# COLECTIV

34 cee mixte, în mediul universitar erau create anumite secții care
atrăgeau numai băieți sau numai fete, iar căminele universitare
și muncitorești adăposteau numai băieți sau numai fete. Singurul
loc în care băieții se întâlneau și puteau să cocheteze cu fetele
erau cluburile. Așa a apărut „joia tineretului”, sintagmă împrumutată
de la „marele vecin”.
Aici, băieții și fetele veneau în grupuri organizate. Primele
două – trei melodii erau ratate deoarece nimeni nu era interesat
de muzică sau dans, poate doar cuplurile căsătorite. Băieții
stăteau în grupuri compacte, în mijlocul sălii de dans, și își pasau
câte o sticlă de băutură, în timp ce fetele aruncau ocheade de pe
margine. Abia după ce băieții își făceau curaj, începeau invitațiile
la dans. Şi cum un magnetofon costa destul de mult, era mult mai
ieftin pentru activiştii care organizau aceste acţiuni să găsească
în şcoli sau întreprinderi câţiva tineri dispuşi să cânte. Aceştia nu
puteau avea pretenţia să fie plătiţi, fiind vorba de muncă patriotică.
Dar, în schimb, se putea raporta la raion sau la regiune (conform
organizării teritoriale din anii ‘60): „Să trăiţi, tovarăşe, știți,
avem şi noi o orchestră muzicală...”, de aici rezultând primele sau
avansările activiștilor respectivi.
Întrucât aceste activități au fost pe placul „tovarășilor”, care
mai beneficiau și ei de o „prospătură” și controlau mult mai ușor
evenimentul decât cele desfășurate în spații private, au început
să se organizeze și în alte zile din săptămână, astfel că serile de
dans de sâmbătă sau duminică, se numeau tot „joia tineretului”.