cronica dramatică

spiritualizare frigidă. Andreescu, pe care conştiinţa artiştilor 1-a aşezat pe un plan deosebit
şi înaintea lui Grigorescu, se apleacă asupra obiectului din natură, cu evlavioasă dragoste
fără să poată înlocui o ultimă tensiune, ce se remarcă între sentimentul său şi conţinutul
formal al obiectului. In vecinătate aşezat, mai numim pe Petraşcu, pictorul ce împrumută
o nuanţă fantastică şi tragică totodată, celor mai umile lucruri. Luchian, este până azi,
cea mai tipică expresiune a sentimentului artistic al poporului românesc. La el, obiectul
prin formă şi coloare, este rupt din cătuşele naturii şi transpus în colori şi forme esenţiale,
ce distrug iluziunea realităţii, brutală în substanţa ei materială.
Artiştii timpului de faţă ştiu, că o realizare absolută nu e posibilă decât printr'o
unitate ideală, armonică, a fiinţei cu forma ei, a spiritului cu materia, rezultate din contopirea
acestora în cuptorul sufletului. Din vălmăşagul complexului de forme din natură,
sensibilitatea nativă, desprinde — djiar în ciuda curentelor de artă - elementele formale,
curăţite de sgura conformaţiilor accidentale, ca să pătrundă până la esenţialul formei.
Curentul general în arta occidentală, azi, vine în ajutorul sensibilităţii native a artistului
român. Ni se pare, cu atât mai precar, ca tocmai calitatea specială: simţul de abstracţiune,
ce deosibeşte pe artistul român cbiar într'o vreme orientată artisticeşte spre aspectul
exterior al lumii, să nu fie recunoscut ca element tradiţional.
Odată cucerită, exprimarea plastică abreviată lapidar a formelor din natură, a sâmburelui
formal; unitatea spirituală şi materială va fi împlinită prin naşterea caracterului
deosebitor. Nu printr'o copie servilă a naturii, ci prin evidenţiarea caracterului fizic, general,
în ce are mai trainic pământul şi neamul românesc, ni se va revela personalitatea
lui naţională. Prin reducerea la esenţă, prin spiritualizarea elementelor formale, e evidenţează
liberul şi necondiţionatul firei şi fiinţei româneşti.
In faptul creaţiei din elementele constitutive, scoase din adâncul, din necondiţionatul
naturei, se crează un stil de un idealism în sens tecbnic Cât timp arta, în serviciul naturii,
e numai oglinda ce răsfrânge imagina ei, obiectiv, cu tot complexul aspectelor trecătoare,
ea nu poate fi liberă, nu poate fi reprezintarea fiinţei şi firei româneşti în superioară
potentă.
Contribuind, prin sforţări comune în ideal, la alcătuirea unui material artistic, atunci,
când va veni artistul a cărui simţire înfierbântată de voinţă creatoare să fie destul de
puternică, ca să evidenţieze în forme plastice, îngemănarea spiritului cu materia, atunci,
arta românească va fi cucerit, de fapt, şi o autonomie artistică.