Consideratii cu privire la relatia dintre Biserica ... - Revista Teologica

More documents

Recommendations

Info

I, 1, 11). Dietele din 1607 si 1610 au decretat „nu numai proscriptiune, ci si ruinarea bisericilor catolice mai din toata tara, iar exercitiul religiunii catolice fu restrans la cultul privat in familii”. Numarul mic al preotilor catolici s-a remarcat si cu ocazia instalarii primului episcop romano-catolic din Transilvania, la Alba Iulia, in 1713. Slujba de instalare a fost savarsita doar de preoti romani uniti. Catolicismul ardelean s-a restrans abia la cateva enclave din estul Secuimii, precum si la curtilor unor nobili ramasi fideli Bisericii Romane (precum familia Báthori). In anul 1714 abia existau in toata Transilvania 30.000 de credinciosi catolici. Acesti putini catolici s-au organizat intr-o organizatie bisericeasca, atestata pentru prima data in anul 1591, sub numele de congregatio universorum Catholicorum in Transsilvania. Aceasta organizatie a participat pentru prima oara ca institutie de sine statatoare la Dieta din 1615, avand denumirea de Status Catholicus. Acest organism a asigurat supravietuirea catolicismului ardelean in cursul secolului al XVII-lea, obtinand un statut de organizare clar abia dupa 1868. O alta problema legata de Biserica Catolica din Transilvania a constituit-o Societatea lui Iisus sau ordinul iezuit. Dupa moartea lui Ioan Sigismund fara urmasi in anul 1571, a urmat la conducerea Transilvaniei principele catolic Stefan Báthory. Avand intentia de a intari catolicismul, a obtinut de la Dieta din 1579 permisiunea invitarii iezuitilor in Tran¬¬silvania. Aceasta a deschis la Cluj o institutie de invatamant de grad universitar, cu doua facultati, iar in alte localitati din Transilvania scoli primare. Insa in anul 1588, la Dieta de la Medias, Sigismund Báthory a fost recunoscut de stari ca principe doar cu conditia expulzarii iezuitilor. Masurile de expulzare a iezuitilor au fost reluate dupa inlaturarea regimului militar al lui Basta, la inceputul secolului al XVII-lea (mai precis in 1607 si 1610), iar Approb. I, 2-3, a legiferat din nou interzicerea patrunderii iezuitilor in Transilvania, precum si pedepsirea acelora care i-ar invita prin scrisori publice sau secrete. Abia intrarea Transilvaniei sub stapanirea dinastiei habsburgice a dus la o revenire in drepturi ale Bisericii Catolice. Episcopia catolica de Alba Iulia a fost restituita de jure inca din anul 1697 (cu episcopul Illyesi), dar de facto doar in anul 1713, sub principele Carol VI, cand a fost instalat episcopul George Mártonffy in Alba Iulia, sub protectia armatei imperiale. Episcopul catolic a fost ridicat la membru de drept in Guberniul regal. Abrogarea tuturor articolelor de lege defavorabile Bisericii Catolice, aprobate in epoca principilor pamanteni a avut loc abia in anul 1744 prin articolul de lege VI. 1.3. Confesiunile ilicite Dupa ce cele patru confesiuni au fost legiferate si redefinite ca religiones receptae si egale in drepturi, Dieta din mai 1572 de la Turda, a consolidat ordinea confesionala existenta, interzicand inovatiile religioase. Dieta din anul urmator de la Cluj a decis chiar formarea unei comisii de doi episcopi, care sa verifice nerespectarea interzicerii inovatiilor. „Se incerca sa se asigure statornicia relatiilor politice prin obisnuinta cu starea existenta a formelor religioase si prin straduinta de a se impiedica dezvoltarea in continuare a acestora”. Cei dintai care au avut de suferit de pe urma acestei masuri legislative au fost asa-numitii eretici