Dispozitiile UE in domeniul securitatii sociale.pdf - ANOFM

➥➥
În temeiul legislațiilor naționale, dreptul la prestații este uneori condiționat de
existența unei perioade minime de asigurare, de angajare sau de reședință (în
funcție de statul membru sau de tipul de prestație: 6 luni, 1 an, 5 ani, 10 ani
sau până la 15 ani în unele cazuri). Dispozițiile de coordonare prevăd „cumularea
perioadelor”. Aceasta înseamnă că perioadele de asigurare, angajare sau
reședință realizate în temeiul legislației unui stat membru sunt luate în considerare,
atunci când este necesar, pentru dobândirea dreptului la o prestație în
temeiul legislației altui stat membru.
Exemplu
Ce s-ar întâmpla cu un lucrător migrant care ar deveni invalid după ce a fost acoperit
timp de 4 ani într-un stat membru unde pentru a dobândi dreptul la prestații de
invaliditate este necesară o perioadă minimă de asigurare de 5 ani și apoi timp de
14 ani într-un stat membru unde sunt necesari 15 ani de asigurare?
În absența regulamentelor, legislațiile naționale luate separat nu i-ar da acestui
lucrător dreptul la prestații de invaliditate în niciunul dintre state, chiar dacă el
a fost acoperit pe o perioadă totală de 18 ani.
Dispozițiile UE în domeniul securității sociale nu introduc noi tipuri de prestații,
nici nu desființează legislațiile naționale. Singurul lor scop este acela de a proteja
cetățenii europeni care lucrează, își au reședința sau locul de ședere în alt stat
membru.
Observație
În prezentul ghid, utilizăm frecvent termenii „reședință” și „ședere”: locul de
„reședință” este cel în care locuiți în mod normal; locul de „ședere” este locul în care
vă aflați temporar.
9