Consideratii cu privire la relatia dintre Biserica ... - Revista Teologica

„intre toleranta si intoleranta”. Dreptul exercitarii libere a cultului ortodox a fost legiferat abia la sfarsitul secolului al
XVIII-lea (articolul de lege 60 din 1791). Totusi, Constitutiile Aprobate au re¬cu¬nos¬cut legalitatea Bisericii Ortodoxe,
prin excluderea credinciosilor sai din randul ino¬va¬torilor religiosi.
Dar care a fost relatia dintre Biserica Ortodoxa din Ardeal si autoritatile politice ale Principatului? In continuare vom
incerca sa raspundem tocmai la aceasta intrebare.
2. Relatia dintre Biserica romaneasca si puterea politica din Transilvania
In ceea ce priveste relatia dintre conducerea politica a Transilvaniei si Biserica romaneasca din Ardeal, pot fi
determinate trei etape diferite.
2.1. Prozelitismul calvin si Biserica reformata romaneasca (1566-1577)
In perioada legiferarii sistemului celor patru religii recepte, au fost facute incercari de catre Ioan Sigismund si Diete de
a raspandi ideile Reformei si printre romani, coexistand in paralel doua Biserici romanesti cu doua ierarhii paralele,
tendinta fiind de inlaturare a ierarhiei ortodoxe. Astfel, in anul 1557, regina Isabella l-a recunoscut pe Hristofor I (1557-
1559) in calitate de ierarh al preotilor, „calu¬garilor si tuturor oamenilor de orice stare si conditiune care marturisesc
credinta greceasca”. In anul 1562, Ioan Sigismund l-a repus in scaun pe Sava, numit inca in 1559 de regina Isabela.
Patru ani mai tarziu insa, Ioan Sigismund a numit un episcop calvin pentru romanii care adoptasera Reforma, anume
pe Gheorghe din Sangeorz. Iar dieta de la Sibiu din toamna aceluiasi an a luat „masuri foarte intolerante (...). Refuzul
ascultarii (de episcopul Gheorghe – n.tr.) aducea dupa sine pedeapsa pentru infidelitate (poena infidelitatis), deci
confiscarea bunurilor. Acestea sunt masuri severe fata de o confesiune tolerata pana in acel moment!” Se vadeste,
prin urmare, o colaborare foarte stransa intre principe si stari, deoarece articolele de lege care cereau inlaturarea
superstitiilor din randul poporului roman au fost votate de toate cele trei natiuni politice. Spre sfarsitul anului 1570,
episcopul ortodox Sava a parasit Transilvania, renuntand la „marturisirea evanghelica si invatatura crestina” sau, cu
alte cuvinte, refuzand adoptarea noii confesiuni, casa sa din Lancram fiind data noului superintendent roman calvin
Pavel din Turdas.
2.2. Biserica romaneasca in timpul Báthorestilor (1571-1599)
Este imposibil de cunoscut soarta Bisericii romanesti in cazul in care Ioan Sigismund nu ar fi decedat in primavara
anului 1571. Insa noul principe Stefan Báthory, dorind restaurarea catolicismului, a dat o lovitura reformei romanesti,
prin intarirea ierarhiei ortodoxe. In anul 1572 l-a trimis pe calugarul Eftimie la Ipek pentru a fi hirotonit episcop al
romanilor ortodocsi din Transilvania, Partium, Maramures, Bihor. Interesant este faptul ca hirotonia a avut loc la Ipek
si nu la Constantinopol. La Ipek, in Kosovo, exista o Patriarhie sarba, infiintata in 1557 de marele vizir Mehmet
Söküllü. Patriarh era tocmai fratele marelui vizir, Macarie. Drept urmare, trimiterea de catre principe a lui Eftimie la
Ipek a avut si considerente politice, Báthory incercand ca prin intermediul Bisericii Ortodoxe sa-si consolideze relatiile
sale cu Poarta Otomana.