secui, condamnati in anul 1575. Dar in special unitarienii au simtit rigorile acestei legi, fiindca, dupa ce clericii unitarieni din Timisoara afirmasera ca nu se cuvine sa se rosteasca rugaciuni catre Iisus Hristos, Dieta din acel an a interzis unitarienilor sa organizeze sinoade in alte localitati decat Cluj si Turda. Unitarienii radicali, condusi de Francisc David, au fost considerati inovatori religiosi, insusi David fiind arestat in anul 1579 si inchis in cetatea Deva, unde a si murit. Legea de interzicere a innoirilor religioase a fost reluata la inceputul secolului al XVII-lea. Masurile cele mai dure impotriva acestora au fost luate de Gheorghe Rákóczi I, mai ales datorita influentei sociale crescande a sabbatarienilor sau a unitarienilor extremisti. Principele a convocat mai intai la Dej o disputa religioasa, pentru a motiva actiunile sale de forta. In anul 1638 sabbatarienii au fost condamnati ca inovatori. O parte din credinciosi au trecut la confesiunile recepte, dar celor care au refuzat acest lucru le-au fost confiscate bunurile, ba chiar si condamnati la moarte. Cu o singura exceptie, au fost gratiati de pedeapsa capitala, bunurile lor ramanand insa confiscate. Constitutiile Aprobate au reluat actele legislative care interziceau innoirile religioase. „... aceste acte se innoiesc si pentru timpurile viitoare, astfel ca acei care si dupa aceasta vor fi gasiti ca fiind din categoria acestora, conform procedurii prescrise in articolul intai al legii din anul 1622, vor pierde toate bunurile mobile si imobile apartinand persoanei lor, iar capul cu drept de rascumparare” (Approb., I, 4, 1). In Partea I, Titlu 1, Articolul III (cuprinzand prevederile generale cu privire la sistemul religios din Transilvania) se specifica faptul ca innoitorii religiosi „sa intre sub pedeapsa infidelitatii eterne, adica pierderea tuturor bunurilor care le apartin lor in mod personal si sigur, putand totusi sa-si rascumpere capul. Aceia care s-ar afla partinitori cu stiinta ai unor oameni condamnati pentru astfel de fapte (...) sa fie loviti de aceeasi pedeapsa; in acel timp, daca condamnatii vor persevera in acele pacate, gratie repetata pentru viata lor sa nu se acorde”. 1.4. Confesiunile tolerate Acelasi articol (Partea I, Titlul 1, Articolul 3), citat mai sus, continua insa cu cuvintele: „Intre acestia (deci intre adeptii innoirilor) nu se inteleg apartinatorii de secte valah sau greceasca, care pentru un timp sunt tolerati, pana ii va conveni principelui si locuitorilor tarii” (usque ad beneplacitum principum et Renicolarum). Asadar, pe langa confesiunile recepte si cele ilicite, mai existau si confesiuni tolerate, cea mai importanta fiind cea ortodoxa. Potrivit lui Benkö, „Toleratae in Transsilvania Religiones sunt: Orientalis Graeci-Ritus et Judaica”. Iudaismul sau cultul mozaic „din timpurile vechi incepand, nu doar ca nu a fost socotit printre cele patru religii recepte, ci din contra a fost interzis prin legile publice ale tarii sub sanctiunea unor pedepse severe” (Approb., I, 1, 4). Mai tarziu, „s-a admis evreilor sa faca comert liber in aceasta tara si sa locuiasca ca Jeleri in Alba Iulia, dar sa nu primejduiasca privilegiile oraselor si nici ale altor ordine” (Approb., V, 82). Prin urmare, iudaismul avea statut de toleranta doar in capitala principatului, in celelalte teritorii fiind o religie ilicita. Exercitiul cultului lor era o afacere privata, nerecunoscuta de stat. Evreii nu erau cetateni ai statului, ci straini sau locuitori (advenae). Biserica Ortodoxa detinea un statut special, intermediar, fiind doar tolerata, dar uneori putand fi considerata ca aflata
