Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Repere şi idei<br />
Grünewald și icoana,<br />
două feluri de a privi suferința<br />
Costion Nicolescu<br />
La Colmar pot fi întâlnite câteva dintre picturile<br />
cele mai vestite ale lui Grünewald,<br />
între care Răstignirea și Învierea, făcând<br />
parte dintr‐un poliptic (pictură alcătuită din mai<br />
multe panouri articulate care cuprind fiecare o<br />
scenă a compoziției de ansamblu) ce aparținuse<br />
odinioară unei mănăstiri din Issenheim, din apropiere.<br />
Sunt picturi care respiră și au prospețime, au<br />
o forță de comunicare extraordinară, conducând la<br />
o emoție și o trăire pe măsură. Am putea să facem<br />
o critică a tablourilor lui Grünewald din punct de<br />
vedere strict ortodox și să le găsim hibe hermeneutice<br />
sau dogmatice. Dar nu are rost. Există în ele o<br />
raportare iubitoare la Hristos, una deosebit de profundă.<br />
Dar, totodată, și ceva care nouă ne este puțin<br />
străin sau chiar mai mult străin, din punctul de vedere<br />
al raportării religioase.<br />
Pictorul era luteran și se vede aceasta în tipul<br />
de abordare. Depinde cum gândește și cum simte<br />
fiecare. Tipul acesta de dramatism al lui Grünewald,<br />
de un realism extrem, e altceva decât cel pe<br />
care‐l avem noi în exprimările prin icoană. E un tip<br />
de viziune care a condus în zilele noastre, într‐un<br />
fel, la ceea ce a făcut Mel Gibson cu filmul său Patimile<br />
lui Hristos. Apasă atât de mult pe realitatea<br />
istorică, încât există pericolul să rămânem ferecați<br />
în ea, să nu mai ieșim de acolo. Or, Răstignirea și<br />
Învierea lui Hristos au însemnat cu mult mai mult<br />
decât poate să ne arate realismul extrem, de factură<br />
expresionistă, al lui Grünewald. În icoană totul este<br />
mai tainic. Este și foarte apropiat, și foarte tainic, în<br />
același timp.<br />
Grünewald, în pictura lui religioasă,<br />
se referă la realitatea terestră, pe<br />
când icoana, la realitatea transfigurată<br />
Noi, ca omenire și ca persoane, ne aflăm<br />
acum după Înviere, suntem în lumina ei neînserată,<br />
credem în ea, dar toți cei ce au asistat la<br />
Patimile lui Hristos nu aveau această cunoaștere,<br />
această încredințare. Noi avem tendința firească<br />
să privim prin prisma Învierii la toată acea sfâșiere,<br />
la acea barbarie care s‐a petrecut cu Hristos.<br />
În Răstignirea lui Grünewald ne aflăm însă, ca<br />
tip de apropiere de subiect, înainte de Înviere.<br />
Dar nu la Răstignire este problema mai dificilă a<br />
lui Grünewald, ci la Înviere. Învierea pictată de el<br />
are, fără îndoială, o forță de expresie ieșită din comun,<br />
care nu poate să nu te miște, dar pierde din<br />
taină. Așadar, Grünewald, în pictura lui totdeauna<br />
religioasă, se referă la realitatea de aici, de pe<br />
pământ, una crâncenă, în timp ce icoana se referă<br />
la realitatea transfigurată, transfigurată prin însăși<br />
acea suferință extremă pe care a suportat‐o Hristos<br />
în drum spre Cruce și pe ea. În icoană, lumea<br />
suferindă de aici se întâlnește apropiat cu lumea<br />
mântuită de dincolo. Sigur, unele întrepătrunderi<br />
între cele două direcții de trimitere există. Până la<br />
urmă, ceea ce ne deosebește pe noi de creștinismul<br />
occidental, dincolo de diferențele dogmatice,<br />
adesea greu de explicat și greu de înțeles, este<br />
duhul. Pornim din același punct, de la aceleași<br />
evenimente și ajungem la exprimări de fond teologic<br />
deosebite. Icoanele păstrează taina acelor<br />
evenimente și acelor persoane, înlesnind totodată<br />
și o întâlnire personală apropiată. Spunerea lor<br />
păstrează o binefăcătoare și ocrotitoare delicatețe<br />
chiar și în cele mai dramatice momente.<br />
În legătură cu acestea, fiecare poate avea probe<br />
în ceea ce se întâmplă în viața lui imediată. Sunt<br />
