Consideratii cu privire la relatia dintre Biserica ... - Revista Teologica

More documents

Recommendations

Info

exceptia Maramuresului si a Bihorului, unde functiile episcopale erau detinute de Ioan Iusco, respectiv Avram din Burda). In anii urmatori insa, jurisdictia lui Simion Stefan a fost restransa din ce in ce mai mult, prin subordonarea unor protopopi superintendentului calvin. Sunt cunoscute in acest sens cazurile preotului Popa din Hateg (11 ianuarie 1644), Iona din Craciunel (27 iunie 1648), Neacsu din Alba Iulia (7 iulie 1647), Ioan din Tichindeal (8 iulie 1647). Desi domnia lui Mihail Apafi I este cunoscuta in istoria Transilvaniei drept o perioada de criza, totusi politica de reformare a Bisericii romanesti a continuat. La inceput, George Rákóczi II l-a numit pe Sava Brancovici fara specificarea vreunei conditii si cu acordarea jurisdictiei peste intregul teritoriu al Transilvaniei, exceptand Fagarasul si Satmarul (28 decembrie 1656). Iar cand Acatiu Barcsay a reconfirmat, la 9 ianuarie 1659, actul emis de Rákóczi, i-a oferit lui Brancovici jurisdictie si peste Fagaras. Dar dupa ce Sava Brancovici a trecut de partea lui Rákóczi in cursul razboiului civil din anii 1657-1661, Barcsay a numit la 15 februarie 1660 un nou mitro¬polit, anume pe Georgius Putivlensis Moscovita (Ghenadie III), impunandu-i si 13 conditii. Numirea de catre otomani a lui Mihail Apafi I a adus si Bisericii romanesti o anumita stabilitate. Sava Brancovici a fost reconfirmat la 23 aprilie 1662, cu acelasi drept de jurisdictie ca in 1656, deoarece in Fagaras Apafi numise la 20 aprilie 1662 un alt episcop, anume pe Daniil, identificat cu traducatorul Pravilei Mari de la Targoviste si cu viitorul episcop al Strehaiei. Pastorirea lui Daniil a fost scurta, deoarece la 11 aprilie 1663, sotia principelui Apafi, Ana Bornemiszza, a supus Bisericile romanesti din Tara Fagarasului jurisdictiei Consistoriului calvin din Fagaras. Precum predecesorii sai, tot la fel si Apafi I a dat mai multe diplome de scutire a preotilor romani de sarcinile feudale. Dar aceste acte nu puteau decat sa-i deranjeze pe stapanii feudali, acestia nerespectand intru totul privilegiile acordate. Iar Dieta de la Sighisoara din anul 1680 a decis anularea tuturor diplomelor date de principi clerului roman si care nu fusesera prezentate Dietei. Trei ani mai tarziu, Dieta, convocata tot la Sighisoara, a reconfirmat articolul din Constitutiile Aprobate (I, 8, 3) care impunea preotilor romani obligatia de a plati onorariul cuvenit nobililor. In timpul domniei lui Mihail Apafi I, controlul asupra Bisericii romanesti a fost intarit, cu scopul de a apropia ordinea de organizare interna a acesteia de cea a Bisericii Reformate. Dupa model reformat, a fost infiintat si in Biserica Ortodoxa un fel de Consistoriu, principele instituind la 24 mai 1667 o comisie de supraveghere, condusa de Sava Brancovici, alcatuita din patru epitropi, dintre care doi preoti (Ioan Zoba si Toma Topai) si doi mireni. Doi ani mai tarziu, la 20 februarie 1669, Apafi a reluat cele 15 conditii, puse lui Simion Stefan, adaugand alte patru noi, cea mai grea fiind ultima, prin care se specifica faptul ca mitropolitul trebuia sa depinda de superintendentul calvin nu doar in chestiuni privitoare la preoti (hirotonie, destituire sau depunere), ci si in solutionarea cauzelor matrimoniale, precum si in convocarea sau conducerea soboarelor. Dupa fiecare sinod, mitropolitul era dator sa raporteze superintendentului cu privire la cele discutate, dar si sa supuna acestuia spre aprobare deciziile luate. In acest fel, mitropolia romaneasca din Alba Iulia a fost transformata intr-un vicariat al Bisericii Reformate din Transilvania. Cele 19 puncte au cons¬tituit, conform istoricului Juhasz, baza unirii dintre Biserica Ortodoxa din Transilvania