KSB-joachim-rosenthal - ioan8

Privind punctele 2, 3 şi 10 (pretenţia că eşti excepţional, anularea autorităţii Sfintei Scripturi,
dispreţuirea relativă a frăţietăţii spirituale cu toţi urmaşii lui Isus):
Membrii KSB au convingerea că Dumnezeu l-a folosit pe Erlo Stegen pentru a dărui o trezire ca
la Rusalii. Numai cine ar ajunge la această trezire ca la Cincizecime ar avea un standard mai înalt şi
mai spiritual decât toţi ceilalţi creştini. Din acest motiv, Erlo Stegen şi toţi cei care sunt înrudiţi cu
el, sau ocupă poziţii de conducere în KSB, sunt onoraţi, fiind considerate persoane deosebit de
spirituale. Ca mod de adresare, în comunităţile KSB persoanele cu autoritate, ca un semn de
cinstire şi încredere deplină, sunt numite „unchi“ sau „mătuşă“, chiar şi de către adulţi. Un astfel
de mod de adresare nu corespunde nici gândirii biblice, nici vreunei forme culturale a mediului, ci
mai degrabă este o eroare datorată subdezvoltării. Intrarea în scenă a lui Erlo Stegen, o persoană
puternică, egoistă şi autoritară, şi părerea că el ar avea o autoritate dumnezeiască îi determină pe
KSB-isti să-l urmeze şi să aibă încredere totală în el şi în toţi conducătorii KSB. De aceea nici nu se
pune problema verificării mai îndeaproape dacă „evanghelia“ KSB corespunde sau nu Evangheliei
biblice. Ripostele critice referitoare la propovăduiri şi practici nebiblice sunt considerate de KSB fie
atacuri satanice, fie li se răspunde cu afirmaţii precum: „dar eu am fost foarte binecuvântat(ă) prin
KSB“. Se pare că cei din mişcarea KSB nici nu mai realizează faptul că orice evaluare a
creştinismului se face după principiile Scripturii, căci au alunecat spre încredinţarea că evaluarea
sau testarea veridicităţii creştinismului se face conform experienţelor din viaţa celor credincioşi.
Vizita în Africa de Sud şi impactul sau întâlnirea cu „trezirea“ ca la Cincizecime, despre care am
amintit, sunt argumentele aduse la toate interpelările critice care se ridică sau s-ar putea ridica.
Daubermann scrie cu privire la aceasta:
„Aici, omul considerat întreg este acela căruia îi rămâne de fapt numai mişcarea Kwaszisabantu,
în care el a trăit şi a experimentat adevărata viaţă din Dumnezeu.” Fraţii care au devenit adepţii
Kwaszisabantu par că îi împart pe credincioşi în două grupe: aceia care aparţin mişcării
Kwaszisabantu şi restul, care nu aparţin de ei, respectiv care nu vor să aparţină de ei. Diferenţele
dintre cele două grupe ar putea fi definite după cum urmează:
„Unii au adevărul, ceilalţi nu. Unii au biruinţa, ceilalţi nu. Unii stau în binecuvântarea lui
Dumnezeu, ceilalţi nu ş.a.m.d. Un adept KSB convins vede, gândeşte şi simte aproape numai în
sistemul acestor două categorii, conform unei scheme, care arătă că ori eşti – ori nu eşti.“ (59*)
La punctele 7 şi 8 (mărturisirea păcatelor în faţa „duhovnicului“ ca regulă de bază, recunoaşterea
păcatelor ca activitate de rutină), Bottesch scria în 1993 următoarele:
„(...) la această expunere a unui frate cunoscut urmează să mai adăugăm câteva rânduri pe care
mi le-a scris o soră într-o scrisoare:
«Erlo Stegen, Sechselberg (este vizat Günther Zick, observaţie a autorului) ş.a.m.d. leagă oameni
duhovnici de oameni, căci ei spun (precum mie atunci): „Dacă tu ai păcătuit, Dumnezeu nu te
ascultă, căci Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ..., de aceea tu trebuie să mergi la cineva care să
se roage pentru tine.” (...) Dar eu sunt născut din nou şi sunt un copil al lui Dumnezeu, deci
Dumnezeu mă va asculta întotdeauna. (...) Am fost două luni în Kwasizabantu, nu am frânt
pâinea, nu am acceptat botezul. (...) Aşa se face că am putut să şi găsesc din nou ieşirea din erezie,
care pe mine fusese aproape să mă răpună.»” (60*)
- 33 -