Camelian Propinatiu - Puii pasarii cu clont de rubin - Liviu Ioan Stoiciu

Noi scriem doar pentru poeţi poezie
Batem jaloane spre a construi
Marele meşter care o să vie.
De ce să pierdeţi vremea străbătând
Aluviunea nesedimentată,
Când vă aşteaptă-n tomuri, scăpărând,
Oceanele cu apă de agată.
Acesta-i poate, sincer dăruit,
Singurul sfat aprins, cu vâlvătaie
De îmbufnatul cufundat în el
Ori de chefliul Nicolae.
Palmele noastre. Tâmpla mea.
Aşa...
Parcă-i sub tâmplă inima. Răsună.
Prieteni, după Dante vom pleca
Sub cercul strâmt al cercului cu lună.
* Ceea ce este bine să tâlcuim aşa: chiar înainte de a se
lăţi poezia filologică, estetizantă, acceptată de Partid şi de
Matrioşkă drept semn de destalinizare, se vedea pericolul ăsta:
Noi scriem doar pentru poeţi poezie.
Ceea ce s-a împlinit astăzi, când 95 % din uitarea lui Labiş
este uitare chiar a Poeziei: puii păsării cu clonţ de rubin
nu mai ciugulesc în ţărână!
* Şi nu e uşor să fii liric, chiar dacă ai sufletul curat şi
tânăr:
Ce drept au alţii să-mi privească
Grotele sufletului meu
* Moartea inumană şi egală scuteşte omenirea de artificii
inumane în sensul că tocmai prin această harnică moarte viaţa ne
devine miraculoasă, are un mare preţ, iar Moartea căprioarei nu
este atunci un cântec de jale ecologică, ci tragedia Poeziei înseşi
în secolul păduros al drujbelor, când Ea şi-a văzut confiscat
34