si Biserica Reformata, ele fiind cuprinse in diplomele de numire a lui Iosif Budai, Varlaam si Teofil. Doar Ioasaf si Sava III nu au fost obligati sa le accepte. Istoricul Juhasz aminteste trei dispozitii care dovedesc faptul ca aceste conditii, cel putin acelea cu caracter administrativ, au fost puse in practica. Astfel, la 14 iunie 1674, Apafi i-a instiintat pe preotii romani de faptul ca superintendentul maghiar calvin Gaspar Tiszabecsi a fost investit cu dreptul de a inspecta bisericile romanesti pentru a indrepta greselile pe care le va gasi. Clericii romani erau datori sa il primeasca si sa-l respecte. Celelalte doua acte sunt dalteriile date de mitropolitii Varlaam la 27 iunie 1688 si Teofil la 9 aprilie 1697, semnate si de superintendentii calvini in calitate de episcopi ortodocsi (reformati) ai maghiarilor si romanilor din Transilvania. Aceasta supraveghere a Bisericii romanesti din Ardeal a avut ca urmare o apropiere a modului de administrare a celor doua Biserici. Cu siguranta ca aceasta pozitie de inferioritate a mitropolitului roman a fost privita ca fiind apasatoare, fapt recunoscut si de Juhasz care, referindu-se la superintendentul Tofeus (1679-1684) si la cele doua procese duse impotriva lui Sava II Brancovici si Ioasaf, considera ca ele au ingenunchiat rezistenta Bisericii ortodoxe romanesti in fata celei maghiare reformate, dar, in acelasi timp, au instrainat sentimental cele doua Biserici. Totusi, o parte din cler, mai ales cei innobilati, au reusit sa conlucreze cu autoritatile calvine ale Principatului, acest fapt vadindu-se mai ales din procesul intentat de o parte din protopopi lui Ioasaf, pe motivul principal al originii netransilvanene a ierarhului ales la Bucuresti (despre aceasta problema, a se vedea mai jos). Impunerea de conditii a avut intr-adevar ca urmare o anumita apropiere a celor doua Biserici in ceea ce priveste modul de administrare. Rolul ierarhului a fost diminuat in favoarea celui detinut de clerul intrunit in sinodul general. 3. Organele administrative ale Bisericii Ortodoxe din Transilvania inainte de anul 1700 Analizand diplomele emise de principii calvini, dar si izvoarele interne ale Bisericii romanesti din Transilvania (cele doua soboare din 1627 si 1675, convocate de Dosoftei si Sava Brancovici, apoi dalteriile de la Ghenadie, din 4 decembrie 1628, de la Varlaam din 27 iunie 1688, de la Teofil din 9 aprilie 1697 si de la Atanasie din 1700, precum si fragmentul de drept bisericesc numit Zaconicon, redactat in anul 1680), se poate afirma ca Biserica Ortodoxa din Transilvania a avut urmatoarele organe de conducere: Soborul mare, Soborul mic, notarul Soborului mare, titorii, juratii Mitropoliei, jurati Protopopiatului (sau ai Eparhiei), titorii (gocimanii) si batranii satului. Soborul Mare era alcatuit din toti protopopii si dintr-un anumit numar de preoti. Avea dreptul de alegere a mitropolitului („cu voia a tot soborul unindu-se toti la un cuvant” – cf. Zaconicon), a notarului („cu voia si cu sfatul a toti protopopii”), a pro¬to¬popilor (de fapt doar confirmarea alegerii facute de Soborul mic), a titorilor si jura¬tilor. Pe de alta parte, Soborul mare avea dreptul de legiferare, stabilind canoane. Notarul Soborului mare redacta protocoalele sedintelor, semnand cel dintai dupa mitropolit. Soborul Mic, alcatuit din preotii din protopopiat, precum si dintr-un numar de laici cu stare materiala buna din district, il alegea pe protopop (conform dalteriei lui Teofil) si judeca pricinile care se iveau intre crestinii din protopopiat. Titorii si juratii constituiau Sfatul sau Consistoriul Mitropoliei, insa „cu drepturi foar¬te extinse si neobisnuite”. Se pare ca acest Consistoriu era acea comisie numita de Apafi in anul 1667, alcatuita din doi protopopi si doi laici si care avea in competenta admi¬nistrarea averilor Mitropoliei (lipsind deci pe ierarh de aceasta putere). Cei patru epitropi aveau dreptul de a cere socoteala mitropolitului de toate veniturile incasate de la inceputul pastoririi sale. De