Dupa ce Eftimie s-a retras, principele Báthory l-a numit ca ierarh ortodox pe Hristofor II (1574-1579), iar doi ani mai
tarziu, in 1576, a reinfiintat Episcopia Vadului, prin numirea lui Spiridon cu jurisdictie peste comitatele Turda, Cluj,
Dobaca, Solnocul Inferior, Solnocul de Mijloc si Crasna.
In acelasi timp, starile ardelene, au continuat politica de sprijinire a Bisericii calvine romanesti. La o luna dupa ce
Báthory semnase actul prin care i-a oferit lui Eftimie drepturi episcopale (anume 5 octombrie 1571), Dieta, intrunita in
noiembrie la Turda, a decis ca „episcopii si preotii romani sa se tina de datina care a fost si sub domnitorul raposat”.
Se poate observa un conflict de interese cu privire la Biserica romaneasca intre principele Báthory si stari. Din acest
conflict biruitor a iesit principele, din moment ce, dupa moartea lui Pavel Tordasi in anul 1577, Dieta a constatat ca
doar o parte din romani aderase la Reforma („deoarece si intre romani sunt din aceia care luminati de Dumnezeu au
parasit religiunea greceasca”), acordandu-le acestora dreptul „sa-si poata alege alt superintendent”. Noul ales, Mihail
Tordasi a fost ultimul superintendent calvin roman din Transilvania.
In anul 1579, dupa moartea lui Hristofor II, starile intrunite la Dieta de la Turda au legiferat dreptul romanilor ortodocsi
de a-si alege episcop: „Popii romanesti sa-si aleaga episcop romanesc pe cine vor voi, dupa ce episcopul lor de pana
acuma a murit, si domnitorul sa-l intareasca pe acela pe care-l vor alege dintre ei”. Prin aceasta lege s-a oficializat de
catre autoritatea politica a Transilvaniei dreptul alegerii ierarhului roman ortodox de catre un sobor de preoti. Astfel au
fost alesi Ghenadie I (1579–1585), Ioan III (1585–1605). Ambii au fost hirotoniti in Tara Romaneasca.
Totusi, starile nereusind sa reformeze Biserica romaneasca, au luat masuri pentru limitarea drepturilor acesteia.
Astfel, Dieta de la Medias din 1588 a decis ca episcopii de rit grec sa nu poata face vizitatii canonice fara stirea
stapanului feudal. Iar Dieta din 1593 de la Alba Iulia a hotarat ca vizitatiile canonice ale episcopului romanesc sa fie
supravegheate strict de catre comitii supremi.
Tratatul din 20 mai 1595 a fixat raporturile dintre Biserica Ortodoxa din Transilvania si Mitropolia Ungrovlahiei,
hotarand ca cea dintai va fi „sub jurisdictia sau ascultarea mitropolitului din Targoviste, dupa dispozitiunea dreptului
bisericesc si a randuielilor acelei tari”.
Dupa ce a cucerit Transilvania, Mihai Viteazul a purtat tratative cu Habsburgii pentru modificarea sistemului
confesional din Ardeal, prin excluderea din randul celor patru religii recepte a calvinismului si includerea Ortodoxiei.
2.3. Biserica romaneasca sub principii calvini din secolul XVII
O a treia etapa in relatia dintre Biserica romaneasca din Transilvania si conducerea politica a Transilvaniei incepe
odata cu revigorarea protestantismului calvin dupa inlaturarea domniei tiranice a generalului Basta (1604). Principii
din secolul al XVII-lea au folosit calvinismul pentru intarirea puterii lor. Biserica romaneasca a ocupat un loc important
in preocuparile acestora, principii dorind sa o integreze in viata politica a statului, prin reformarea ordinii ei interne
sau prin unirea ei administrativa cu Biserica Reformata. Pe de alta parte s-a remarcat grija acestor principi pentru
situatia materiala a preotimii romane, chiar daca in spatele acesteia se afla o intentie de prozelitism religios.