvolte în continuare şi să se perfecţioneze orientările 

folosind tehnica de studiu Delphi; 4. Formularea ghidurilor. 

Au fost formulate 14 principii ce s-au concretizat în 20 de avize. Liniile directoare sunt în mod 

clar formulate şi ordonate logic. Comunicarea cu pacienţii şi familia, respectând nevoile 

pacienţilor şi ale îngrijitorilor lor şi recunoaşterea simptomelor şi anticiparea privind 

(potenţiale), sunt subiectele centrale. 

Autorii exprimă speranţa că aceste orientări se pot dovedi, de asemenea, valoroase pentru 

comunitatea internaţională de îngrijire paliativă şi pentru furnizorii de îngrijire de sănătate, 

care poate îngrijiri ocazional pacienţii care au nevoie de îngrijiri paliative. Într-adevăr, sunt 

valoroase. O copie a versiunii complete a acestui ghid poate fi descărcată la: 

www.centreforpallcare.org 

29


ŞTIRI 

Al 12-lea Congres al Asociaţiei Europene pentru Îngrijiri Paliative (EAPC), a avut loc în 

Lisabona, Portugalia, 18-21 mai 2011. 

Numărul de participanţi este în creştere de fiecare dată. Ceea ce nu se poare spune despre 

participanţii din ţările Europei Centrale şi de Est. În Lisabona, numărul total al participanţilor 

din aceste ţări a fost de 222. În Viena în 2009, numărul de participanţi a fost 238 şi în 2007 la 

Budapesta, de 329. Cel mai mare număr printre participanţi din Europa Centrală şi de Est în 

2011 au fost din Polonia (55), urmată de participanţi din Republica Cehă (42). România a 

fost pe locul trei cu 28 de participanţi, urmat de Albania (12), Ungaria (11) şi Slovacia (11). 

Următoarul congres EAPC va avea loc la Praga între 30 mai-2 iunie 2013. Sperăm că mai 

mulţi participanţi din Europa de Est să poată fi capabili să participe. 

O vestea bună este: cartea de rezumate pote fi descărcată de pe site-ul EAPC: http://eapc- 

2011.org/uploads/File/EAPC-Abstracts-Book-2011.pdf. Acesta este un serviciu oferit de 

EAPC pentru cei care nu au putut să participe, dar ar dori să fie informaţi despre cele mai 

recente evoluţii. 

30

PALIATIA-Vol4-Nr3-Iul2011

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?