MULTILINGVISM ÅI LIMBI MINORITARE ÃN ROMÃNIA - Poliglotti 4

More documents

Recommendations

Info

Nicolae Saramandu şi Manuela Nevaci | MULTILINGVISM ŞI LIMBI MINORITARE ÎN ROMÂNIA 1250. Alte localităţi cu concentrări importante sunt: municipiul Tulcea, comuna Ghindăreşti (Constanţa), comuna Slava Cercheză (Tulcea), comuna Mitocu Dragomirnei (Suceava), comuna Carcaliu (Tulcea), municipiul Constanţa etc. Ruşii lipoveni din România sunt credincioşi ortodocşi de rit vechi cunoscuţi în întreaga lume sub denumirea de staroveri („de credinţă veche”) sau staroobreadti („de rit vechi”). Schisma religioasă care a avut loc în Rusia în sec. al XVII-lea şi prigoana ce s-a declanşat asupra celor care se împotriveau reformei a determinat sute de mii de ruşi staroveri să-şi părăsească patria natală şi să migreze în diferite colţuri ale lumii. Numeroşi staroveri s-au stabilit începând cu secolul al XVIII-lea şi pe teritoriile româneşti, fiind cunoscuţi aici sub denumirea de lipoveni. Se apreciază unanim ca popularea actualelor zone geografice locuite de lipoveni s-a produs în decursul secolului al XVIII-lea, însă este greu de precizat din ce regiuni ale Rusiei provin. Sunt cunoscute drept zone de tranzit arealele Donului şi Kubanului, unde s-au refugiat staroveri din toate provinciile Rusiei şi de unde s-au îndreptat spre alte teritorii. Primele aşezări cunoscute ale ruşilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe păreri nominalizează satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de către localnici) din judeţul Suceava ca fiind cea dintâi localitate înfiinţată de ruşii - lipoveni (1724). O altă localitate lipovenească este Climăuţi din judeţul Suceava, atestată în 1780, printr-un act de donaţie semnat de egumenul mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruşi aşezarea pe moşia mănăstirii. În 1784 este înfiinţată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credincioşii de rit vechi (în 1846 aici se înfiinţează Mitropolia Creştină de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localităţilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Brăteşti, Dumască, Târgu Frumos, Iaşi este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localităţi se indică prima parte parte şi mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei căzăceşti şi ale celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legământului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca. Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, cu sediul la Bucureşti, este organizaţia care reprezintă minoritatea ruşilor – lipoveni în Parlament. LIMBA SÂRBĂ Limba sârbă este limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, fiind vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în acelaşi timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaţilor, bosniacilor şi muntenegrenilor, denumită tradiţional prin termenul „limba sârbocroată”, precum şi o limbă ausbau cu propriul său standard. Este limbă oficială în Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi 50
Nicolae Saramandu şi Manuela Nevaci | MULTILINGVISM ŞI LIMBI MINORITARE ÎN ROMÂNIA Muntenegru, fiind vorbită şi de minorităţile naţionale sârbe din ţările vecine cu Serbia, precum şi de un mare număr de emigranţi sârbi din Europa Occidentală, America de Nord şi Australia. Numărul vorbitorilor de limba sârbă este estimat între 10 şi 12 milioane. Datele de mai jos reflectă numărul vorbitorilor de limba sârbă numai dacă acest lucru este precizat, deoarece majoritatea statisticilor se referă la persoanele de naţionalitate sârbă sau care provin din Serbia, uneori împreună cu cele din Muntenegru. Nu se ştie câţi dintre aceştia vorbesc efectiv sârbeşte. În plus, în unele ţări, statisticile nu disting sârba de sârbocroată. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, sârbii folosesc din ce în ce mai mult şi scrierea cu alfabetul latin al limbii croate. Filologul Đura Daničić începe să redacteze cu acest alfabet, uşor modificat, Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika (Dicţionarul limbii croate sau sârbe) al Academiei Iugoslave de Ştiinţe şi Arte, înfiinţată la Zagreb în 1866. În Iugoslavia comunistă, promovarea limbii sârbocroate şi încercările de a estompa diferenţele dintre sârbă şi croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, după cum reiese şi din „Acordul de la Novi Sad” (1954), semnat de 25 de lingvişti şi scriitori, 18 sârbi şi şapte croaţi, în care se stipulează că limba comună a sârbilor, croaţilor, muntenegrenilor şi bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi şi croatosârbă, cu două variante literare, sârbă şi croată. Se decide totodată şi redactarea unui dicţionar unic. În această perioadă, limba sârbă evoluează. Ca urmare a urbanizării se răspândeşte un aşanumit „stil belgrădean”, care se îndepărtează de limbajul astăzi devenit rustic al lui Karadžić. Sârbii din România Sârbii din România sunt membrii unei minorităţi etnice, care numără, în conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, 22.518 de persoane, adică 0,1% din populaţia ţării. Recensământul din 1992 înregistra 29.408 de sârbi. Sârbii locuiesc în principal în regiunile din sud-vestul României, unde constituie majoritatea absolută în două localităţi: Pojejena, judeţul Caraş-Severin, (52.09%) şi Sviniţa, judeţul Mehedinţi, (87.27%). Formează o majoritate relativă în localitatea Socol, judeţul Caraş-Severin, (49.54%). Regiunea în care se află cele trei localităţi este cunoscută cu numele de Clisura Dunării (în limba sârbă: Банатска Клисура - Banaţka Klisura). Populaţia sârbească din România a fost mai numeroasă în trecut. Deşi cei mai mulţi sârbi locuiau în regiunea Banatului, mai existau comunităţi sârbeşti şi în regiunea judeţului Arad, cunoscută în limba sârbă ca Pomorišje, dar şi în alte localităţi ale Principatului Transilvaniei, bărbaţii servind ca soldaţi ai principilor Transilvaniei. La începutul secolului al XVIII-lea, oraşul Timişoara avea 600-700 de locuitori, din care 446 erau sârbi, 144 evrei şi 35 armeni. În 1720, populaţia oraşului Arad cuprindea 177 familii româneşti, 162 sârbeşti şi 35 maghiare. După ce secţiunea frontierei militare Tisa – Mureş a fost desfiinţată, foarte mulţi sârbi din Pomorišje au părăsit regiunea şi au emigrat în Imperiul Rus (în principal în Nova Serbia şi Slavo-Serbia) în 1752. După semnarea Tratatului de la Versailles (1919), care a definitivat graniţa dintre Regatul României şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, cam 65.000 de sârbi au rămas de partea românească a frontierei. Astăzi interesele minorităţii sunt promovate de Uniunea Sârbilor din România, cu sediul la Timişoara. Uniunea dispune de un loc în Parlament. 51
Page 1 and 2: ACADEMIA ROMÂNĂ Institutul de Lin
Page 3 and 4: Nicolae Saramandu şi Manuela Nevac
Page 49: Nicolae Saramandu şi Manuela Nevac

MULTILINGVISM ÅI LIMBI MINORITARE ÃN ROMÃNIA - Poliglotti 4

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?

MULTILINGVISM ÅI LIMBI MINORITARE ÃN ROMÃNIA - Poliglotti 4