KSB-joachim-rosenthal - ioan8

„Lydia era acum aproape de punctul de sosire. Toate staţiile şi probele au fost trecute cu succes.
Apoi ea a văzut un grup de persoane îmbrăcate în haine albe venind la ea. Misiunea lor era să-i
strângă pe toţi cei care reuşiseră la probe. Dar şi aici se poate încă pierde dacă nu contactezi
aceste persoane. Lydia i-a contactat şi a ajuns apoi la punctul de sosire. Un înger stătea în picioare
la intrarea în paradis şi a întins braţele după ea. Prietenii care erau adunaţi în camera mortuară au
mai auzit ultimul ei strigăt: «Aici e îngerul. El mi-a urat Bine ai venit! Nu îl vedeţi? Doar este aici! »
Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Apoi a închis ochii şi era moartă ... Momentul exact al morţii ei
a fost 8 aprilie 1973 la prânz. Ora trei. “(45*)
Acum Lydia Dube era în „paradis“ şi, după reîntoarcerea ei în viaţa pământească, a relatat
despre acest pasaj al experienţei ei personale. De ce nu a putut ea rămâne în „paradis“? Autorul
cărţii motivează spunând ceea ce urmează:
„În paradis Isus a chemat-o pe Lydia la El şi i-a zis: «Prietenii tăi de pe pământ plâng după tine.
Vreau să te trimit din nou acolo.»“(46*)
Orice credincios neavenit care citeşte vedeniile familiei Dube şi care cunoaşte Biblia trebuie să
îşi pună fără şovăire întrebarea dacă vedeniile ar putea să fie de obârşie spirituală. Lăsând la o
parte faptul că lupta credinţei nu începe abia când ai reuşit la „marea staţie de control“, chiar şi aşa
vedeniile Dubei au un caracter apăsător pentru că sunt total lipsite de har. Aici este expus idealul
unui om care pe pământ a fost perfect, care nu face niciodată nici cea mai mică greşeală. Pe baza
accentuării excesive a faptelor omului şi a realizărilor proprii (de exemplu „fiecare avea să îşi arate
puterile lui“), se poate afirma cu certitudine că vedeniile familiei Dube nu sunt de natură
dumnezeiască, căci Evanghelia dimpotrivă accentuează ce face omul în contrast cu ce face
Dumnezeu. Noi avem intrare în paradis numai prin credinţă pe baza jertfei de la Golgota, deci prin
sângele Domnului Isus, şi nu prin faptele noastre. Nu există în Biblie nicio contradicţie mai mare
decât aceea între îndreptăţirea sau mântuirea pe temeiul faptelor şi mântuirea căpătată prin
credinţă, deci fără fapte. Cităm două locuri din Biblie cu privire la aceasta:
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost
zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să
umblăm în ele. (Efeseni 2,8-10)
Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
(Gal. 5,4)
Afirmaţia că Lydia ar fi fost în paradis trebuie pusă categoric la îndoială pe baza a cel puţin
două dovezi. Koch scrie: „Centrul cetăţii era o sală mare cu un tron. Pe acest tron din care ieşea o
strălucire de nedescris şedea Isus. Toţi se plecau înaintea Lui, Lydia, de asemenea. Ea spunea: «Isus nu
putea fi privit în faţă, atât de strălucitor era. Noi ne înclinam toţi şi priveam de jos».”
După relatarea Lydiei, paradisul se aseamănă cu noul Ierusalim din Apocalipsa 21 şi 22. Din considerentul
că paradisul este identic cu noul Ierusalim, ea ar fi putut să Îl privească pe Domnul Isus,
căci Scriptura spune: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat
încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”. (1
Ioan 3:2). Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al
Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
(Apocalipsa 22:3-4)
- 23 -