KSB-joachim-rosenthal - ioan8

investească, iar aceştia au depus în bănci sume mari în speranţa obţinerii unor dobânzi
substanţiale. Banii au fost plătiţi în conturi dubioase şi au dispărut fără urmă. Cineva deci a
acumulat astfel câteva milioane de mărci germane.Unii membii KSB, care au dat crezare
proiectului amintit mai sus pentru a investi, au luat chiar credite, şi acum au datorii uriaşe.
Un alt act criminal este acela al Lydiei Dube care şi-a înscenat propria răpire. În iunie 2000,
câţiva prieteni l-au informat pe Trevor Dahl despre aceasta. În 1997, Dube s-a lăsat răpită de o
firmă de asigurări contra sumei de 4.000 de Rand (moneda din Africa de Sud), pentru ca să fie
întărit interesul KSB în a conduce. Se pretinde că Erlo Stegen era informat despre această acţiune.
Dar înşelăciunea a ieşit la iveală. O consecinţă a fost că Barney Mabaso, un conducător al KSB,
împreună cu cei 650 de membri din comunitatea Tugela Ferry din Kwasizabantu au ieşit din
părtăşie. Erlo Stegen a încercat să îi readucă pe fugari „la pocăinţă“, venind cu 300 de adepţi la
Tugela Ferry la o întrunire. Dar la sfârşitul adunării Mabaso a spus: Nu mai cred nici un cuvânt spus
de Erlo Stegen.
Un capitol foarte întunecat este distrugerea multor familii prin KSB. Un fost membru KSB i-a
vorbit despre aceasta autorului, afirmând că el cunoaşte cel puţin 10 familii din Germania care au
fost complet distruse prin KSB. Deoarece convenţia ascultării, respectiv a supunerii, este natura
totalitară a KSB, multor adepţi le rămâne numai alegerea: ori să părăsească familia, ori KSB.
Această structură de conducere dictatorială a KSB în relaţiile cu adepţii lor a ajuns să aibă o putere
total îndumnezeită, ducându-i pe unii membri KSB atât de departe încât la ordinul de a se despărţi
de membrii de familie aceştia ascultă chiar dacă ar trebui să calce peste cadavre. Conduita biblică
pentru viaţa de familie şi de căsătorie este dată de o parte, deoarece în KSB autoritatea lui Stegen
depăşeşte autoritatea Sfintei Scripturi.
Articolul care a pus în mişcare o avalanşă este mărturia unei foste adepte, Erika Borman, din
apropierea localităţii Kapstadt. În revista FEMINA, a femeilor din Africa de Sud, a apărut în
februarie 2000 următoarea relatare:
„Nu era pentru prima dată când am fost martori la asemenea măsuri brutale de educaţie. Eram
adunaţi în rău-famata ‚cameră de sus‘. Pe podea zăcea o fetiţă ghemuită plângând înfundat.
Corpul şi picioarele îi erau presate strâns de podea de doi bătrâni ai adunării, în timp ce un altul
dintre responsabili se adresa adunării şi spunea că prietena lor de 16 ani ar fi păcătuit şi acum ar
primi pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu. Când rostea rugăciunea dinaintea disciplinării după
procedurile obişnuite, scâncetele ei deveneau tot mai tari. Nu a durat mult până ce a ea a strigat:
Îmi pare rău, nu mai fac!, iar loviturile aplicate cu furtunul de cauciuc nu conteneau să cadă una
după alta pe spate, pe şezut şi pe coapse. Nu am putut număra loviturile. Au bătut-o până nu a mai
putut striga, până nu a mai scos nici un scâncet. Duhul era zdrobit. A urmat o rugăciune ca
Dumnezeu să ierte păcatele ei. Scrisese o scrisoare unui coleg din clasa ei. După ce s-a rostit
rugăciunea, cei prezenţi au rostit în cor, într-un glas marcat de ascultarea supunerii, Amin!, şi au
aşteptat predica. Această întâmplare ce a fost prezentată s-a petrecut la o staţiune misionară
creştin ortodoxă în Natal (KSB din Africa de Sud, nota autorului). Acolo mi-am petrecut cel mai
mult timp din copilăria mea şi din timpul de şcoală. Dumnezeul care ne era zugrăvit nu era în niciun
caz un Dumnezeu al dragostei sau al îndurării, ci El se asemăna mai mult cu un tiran de obârşie
omenească, care pentru cea mai mică greşeală cerea să ni se răsplătească. Pentru a ni se insufla
teamă, seara ne erau prezentate filme ca Iadul care arde sau Groaznicul Domn al secerişului. Oricine,
de la copil mic până la adult, ştia pe de rost aceste filme video. Trăiam într-o permanentă
teamă, puteam muri sau să fiu lovită de trăznet în cazul în care viaţa mea nu ar fi fost în ordine, aş
fi fost pierdută. Gândul că un băiat arăta bine sau că m-aş fi uitat într-o oglindă, toate astea erau
păcate care meritau o condamnare veşnică.
- 37 -