Citeste PDF - bibliotecapemobil.ro

20 CONSTANTIN STOICIUdin motive evident diferite. Mã consolasem cu pierdereaprietenilor care mã abandonaserã înfricoºaþi ºi, pe cât posibil,evitasem de atunci sã mã mai prezint cu numele întreg: VictorVictor, care, prin singularitatea sa, stârnea automat rânjetulbãnuitor cã se aflau în faþa legendarului încornorat.— Sunteþi cumva...?, cãdea imediat ºi întrebarea asasinã.Ar fi fost de mult cazul sã mã rãfuiesc cu bizara fantezieonomasticã a pãrinþilor, dar cum în aceastã privinþã lucrurileerau excesiv de complicate ºi momentul istoric nu îngãduiarãscolirea trecutului decât pentru motive de nobleþe socialãsau ideologicã, nu ºtiu la ce mi-ar fi folosit cu adevãrat s-ofac. Rectificarea numelui ar fi vãduvit naþiunea de una dinpuþinele legende recente ce-i înveselea existenþa mizerã, iareu iubeam nu numai naþiunea, ci ºi poporul care o alcãtuia –de la distanþã, cum se cuvine unui intelectual care nu uitã deunde a plecat.Mi-am înlocuit prietenii cu necunoscuþii din tramvaie, dinmetrou, din magazine, de pe stradã care, la vederea mea, îºiîntorceau brusc privirea sau, cei mai insolenþi, mã contemplaunãuciþi cã obrazul unui om poate aduna în el atâta dezgust,atâta stãpânire de sine ºi atâta imobilitate. Cum consideramºi consider cã dezgustul mã ajutã sã pun o distanþã serioasãîntre pulsiunile mele animale ºi fiinþa raþionalã care am fost ºisunt, ºi-mi serveºte, în aceeaºi mãsurã, sã nu-mi pierd firea înfaþa urâþeniei lumii, aceastã confruntare îndârjitã ºi fãrãconsecinþe îmi procura o adevãratã mândrie. Dar adevãratabucurie, adevãrata exaltare a acestei târzii înþelegeri a raporturilormele cu lumea ºi cu semenii mi-o procurau femeilecare, dincolo de masca mea întoarsã spre lume, intuiau oanumitã voluptate a singurãtãþii ºi a convingerilor ferme, încare se ºi pierdeau de altfel de cele mai multe ori – momentesublime, în care supliciul gloriei de încornorat al naþiuniidevenea în sfârºit suportabil ºi chiar dorit.