„intre toleranta si intoleranta”. Dreptul exercitarii libere a cultului ortodox a fost legiferat abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea (articolul de lege 60 din 1791). Totusi, Constitutiile Aprobate au re¬cu¬nos¬cut legalitatea Bisericii Ortodoxe, prin excluderea credinciosilor sai din randul ino¬va¬torilor religiosi. Dar care a fost relatia dintre Biserica Ortodoxa din Ardeal si autoritatile politice ale Principatului? In continuare vom incerca sa raspundem tocmai la aceasta intrebare. 2. Relatia dintre Biserica romaneasca si puterea politica din Transilvania In ceea ce priveste relatia dintre conducerea politica a Transilvaniei si Biserica romaneasca din Ardeal, pot fi determinate trei etape diferite. 2.1. Prozelitismul calvin si Biserica reformata romaneasca (1566-1577) In perioada legiferarii sistemului celor patru religii recepte, au fost facute incercari de catre Ioan Sigismund si Diete de a raspandi ideile Reformei si printre romani, coexistand in paralel doua Biserici romanesti cu doua ierarhii paralele, tendinta fiind de inlaturare a ierarhiei ortodoxe. Astfel, in anul 1557, regina Isabella l-a recunoscut pe Hristofor I (1557- 1559) in calitate de ierarh al preotilor, „calu¬garilor si tuturor oamenilor de orice stare si conditiune care marturisesc credinta greceasca”. In anul 1562, Ioan Sigismund l-a repus in scaun pe Sava, numit inca in 1559 de regina Isabela. Patru ani mai tarziu insa, Ioan Sigismund a numit un episcop calvin pentru romanii care adoptasera Reforma, anume pe Gheorghe din Sangeorz. Iar dieta de la Sibiu din toamna aceluiasi an a luat „masuri foarte intolerante (...). Refuzul ascultarii (de episcopul Gheorghe – n.tr.) aducea dupa sine pedeapsa pentru infidelitate (poena infidelitatis), deci confiscarea bunurilor. Acestea sunt masuri severe fata de o confesiune tolerata pana in acel moment!” Se vadeste, prin urmare, o colaborare foarte stransa intre principe si stari, deoarece articolele de lege care cereau inlaturarea superstitiilor din randul poporului roman au fost votate de toate cele trei natiuni politice. Spre sfarsitul anului 1570, episcopul ortodox Sava a parasit Transilvania, renuntand la „marturisirea evanghelica si invatatura crestina” sau, cu alte cuvinte, refuzand adoptarea noii confesiuni, casa sa din Lancram fiind data noului superintendent roman calvin Pavel din Turdas. 2.2. Biserica romaneasca in timpul Báthorestilor (1571-1599) Este imposibil de cunoscut soarta Bisericii romanesti in cazul in care Ioan Sigismund nu ar fi decedat in primavara anului 1571. Insa noul principe Stefan Báthory, dorind restaurarea catolicismului, a dat o lovitura reformei romanesti, prin intarirea ierarhiei ortodoxe. In anul 1572 l-a trimis pe calugarul Eftimie la Ipek pentru a fi hirotonit episcop al romanilor ortodocsi din Transilvania, Partium, Maramures, Bihor. Interesant este faptul ca hirotonia a avut loc la Ipek si nu la Constantinopol. La Ipek, in Kosovo, exista o Patriarhie sarba, infiintata in 1557 de marele vizir Mehmet Söküllü. Patriarh era tocmai fratele marelui vizir, Macarie. Drept urmare, trimiterea de catre principe a lui Eftimie la Ipek a avut si considerente politice, Báthory incercand ca prin intermediul Bisericii Ortodoxe sa-si consolideze relatiile sale cu Poarta Otomana. Dupa ce Eftimie s-a retras, principele Báthory l-a numit ca ierarh ortodox pe Hristofor II (1574-1579), iar doi ani mai tarziu, in 1576, a reinfiintat Episcopia Vadului, prin numirea lui Spiridon