cronica dramatică

ece, între patru pereţi ai camerei!" Colonelul Pavel Vardaru, care avea şi el o bărbie
foarte voluntară, ca în manualele clasice, îşi pierdea viaţa, făcând astăzi tocmai contrarul
de ceiace botărîse eri, încât părea că ştie şi el ceva.
Radu Comşa, sărută mâna Luminiţei, la înebeetura pumnului, sub brăţara ceasului,
unde pielea albă e străbătută de vine albăstrii.
Mibai isbutise să 1 târâie pe Virgil Probota, remorcat de mânecă. Dascălul de ştiinţe
ocolind masa să dea mâna cu toţi, găsi mijlocul să răstoarne un pabar deşert. Când se
întoarse speriat să-1 aşeze la loc, trase după el un şervet, şi de dedesubt, un cuţit înfipt
într'un măr. Cuţitul se rostogoli printre gratiile balustradei, jos, în mare. Dar asta nu era
deajuns- Printr'un capriciu, neprevăzut de legile balisticei, mărul aruncat făcu drumul
îndărăt pe masă, o parcurse în toată lungimea, săltă peste un păbărel de lichior şi căzu
în braţele doamnei Colonel, care sări în sus, neaşteptându-se la acest dar, pe această
cale, din partea unui muritor ce nu aducea nici pe departe, cu păstorul Paris.
Virgil Probota, în bârnele lui cafenii vărgate, rămase încremenit înaintea atâtor ca,tastrofe.
Inlemnirea zugrăvită pe figură, îi dădea o înfăţişare comică, şi cum stătea cu
mâna neclintit întinsă, părea un scamator, care după cele dintâi tururi de forţă se pregăteşte
pentru un mare număr final; să mai scoată ceva, un ou roşu ori un epure de casă,
din mâneca cu manşete tari şi rotunde, cum nu mai purtau decât pensionarii. De fapt,
prestidigitatorul se ruga pământului să se desebidă sub picioare. Presimţise doar, că nu
trebuiea să se amestece între oameni, cu care nu are nimic deaface, în viaţă.
— Ce spui despre război, domnule Probota? întrebă tanti Laura, stăpânind-şi râsul
şi căutând aşa, să-1 scape din încurcătură. Ia loc, te rog şi răspunde-mi!.. întreprind o adevărată
anebetă...
Virgil Probota căută un loc, să-şi pună pălăria. Luminiţa i-o smulse din mână, îi
aşeză panglica strâmbată şi o înfipse într'un stâlp al grilajului, alături de a ei.
— Ce să spun, doamnă? îngăimă dascălul, fără să ia oebii dela pălărie, îngrijorat să
nu urmeze calea cuţitului, în mare. Cine poate spune sigur? răsuflă uşurat, când îşi văzu
pălăria neprimejduită. Războiul face poate parte din principiile de conservare ale speciei.
O generaţie se sacrifică pentru a asigura traiul bun al generaţiilor viitoare. Insectele ne
dau exemple eroice. Niciodată, acolo, părinţii nu-şi cunosc progenitura. Părinţii mor totdeauna
înainte de a se naşte copii. Nici o legătură din viaţă, nu e între unii şi alţii, flr
trebui în consecinţă, o mamă să se desintereseze complect de soarta unei vietăţi pe care
n'are s'o vadă niciodată. Nu se întâmplă însă aşa... Dimpotrivă. Hsistăm la cele mai minuţioase
precauţiuni, la adevărate minuni de răbdare şi de ingeniozitate, pentru ca părinţii
să asigure descendenţilor, un adăpost bigienic, fyrană, vânat proaspăt şi conservat,
aşa cum omul n'a isbutit încă să descopere procedee... Dacă judecăm aşa—şi nu putera
judeca decât aşa!—războiul este pentru generaţia noastră o datorie...
— Va să zică, dumneata compari destinul nostru cu al insectelor ? se simţi ofensată
doamna Colonel, care era încântată că profesorul mărea numărul intervenţioniştilor, dar
nu putea admite drumul pe unde ajunsese la această concluzie. îndată ce e vorba de
cele mai generoase sentimente ale omului, le explicaţi prin legi, instincte, mai ştim noi
ce, care pun alături pe Anatole France cu mormolocii de broască şi pe Rafael cu fluturii
de varză!... Domnule Probota, ştiinţa dumneavoastră ne răpeşte tot ce viaţa mai oferea
pozeie. fleum trei ani, când eram cu Pol şi cu Hlexandru, la Monaco, am vizitat muzeul oceanografie
E o clădire foarte frumoasă, cu privelişte la cincizeci de metri deasupra mării,
şi cu minunate decoraţiuni de mozaic şi vitralii. Ce crezi că am deseoperit, etiebetat cu
cele mai poetice numiri din mitologia greacă? Nereis, Hermione, Medusa, Hstarte, Hrgonauţi...
Tot soiul de larve uricioase, viermi păroşi, crustacei desgustători şi gângănii,
să nu le visezi!. Bietul Omer, nu şi-ar mai recunoaşte divinităţile!
Profesorul de ştiinţe, ciugulindu-şi mustaţa rară şi roşcată, încercă de câte-va ori să
întrerupă Dar tanti Laura îi făcu semn cu mâna că n'a terminat. Când ajunse însfârşit
la invocaţia lui Omer, doamna Colonel se lăsă pe spatele jîţului de paie, cu un gest:
„Poftim, acum încearcă de mai spune ceva!" Virgil Probota, nu luă seama însă la sensul
ironic al gestului. Scoase din buzunarul vestei un creion cu capsa galbenă, fără de care,
din obişnuinţă dăscălicească nu putea vorbi, şi îşi apără cu înverşunare religia:
— Hei, vă înşelaţi, doamnă! Mai întâi, n'atn botezat noi gângăniile, cu numele mitologice,
pe care le găsiţi atât de oribile.. Spuneaţi de Hrgonauţi, deopildă. Cunosc o poveste
foarte interesantă cu aceşti indivizi. Ia-ţi văzut desigur, la muzeul prinţului de Mo-
14