părinți duhovnicești care, deși par desprinși parcă<br />
de această lume, au o anumită sfințenie, delicatețe<br />
față de cei aflați în suferințe foarte pământești. Părintele<br />
Dumitru Stăniloae vorbește despre finețea<br />
și delicatețea sfinților. Și așa trebuie să‐i privim,<br />
nu numai ca pe niște campioni ai rugăciunii și ai<br />
ascezei. Au o delicatețe care face ca atunci când tu<br />
ajungi în preajma lor să te simți răpit fără nici o violență,<br />
cucerit, frumos biruit. Cum spunea Andrei<br />
Tarkovski, să nu mai poți să reziști în fața binelui și<br />
a sfințeniei.<br />
Doar în icoană suferința este<br />
depășită<br />
În exprimările de tipul celei a lui Grünewald,<br />
oricât de măiestre ar fi, apare o anumită distanță.<br />
Te și sperii parcă de Învierea lui. Este o Înviere care<br />
nu este prea prietenoasă. Nu judecăm, nu condamnăm.<br />
E o observație. Asta e realitatea. Cu cât cineva<br />
este mai aproape de adevărul creștin, cu atât protejează<br />
taina, deschizând în același timp ferestre de<br />
străvedere a ei. Cum spunea Lucian Blaga: „Eu nu<br />
strivesc corola de minuni a lumii”. Este diferența<br />
dintre prezența harică și o imaginație omenească.<br />
În icoană aflăm o prezență harică concentrată. Învățătura<br />
despre energiile necreate a fost formulată<br />
mai târziu de Sfântul Grigorie Palama decât au<br />
apărut icoanele. Dar ele au fost și au lucrat dintotdeauna<br />
în icoană. Redarea lor s‐a făcut printr‐un<br />
meșteșug transmis din generație în generație. Cât<br />
de bun pictor este Grünewald, la el această prezență<br />
harică este rarefiată, la el, dimpotrivă, simțim o<br />
distanță, Dumnezeu rămâne la distanță, cumva.<br />
Noi rămânem, la această distanță, spectatori cutremurați.<br />
Sunt și în icoane interpretări apăsate ale<br />
trupurilor, ale chipurilor, dar ele sunt organice și<br />
aparțin unei lumi de‐acum mântuite. Sau, mai bine<br />
zis, o lume în prag să se mântuie, chiar dacă pentru<br />
moment sfâșiată. Într‐un fel, suntem deja dincolo.<br />
Există la om o dublă tendință. Pe de o parte, de a<br />
teleporta lumea aceasta dincolo, ca s‐o facă pe aceea<br />
asemănătoare cu cea de aici, pentru ca să nu ne<br />
trezim acolo într‐un mediu cu totul străin. Pe de<br />
altă parte, există și o dorință de a aduce aici lumea<br />
de dincolo, lumea aceea mântuită. Părinții Sfinți<br />
spun că dacă nu reușim să degustăm raiul încă de<br />
aici, cu greu vom ajunge să‐l cunoaștem dincolo și<br />
să ne simțim acasă în el. Să‐l degustăm cât de cât.<br />
Fiecare cât poate. În preajma noastră sunt oameni<br />
care ne apar de aici purtători de rai, în această<br />
lume. Și cât de bine ne face să ne apropiem de ei și<br />
ne bucurăm și noi de ceea ce ei poartă. Alții pot să<br />
aibă numai clipe când simt raiul. Și există în limba<br />
română expresia: te simți ca în rai. Sau: ca în cer. Sigur<br />
că e o suferință acolo, în scenele din icoană, dar<br />
este sufe rința ca drum întru izbăvire.<br />
Mai e de observat ceva extraordinar! În iconografia<br />
noastră apar, în general, figuri sobre. Une ori<br />
par chiar foarte aspre. Nu vezi sfinți râzând. (Mie<br />
îmi place și îngerul care râde, de la Reims sau din<br />
alte locuri, e și acolo ceva minunat.) Și totuși, sentimentul<br />
e acela de bucurie. Împărăția ceruri lor<br />
nu e o împă răție a tristeții. La Grünewald rămânem<br />
canto nați în durere, în icoană, suferința este<br />
depășită. Avem în icoane martiri supuși la tot felul<br />
de suplicii, dar nu pe acestea este pus accentul, ci<br />
pe rezultatul lor, și atunci, când îi privești, ai sentimentul<br />
că această suferință a fost depășită într‐o<br />
bucurie, chiar dacă ea, deocamdată, nu a explodat<br />
cu totul.<br />
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 13
Change language