este etica aplicată o aplicare a eticii? - Societatea Română de ...

Valentin Mureşan
morală şi lua decizii în cunoştinţă de cauză numai privind viaţa unei
persoane ca pe o naraţiune şi elaborând metodologii narative pentru a o
interpreta adecvat. 25 În optica acestor autori, atât în învăţământul moral al
celor ce lucrează în sistemul sanitar, cât şi în practica spitalicească,
naraţiunile la persoana întâi trebuie să fie privilegiate, capacitatea de a lua
decizii morale fiind determinată de măsura în care povestea vieţii unui
individ şi sensul pe care el i‐o dă se potriveşte sau nu cu naraţiunile
dominante ale comunităţii în care trăieşte acel individ, potrivire evaluată pe
baza unui “echilibru reflectat narativ” (H. Lindeman Nelson). Scopul urmărit
într‐un asemenea proces de consultanţă morală la capul bolnavului nu este
acela de a unifica punctele de vedere impunând un principiu obiectiv
“corect”, ci de a deschide căile dialogului moral, depăşind prejudecăţile,
explorând tensiunile interioare şi diversitatea opţiunilor, printr‐un efort de
“ascultare empatică şi de sprijin” oferit bolnavului. Ceea ce i se oferă acestuia
în final nu e soluţia bună, ci convingerea că a fost ascultat şi înţeles.
Bioetica fenomenologică şi narativă – adică aceea care încearcă să descrie
sensul experienţelor de viaţă trăite – încearcă o nouă poartă de intrare pe
teritoriul biomedical: nu plecând de la principii spre fapte, ci de la o bună
înţelegere a faptelor. “În loc să plecăm de la construcţia teoretică şi să vedem
ce elemente ale deciziei medicale se potrivesc cu categoriile noastre existente,
sugerez filosofilor să înceapă cu încercarea de a înţelege într‐adevăr
problemele pe care încearcă să le rezolve. Unul din mecanismele pentru a
face asta e să reflecteze fenomenologic la propriile noastre experienţe trăite
sau să ofere o naraţiune reflectată a situaţiei din propria noastră perspectivă,
în limitele acestei reflecţii.” 26 Eticienii din spitale trebuie să descopere mereu
metode noi şi nu să se mulţumească cu instrumentele puse la dispoziţie de
teoriile etice tradiţionale. Despre fertilizarea in vitro se poate discuta în
termeni tradiţionali (dreptul la reproducere, statutul embrionului etc.), dar
“explorarea infertilităţii ca experienţă trăită” prin cuplarea naraţiunii
pacientului cu naraţiunea generală a fenomenului e de natură să ne facă să
vedem într‐un mod diferit problema, să imaginăm soluţii inedite şi
perspective etice noi. Susţinătorii atitudinii fenomenologice spun că medicul
nu trebuie să trateze o boală pe baza unor reguli rigide obiective sau a unor
descrieri a priori ale situaţiei, ci trebuie să descrie elementele constituente ale
25
J. McCarthy, Principlism or narrative ethics: must we choose between them; în “British
Medical Journal”, vol. 29, 2003, pp. 65‐71.
26
L. Shanner, Rioethics through the Back Door: Phenomenology, Narratives, and Insights
into Infertility; în L.W. Sumner & J. Boyle (eds.), Philosophical Perspectives on Bioethics; p.
116.
88