cronica dramatică

CÂNTARE PENTRU TRECUT
DE
L U C I A N B L A G A
IN noapte sori bătrâni
se'ntorc spre obârşia lor niciodată uitată.
Singurătatea mea răsună
prin satul cu coperişele negre
Dacă ai fi cu mine ţi-aş spune:
uite, acesta e drumul
pe unde mânam dobitoace sfinte cu biciul;
uite, aceştia-s arinii
subt care smulgeam aripi din sânge de paseri.
Mai trăiesc şi astăzi — fantastice — morile
cu roţile grele de muşchiul verde al apei.
Lângă un veac trecut mai stăruie casa
unde mi-am făcut intrarea în cântecul zilei.
Ţi-aş arăta plinicarul şi şura
pe-a cărei streşină grea
îmi aruncam mărunţi şi albi dinţii de lapte —
sămânţă magică din care trebuiau să crească cei noi.
Ţi-aş arăta poarta întunecată, unde puneam
frunză mântuitoare de leuştean
să apăr de strigoi
laptele şi ugerul vacilor.
Pe-aci mi-am trecut trupul gol al copilăriei
prin flacăra anilor.
Pe-aci s'a furişat şi vremea
ce mi-a adus desăvârşirile în rău.
Totul a fost un joc despletit
în lumină mare pe uliţi.
Tot mai trist, tot mai trist
s'a înteţit apoi îndemnul întoarcerii.
Când m'am trezit om şi cuget-împlinit,
singurătatea mea răsuna înaltă prin lume.
Dobitoacele sfinte s'au dus subt pământ.
Sângele de paseri e mut.
— Vreau să rămân aici
cântare pentru trecut
peste odiljna pietrelor.