este etica aplicată o aplicare a eticii? - Societatea Română de ...

Revista de Filosofie Analitică, I, 1 o , 2007
“patru ciorhini de norme morale” constituiţi din: principii, reguli (care sunt
principii specificate, particulare), drepturi, virtuţi şi idealuri morale. Acest
cadru metodologic are la bază:
‐ principiul respectului autonomiei (o normă pentru respectarea
capacităţii şi libertăţii de a lua decizii a persoanelor autonome);
‐ principiul binefacerii (beneficence) (un grup de norme pentru crearea de
beneficii generale şi cântărirea beneficiilor în raport cu costurile şi
riscurile);
‐ principiul nefacerii răului (non‐maleficence) (o normă a evitării cauzării
unor vătămări);
‐ principiul dreptăţii (un grup de norme pentru distribuirea beneficiilor,
riscurilor şi costurilor într‐un mod echitabil). 29
Cele patru principii sunt nucleul a ceea ce autorii numesc “moralitatea
comună”, adică normele morale fundamentale care leagă între ele toate
persoanele serioase din punct de vedere moral, în toate locurile. De aceea
această procedură a fost numită “abordarea bioeticii bazată pe patru
principii” sau “principiism”. Cele patru principii au fost apoi discutate
explicit şi un număr de “reguli specifice” au fost întemeiate pe ele pentru a
arăta de ce şi cum cad cazurile particulare sub aceste principii. De exemplu,
principiul autonomiei (“Acţiunile autonome nu trebuie supuse controlului de
către alţii”) are nevoie de “specificări” pentru contexte particulare dacă e să
devină un ghid practic de conduită, specificări care includ şi excepţiile
valabile, e.g. Spune adevărul; Respectă viaţa privată a altora; Protejează
informaţiile confidenţiale; Obţine consimţământul în cunoştinţă de cauză al
pacienţilor; Atunci când eşti întrebat, ajută‐i pe alţii să ia decizii importante. 30
Alţi autori, europeni, preferă să vorbească despre principiul demnităţii,
principiu care a cunoscut mai multe formulări, 31 de exemplu în termeni de
respect al fiinţei umane ca fiinţă umană sau, sub influenţa gândirii religioase,
în termeni de “sacralitate a vieţii”“, motiv pentru care a şi devenit foarte
29
T.L. Beauchamp & J.F. Childress, Principles of Biomedical Ethics; Oxford University
Press, New York, 2001, cap. I, 1.
30
Ibidem, pp. 64‐65.
31
Cum ar fi: persoanele individuale trebuie să aibă dreptul de a‐şi face propriile
alegeri şi a‐şi dezvolta propriile planuri de viaţă; în domeniul medical aceasta se
referă în primul rând la “consimţământul în cunoştinţă de cauză” (informed consent):
nu ai voie să tratezi un bolnav fără consimţământul lui sau a reprezentantului său
legal, aflaţi în cunoştinţă de cauză cu privire la boală şi la tratament. Medicul trebuie
de asemenea să discute preferinţele bolnavului în ceea ce priveşte tratamentul şi să‐i
prezinte variantele.
91