asemenea, comisia trebuia sa ia masuri pentru deschiderea unei scoli si pentru reinfiintarea tipografiei; apoi sa-l insoteasca pe mitropolit in toate vizitele sale pastorale; sa aprobe in prealabil hirotoniile de preoti savarsite de mitropolit, precum si sa convoace un sobor in care sa fie judecate si rezolvate plangerile preotilor impotriva mitropolitului. Soborul din 6 iulie 1679 a fost convocat de titori pentru a prelua de la Sava Brancovici averea bisericeasca. 4. Legaturile dintre Biserica Ortodoxa din Transilvania si Mitropolia Ungrovlahiei Interesante sunt si relatiile dintre Biserica romaneasca din Principatul Transilvaniei si Mitropolie Ungrovlahiei de la Targoviste, apoi Bucuresti. Precum am amintit mai sus, vladicii romani din Ardeal, care se intitulau mitropoliti, au fost alesi de sobor, confirmati de principii transilvaneni si hirotoniti apoi in Tara Romaneasca. Biserica Ortodoxa din Transilvania a fost considerata de conducerea politica si bisericeasca de la Targoviste/Bucuresti drept o eparhie sufragana a Mitropoliei Ungrovlahiei, acest fapt fiind recunoscut si de Sigismund Bathory in anul 1595. Vladicii din Alba Iulia erau hirotoniti conform obiceiului in Tara Romaneasca (chiar si Ilie Iorest, ajuns ierarh prin interventia lui Vasile Lupu, a fost hirotonit la sud de Carpati). Intre domnii Tarii Romanesti si principii Transilvaniei existau legaturi politice uneori chiar foarte bune (de exemplu acelea dintre familia Rákóczy si Matei Basarab ori Constantin Serban; apoi acea dintre Apafi si Grigorie I Ghica ori Serban Cantacuzino). Cand legaturile dintre conducatorii celor doua tari erau bune, ierarhii de la Alba Iulia se bucurau de favoarea principelui (de exemplu, Grigorie I Ghica a intervenit in favoarea lui Sava Brancovici, astfel ca mitropolitul ardelean a putut convoca sinodul din 1675), insa atunci cand relatiile erau incordate, vladicii ardeleni aveau de suferit (caderea lui Ilie Iorest s-a datorat si relatiilor incordate dintre Rákóczi I si Vasile Lupu). De obicei, Mitropolia Ungrovlahiei accepta sa hirotoneasca pentru Alba Iulia pe candidatul trimis de conducerea principatului intracarpatic. Insa dupa depunerea lui Sava Brancovici, datorita interventiei la Bucuresti a lui Gheorghe Brancovici, Serban Cantacuzino a inceput sa se implice mai mult in viata Bisericii Ortodoxe din Ardeal. Domnitorul muntean a intervenit la Poarta, ba mai mult, s-a aliat cu pribegii ardeleni care doreau detronarea lui Apafi, conducatorii opozitiei ardelene, Ladislau Csaky si Christofor Pasko promitand conducerii de la Bucuresti eliberarea lui Sava si restabilirea libertatilor Bisericii romanesti din Transilvania. Sava Brancovici a fost eliberat, dar a murit curand, in anul 1683. Iosif Budai a fost acceptat cu greu de domnitorul Serban Cantacuzino si de mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, fapt confirmat in scrisoarea trimisa de domnitorul de la Bucuresti lui Apafi la 4 septembrie 1680. Acceptarea noului mitropolit s-a datorat doar dorintei ca romanii ardeleni sa nu ramana fara pastor. Dar urmasul lui Iosif Budai, grecul Ioasaf (1682-1683), a fost ales nu de Soborul mare al Bisericii romanesti din Ardeal, ci de Soborul Mitropoliei Ungrovlahiei, la 1 aprilie 1682, motivatia fiind tocmai vechiul drept al Mitropoliei Ungrovlahiei de a avea grija de Biserica din Transilvania. Datorita interventiei domnitorului muntean, Ioasaf a fost recunoscut de Apafi, insa modul alegerii sale a dus la neacceptarea sa de catre o parte a protopopilor ardeleni, un numar de sapte protestand imediat dupa sosirea lui Ioasaf in