este etica aplicată o aplicare a eticii? - Societatea Română de ...

Revista de Filosofie Analitică, I, 1 o , 2007
nu se ia prin vot politic, ci printr‐un fel de consens. Comitetele de
etică din instituţii (universităţi, primării, spitale etc.) au ca funcţii: (i)
elaborarea, dezvoltarea şi aplicarea codului deontologic al instituţiei;
(ii) evaluarea periodică a politicilor instituţiei sub aspect etic şi
elaborarea de politici etice noi; (iii) formarea şi întreţinerea unei
culturi instituţionale de natură etică; (iv) consilierea morală (de pildă,
în cazul unor categorii de bolnavi); (iv) coordonarea educaţiei etice a
personalului şi asigurarea unei imagini bune a instituţiei sub aspect
moral.
‐ Centre de audit etic menite elibereze, la cererea beneficiarilor, certificate
de acreditare morală pentru instituţii; procedurile acestora sunt
strâns legate de cele de asigurare a calităţii.
‐ Didactica etică pentru specialiştii fără o pregătire filosofică: aceasta
presupune inventarea unor metode originale şi adaptate de predare a
eticii pentru medici, moaşe, jurnalişti, oameni de afaceri etc.; evident,
Întemeierea metafizicii moravurilor nu poate fi predată aici.
‐ Didactica etică pentru filosofi: aceasta trebuie concepută altfel decât
pentru medici, economişti etc.; în cazul filosofilor poate fi predată
Întemeierea metafizicii moravurilor.
‐ Educaţia morală a tinerilor: e un domeniu didactic sui generis, care
trebuie adaptat fiecărei vârste, cu metode pedagogice proprii; Kant
nu a susţinut vreodată că pentru a‐i educa moral pe elevi ar trebui săi
punem să studieze Întemeierea metafizicii moravurilor; mai degrabă ar
trebui să inventăm o metodă practică adaptată vârstei, ceea ce el
numeşte un “catehism moral”.
Acum, e uşor de bănuit că principiismul nu va fi adecvat pentru
consultanţa la capul bolnavului ori pentru un “consiliu de onoare”, dar va fi
util pentru discuţiile mai savante dintr‐o “comisie (comitet) de etică” (ceea ce
se şi întâmplă, de fapt). Narativismul va fi, probabil, adecvat consultanţei
morale din spital şi educaţiei morale a copiilor, dar va fi inutil pentru
elaborarea şi perfecţionarea continuă a unui cod moral al instituţiei.
Cazuistica e, probabil, în primul rând, o metodă de educaţie morală, dar
poate fi combinată cu narativsmul în consultanţa morală şi cu principiismul
pentru crearea codurilor morale; ea însă nu va fi niciodată metoda standard
de predare a filosofiei morale pentru filosofi ci, în cel mai bun caz, o metodă
complementară. Căci filosofii trebuie să ştie de ce sunt cazurile paradigmatice
exemple de moralitate. Toate aceste paradigme metodologice intermediare se
pot completa reciproc: un caz particular poate fi analizat prin metoda
principiistă şi, separat, prin cea cazuistă iar rezultatele pot fi comparate şi
105