Afişeaz? documentul PDF

Corneliu Bogariuunele semne simbol specifice. Lipsa acestora o priveazã de unele elemente definitorii ale acestorlimbaje care þin de calitatea sunetului, de maniere particulare de interpretare vocalã ºiinstrumentalã.”(1)Am început studiul nostru cu aceste aspecte teoretice în dorinþa de a scoate în evidenþãimportanþa pe care folclorul muzical îl are în spiritualitatea popularã ce se manifestã ca o adevãratãenciclopedie artisticã cu fapte vii, dar ºi cu imagini trecute, multe dispãrute sau înglobate ascunsîn alte ºi alte cântece poporale.„Cântecul poporan este un produs poetic ºi muzical totodatã, într-o largã rãspândire înspaþiu ºi prim mijloace stilistice proprii acestei mase, încât cel care-l zice, fie þãran, fie lãutar, îlzice în chip variat dupã timp, loc, împrejurãri ºi contaminãri personale ºi nu simte nimic drepturiindividuale de autor, cântecul apãrând tuturor ca o expresie vie a viziunii poporane fãcând una cuvirtuþiile limbii.”(2)În timpul nostru problema folclorului muzical capãtã conotaþii cu totul deosebite dacã nereferim la sfera globalã a spiritualitãþii etnofolclorice. Cultura tradiþionalã oralã se aflã astãzi însituaþia de a-ºi pierde încet personalitatea deoarece spaþiul rural cu satele ºi cãtunele sale auîncetat de mult sã mai existe ca factor de culturã cu accent major în viaþa etnicului, încheindu-seastfel o etapã istoricã, o epocã dãtãtoare de valori majore în cultura naþionalã.A avea ochii aþintiþi numai spre trecut când privim satul contemporan, mi se pare un fel deobsesie arheologicã, când vrem sã sãpãm necontenit pentru descoperirea unor eventuale vestigii.Care vestigii? ne întrebãm cu fireascã nedumerire, pentru cã se ºtiu destule lucruri despre trecutulsatului ºi comunitãþiile sale. A gândi poseist, în mod exclusiv, mi se pare o exagerare cu totulprimejdioasã care poate conduce la neînþelegerea cã tradiþia nu înseamnã închidere în spaþiiimobile. Ea reprezintã o scurgere existenþialã, când calmã, dar de cele mai multe ori tumultoasã,conservând esenþa unei spiritualitãþi, care nu moare niciodatã, pentru cã reprezintã un mod deviaþã cu valori acceptate ºi verificate de întreaga existenþã umanã. Aºa este cântecul popular caremai trãieºte în satul românesc tocmai datoritã valenþelor de mai sus. În acelaºi timp constatãm,cu tristeþe, cã satul nostru a început sã se îmbolnãveascã cultural deoarece lipsesc mentorii deodinioarã, dascãlii, preoþii, intelectualii autohtoni. Satul începe sã-ºi piardã structura mentalierãde odinioarã ºi treptat intrã în ghearele nivelãrilor globale. În atare situaþie se pune cu gravitateproblema pãstrãrii, pe cât posibil, a întreg tezaurului muzical etnofolcloric zonal ºi naþionalmai ales cã asistãm, în sfera culturii tradiþionale, atât cât a mai rãmas din ea, la fenomenulpsihosocial al apariþiei unor „producþii muzicale” subculturale, la apariþia kitsch-ului muzicalagresiv, plin de accente guturale (tip Guþã et company) care-ºi urlã neputinþa talentului în lamentãriºi chelãlãieli ce se vor de autenticitate ºi valoare pentru folclorul muzical. Face ravagii o anumelimbã de lemn în versurile populare create ad-hoc, de cele mai multe ori, care nu au nimic de aface cu metrica ºi estetica poeticii populare.A devenit o obiºnuinþã sã auzim ºi sã vedem la posturile mass-media celebri cântãreþipurtând costume populare pline de sclipici ºi paiete, de exemplu cântãreaþa urlând din toþiplãmânii, cosmetizatã grobian cu o mulþime de farduri, cu pãrul proaspãt vopsit în culori dintrecele mai ciudate, afiºând imaginea falsificãrii agresive a ceea ce are mai frumos melosul românesc.Dupã 1990, societatea noastrã a intrat în sarabanda unor transformãri nãucitoare sub raporteconomic, politic, comunicaþional, tehnologic, informaþional dar mai ales în spaþiul cultural –spiritual.Vrând – nevrând, ne place sau nu, fenomenul complex al globalizãrii lumii contemporane4