Transilvania. Cu acest prilej, „dreptul bisericesc ardelean sufera o schimbare radicala, introdusa de Serban Cantacuzino si mitropolitul Teodosie, prin care mitropolitii de la Alba Iulia se aleg de sinodul episcopesc al Ungrovlahiei, cu aprobarea domnului”. Urmasii lui Ioasaf pe scaunul vladicesc de la Alba Iulia au fost alesi, ce-i drept, de soborul Bisericii ardelene, dar realesi si de sinodul Mitropoliei Ungrovlahiei dintr-un numar de mai multi „candidati”. Insa din modul alegerii lui Varlaam, putem trage concluzia ca alegerea din sinodul de la Bucuresti era doar o formalitate juridica, pentru a justifica revendicarile Mitropoliei Ungrovlahiei de jurisdictie asupra Bisericii ardelene. Dupa moartea lui Sava, Serban Cantacuzino i-a cerut lui Apafi sa fie recunoscut ca succesor un anumit preot cu numele Ieremia. Sinodul protopopilor ardeleni l-a ales insa pe Varlaam. Acesta a plecat la Bucuresti, unde s-a intrunit sinodul mitropolitan care l-a „ales” pana la urma, dintr-un numar de sase „candidati”. Important este insa faptul ca toti „cei alesi” pana la urma de Sinodul Mitorpoliei Ungrovlahiei au fost obligati sa semneze o marturisire de credinta, cea mai cunoscuta fiind aceea a lui Atanasie Anghel, redactata de patriarhul Dositei al Ierusalimului. Tragand acum o concluzie in ceea ce priveste regimul confesional din Principatul autonom al Transilvaniei, putem afirma urmatoarele: Confesiunile ardelene au fost impartite in confesiuni legale si ilegale. Intre cele legale s-au diferentiat: a) cele recepte si b) cele tolerate in mod conditionat. Biserica Ortodoxa din Transilvania a fost o confesiune tolerata, fiind vorba de o toleranta negativa. Puterea politica a principatului nu a scos cultul ortodox in afara legii, ci a incercat o reformare a acestuia, precum si o apropiere administrativa a Bisericii Ortodoxe de cea Reformata. Din punct de vedere administrativ, autoritatile calvine au considerat ca au reusit o unificare a Bisericii romanesti cu cea maghiara-calvina. Insa aceasta „unitate” a avut urmari minime asupra invataturilor dogmatice. A existat doar un succes in privinta introducerii limbii romane in cult, succes conditionat insa de miscarea, desfasurata in aceeasi directie, in Biserica din Tara Romaneasca. Conform opiniei lui David Prodan, actiunile de reformare a Bisericii romanesti au avut ca urmare o accentuare a caracterului national al Ortodoxiei. Nobilimea veche romaneasca a aderat la calvinism, in timp ce poporul de rand a ramas ancorat in Ortodoxie. Religia romaneasca, Ortodoxia, a coborat in adancime, a imbracat forme populare, s-a imbibat cu credinte si obiceiuri primare. Prin aceasta a devenit o ortodoxie proprie, componenta a etnicului romanesc. Religiozitatea romaneasca a devenit o caracteristica a poporului roman, un semn al identitatii sale. Drept rezultat s-a accentuat si mai mult separatia dintre romani si celelalte natiuni din Transilvania. Conducerea reformata a Transilvaniei a incercat sa-si indrepte actiunile direct spre poporul de rand. Si-a dat seama ca nu poate rezolva nimic prin propaganda teologica. De aceea a coborat spre formele de religiozitate atat de sensibile poporului (din moment ce constituiau o caracteristica a lui). A patruns in ritualuri, in complexul credintelor populare, incercand schimbarea religiozitatii, a ritualurilor (inchinarea la icoane, posturile, impartasania). S-a lovit insa de zidul unei credinte populare conservative si inaccesibile. Insistenta calvina a avut ca urmare o intarire a constiintei de sine din partea romanilor,
Page 1 and 2: Consideratii cu privire la relatia
Page 3 and 4: „intre toleranta si intoleranta
Page 5: principilor Rákóczy. El era adept

Consideratii cu privire la relatia dintre Biserica ... - Revista Teologica

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?