Camelian Propinatiu - Puii pasarii cu clont de rubin - Liviu Ioan Stoiciu

Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
Ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.
* Cred că nu se aştepta la o resurecţie a lirismului, căci
vârsta de aur s-a dus. Cum şi vârsta de argint. Iar oamenii vârstei
de bronz sunt exacţi ca nişte roboţi. Nu mai e loc pentru afecte.
E mai rău cosmic decât pe timpul lui Esenin:
Vedem luna sferică, aridă, reală,
Fără ochi şi obraz
Şi fără beteală. (Vârsta de bronz)
Ci numai amorul ne mai poate trezi stocitul fior liric:
Câteodată totuşi, în nopţi cu nouri limpezi,
Când flăcări verzi pe sârmă înşiră ultimul tramvai,
La luna astronomică privim sfioşi, alături
De fata caldă şi cu păr bălai.
Sintagma luna astronomică este pustiitoare.
* Pentru unii critici, Labiş este greu de evaluat din cauza
perturbaţiei produse de accidentul biografic.
Pe lângă clasarea acestui mister al lichidării prin formula
„moare în urma unui stupid accident de tramvai”, bine este
atunci să avertizezi că „absolut toate referirile încărcate de
emoţie la poezia celui atât de timpuriu răpus sunt o poveste
10