cu jurisdictie peste comitatele Turda, Cluj, Dobaca, Solnocul Inferior, Solnocul de Mijloc si Crasna. In acelasi timp, starile ardelene, au continuat politica de sprijinire a Bisericii calvine romanesti. La o luna dupa ce Báthory semnase actul prin care i-a oferit lui Eftimie drepturi episcopale (anume 5 octombrie 1571), Dieta, intrunita in noiembrie la Turda, a decis ca „episcopii si preotii romani sa se tina de datina care a fost si sub domnitorul raposat”. Se poate observa un conflict de interese cu privire la Biserica romaneasca intre principele Báthory si stari. Din acest conflict biruitor a iesit principele, din moment ce, dupa moartea lui Pavel Tordasi in anul 1577, Dieta a constatat ca doar o parte din romani aderase la Reforma („deoarece si intre romani sunt din aceia care luminati de Dumnezeu au parasit religiunea greceasca”), acordandu-le acestora dreptul „sa-si poata alege alt superintendent”. Noul ales, Mihail Tordasi a fost ultimul superintendent calvin roman din Transilvania. In anul 1579, dupa moartea lui Hristofor II, starile intrunite la Dieta de la Turda au legiferat dreptul romanilor ortodocsi de a-si alege episcop: „Popii romanesti sa-si aleaga episcop romanesc pe cine vor voi, dupa ce episcopul lor de pana acuma a murit, si domnitorul sa-l intareasca pe acela pe care-l vor alege dintre ei”. Prin aceasta lege s-a oficializat de catre autoritatea politica a Transilvaniei dreptul alegerii ierarhului roman ortodox de catre un sobor de preoti. Astfel au fost alesi Ghenadie I (1579–1585), Ioan III (1585–1605). Ambii au fost hirotoniti in Tara Romaneasca. Totusi, starile nereusind sa reformeze Biserica romaneasca, au luat masuri pentru limitarea drepturilor acesteia. Astfel, Dieta de la Medias din 1588 a decis ca episcopii de rit grec sa nu poata face vizitatii canonice fara stirea stapanului feudal. Iar Dieta din 1593 de la Alba Iulia a hotarat ca vizitatiile canonice ale episcopului romanesc sa fie supravegheate strict de catre comitii supremi. Tratatul din 20 mai 1595 a fixat raporturile dintre Biserica Ortodoxa din Transilvania si Mitropolia Ungrovlahiei, hotarand ca cea dintai va fi „sub jurisdictia sau ascultarea mitropolitului din Targoviste, dupa dispozitiunea dreptului bisericesc si a randuielilor acelei tari”. Dupa ce a cucerit Transilvania, Mihai Viteazul a purtat tratative cu Habsburgii pentru modificarea sistemului confesional din Ardeal, prin excluderea din randul celor patru religii recepte a calvinismului si includerea Ortodoxiei. 2.3. Biserica romaneasca sub principii calvini din secolul XVII O a treia etapa in relatia dintre Biserica romaneasca din Transilvania si conducerea politica a Transilvaniei incepe odata cu revigorarea protestantismului calvin dupa inlaturarea domniei tiranice a generalului Basta (1604). Principii din secolul al XVII-lea au folosit calvinismul pentru intarirea puterii lor. Biserica romaneasca a ocupat un loc important in preocuparile acestora, principii dorind sa o integreze in viata politica a statului, prin reformarea ordinii ei interne sau prin unirea ei administrativa cu Biserica Reformata. Pe de alta parte s-a remarcat grija acestor principi pentru situatia materiala a preotimii romane, chiar daca in spatele acesteia se afla o intentie de prozelitism religios.
Page 1: Consideratii cu privire la relatia
Page 5 and 6: principilor Rákóczy. El era adept
Page 7 and 8: asemenea, comisia trebuia sa ia mas

Consideratii cu privire la relatia dintre Biserica ... - Revista Teologica

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?