Camelian Propinatiu - Puii pasarii cu clont de rubin - Liviu Ioan Stoiciu

[Trestie, trestie]
Trestie, trestie, pe cine ascunzi,
Vântul de seară pe cine-nfioară
Horbota-ţi neagră şi multă-nfăşoară
Umeri albi şi rotunzi.
Valuri, voi valuri, cui i-aţi şoptit
Şoapta adâncă, ascunsă şi gravă
Veţi mai păstra oglindirea suavă
A chipului ei neclintit
Arthur Rimbaud
Scuture-şi pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei şi suie-şi slăvii inegal, semeţ contur,
Din vuirea mea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească
Evocarea mea frăţească, încâlcit ştrengar, Arthur!
Atât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireşti soldaţii, galonaţii, verzi, "piu-piu"!
Dar în ţara ta-şi mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, ameţită de rachiu.
Plictisiţi de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaşti alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare şi înalţă crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i ţinta, gravul "Forgeron".
Dar poporul tău şi lumea spulbera murdara crimă
De a-ţi fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpărul tău tragic te-a-nviat aici, acum.
Coborât-ai de pe soclul statuilor funerare,
Ai pornit sub carul mare, fluierând un cântec viu.
Către tonţi rânjeşte ştirbă urma smulselor picioare,
46