# COLECTIV

44 ce cântase, se cam lăsa „de meserie”. Pentru că, oricât ar părea
de ciudat acum, când majoritatea tinerilor vorbesc limba engleză
fluent, atunci, o mare parte dintre soliştii formaţiilor vocal – instrumentale,
unii chiar foarte cunoscuţi, neştiind limba engleză,
îşi scriau textele „după ureche”, asta după ce ascultau de zeci de
ori înregistrarea melodiilor de pe discuri sau de pe benzile de
magnetofon. Astfel, discrepanţele valorice dintre membrii formaţiilor,
cultura şi preferinţele muzicale diferite, absenţa unor
resurse materiale care să permită cumpărarea unor instrumente,
au dus la modificarea destul de frecventă a componenţelor
trupelor şi chiar a genului muzical abordat.
Oficiul de Stat pentru Turnee Artistice, aflat la un moment dat
în criză de muzicieni atestați, absolut necesari programelor muzicale
din baruri și restaurante, a început să organizeze cursuri de pregătire şi
concursuri de atestare a muzicienilor liber profesionişti şi, în acord cu
prevederile legislaţiei în vigoare la data respectivă, Decretul 321/1956,
privind drepturile de autor (decret abrogat abia în 1996!), s-au stabilit
indemnizaţiile pe care urmau să le primească artiştii liber profesionişti
pe diferite grade profesionale. Acestea variau între 50 şi 200 de lei,
sumă care, pentru muzicienii care aveau categoria maximă şi aveau
contract permanent cu un restaurant, depăşea lejer salariul unui director.
În plus, se profita și de atestatele regizorilor de spectacol, care
erau remunerați cu 3.000 de lei pe spectacol, iar atestatele acestora
„circulau” de la trupă la trupă, posesorii atestatelor primind o „taxă de
utilizare”, fără să facă niciun efort.
Începând cu anul 1964, o nouă tentaţie a apărut pentru cei
care făceau parte dintr-o formaţie: posibilitatea de a petrece o vară
întreagă pe litoral, cântând la unul dintre numeroasele restaurante
construite la Mamaia sau la Eforie. Era o perioadă în care litoralul
românesc era asaltat de turişti din ţările nordice, nemţi, olandezi
şi italieni, aşa că cineva din Ministerul Turismului s-a gândit că ar
da bine dacă, pe lângă porţia obligatorie de muzică populară românească,
le-am oferi turiştilor străini şi puţină muzică rock’n’roll, twist
sau beat, aşa că toţi şefii de restaurante au plecat în căutarea formaţiilor
respective. Acest fenomen, care astăzi pare degradant pentru
un muzician din sfera rockului adevărat, a făcut mult bine în acel
moment. Băieţii aveau pentru prima dată posibilitatea să repete şi