cronica dramatică

C R O N I C I
I D E I , O A M E N I & F A P T E
ÎNTORS pe câtevajzile în oraşul cel mare, am
revăzut aceiaşi masă unde se discuta literatură.
Aceiaşi critici, aceiaşi poeţi, ici colo mai îmbătrâniţi
şi cu iluzii mai mumefiate. Să nu le descriu
nici cheliile, nici faţa, nici ticurile, nici urile neînsemnate
şi nici otrava picurată savant, în rana
prietenului ori adversarului absent, ci numai aspiraţiunile.
Acelaş simbolist lângă acelaş romantic,
neoclasic, ţărănist, cubist, eţetera...
Intre pereţii de sticlă ai cafenelei se readunau,
povestindu-şi pentru nesfârşit o anecdotă sau o
credinţă, pe care vreau să o cred sinceră. E vina
lor că sunt siliţi să-şi reculeagă elementele de clasicism,
simbolism sau ţărănism, în cafenea?
Cu încruntări de copii bătrâni, se entuziasmau
sau se indignau din nou, pe ultima piatră căzută
în bălţile criticei
«Noul» era vechiu de cel puţin douăzeci de ani
Suna; constructivism, maşinism, expresionism. Câţiva
pictori se amestecau şi ei. Şi viaţa, curgea, afară...
Fireşte, nimeni nu prindea de veste că nici o
teorie nu poate purta roade şi nimeni nu gândea
o clipă, la ziua când plin aerul ţării, împotriva tuturor
teoriilor şi peste toate teoriile, va da celor
aleşi, dintre care poate nici unul nu se afla aci,
putinţa singură de a realiza adevărul
Căci încă odată, nu lângă teorii trebue să ne
alipim, ci lângă viaţă. Lângă viaţa sufletului nostru,
sau lângă acea a pământului. Dar paşii încetinesc
şi se întorc, chemaţi de vraja pierzării.
Lângă viaţa sufletului?
H rămas pustiu cuibul berzei.
Mărturisesc nădejdea ce am avut-o, că marile
frământări ale sufletului — căutând sau apărând
credinţa — aveau să răsbată pe tărâmul frumos.
Dar, deocamdată, (să ne mângâiem, că numai deocamdată),
aceste scântei s'au stins. Avânturile către
necuprins şi către Dumnezeire, au isbit o singură
dată clopotul şi cercurile sunetului au vălurit până
departe, ca o undă neînţeleasă.
Un drum s'a arătat — dar bălăria frazelor l'a
înfundat din nou, după ce ca o săgeată, o pană
pricepută şi convinsă, despicase spaţiu pentru
sbor... .
CÂNTĂREŢII DE PE PLAI
20
. Am păşit pe urmă într'un muzeu ca într'o biserica,
din care să culeg îmbărbătare.
într'un ornament frumos, doarme un început de
artă, ca sămânţa de grâu în urnele de alabastru
ale Faraonilor...
Şi aci, cele mai multe lucruri, dormeau în lăzi.
Mi s'a apus că şi asta e încă foarte bine, şi am
crezut. Dar deasupra sârguitoarei munci a celor
care păstrau şi studiau materialul, încă o problemă
se ridică şi pluti luminoasă, ca un porumbel dalb.
Problema pictorilor ce-au urmat tehnice streine,
problema scriitorilor în ţarcul teoriilor de tot felul,
e la urma urmei foarte restrânsă şi ocupă un loc
mic, în cadrul larg pe care îl precisează muzeele.
Dela cele câteva zeci de contemporani, al căror
talent plămădit prin şcoli a permis titulatura de
artist, gândul pornea spre întinsele tărâmuri din
care muzeul a smuls amintirile.
Ciomagul cioplit cu pori, icoane zugrăvite stângaci,
oala smălţuită sărac, povesteau cântecul de
toate zilele al soarelui rodind pământul. Ciomagul
povestea de păstor şi de porile ce cresc pe munte.
Icoana desvelea închipuirea credinţelor. Lutul era
smălţuit: o ciocâlie cântând pe buzele cuibului.
Geniul acestor pământuri îşi trimitea o rază, peste
toate acele ce dormeau în dulapuri, ca între pereţi
cu geamuri.
flstăzi : culegem fără a mai semăna.
rjarnic şi demn de laudă, e fără îndoială cel ce
adună din adâncul ţării, cu gândul unei curioase
păstrări, tot ce a fost artă.
Dar e mai bogată ţara, când toate acestea vor dormi
somn liniştit, într'o sală, — să nădăjduim clădită ?
Cântecele satului se adună, dar în locul lor, oraşul
îi trimite valsuri de gramofon, care înlocuiesc
pe romanticii lăutari la munţi şi crjiar în ospeţe.
In locul ţesăturei cu câmp ales, vine stamba. Scarta
suie pe simbolicul semănător deasupra unei apocaliptice
maşine cu pâlnioare de fier. Oala de lut
e spartă de cratiţă.
Arta moare.
Arta celor mulţi; cântecul fluerat la un capăt de
brazdă, vesel ca acel al păsării veghind cuibul
isprăvit. Ciobanul începe să pe înlocuit de rândaş.
Aşa e progresul zic cei mulţi — să ne întoarcem,
zic cu încăpăţinare cei cucernici Dar drumul, dru-