# COLECTIV

42 pe navele de croazieră sau cu barurile sau restaurantele de lux din
țară. De cele mai multe ori, trupele respective îi acompaniau pe
soliştii de muzică uşoară în spectacolele şi turneele teatrelor de
revistă. Aceste contracte le aduceau pentru perioada respectivă
destul de mulţi bani, astfel că puţine formații din această categorie
au fost interesate de compoziţie, de un repertoriu original sau de
activitatea în grupurile cu statut de amatori. În plus, componenţele
erau sezoniere, învârtindu-se de cele mai multe ori în jurul unuia
sau a mai multor muzicieni care prezentau credibilitate în faţa „tovarăşilor
cu ochi albaştri”, deoarece şefii de orchestră respectivi te
puteau scoate din ţară luându-te într-un turneu în Occident. De
altfel, mulţi muzicieni din primele valuri cu atestate O.S.T.A. s-au
stabilit vremelnic în Europa de Vest sau în Statele Unite, alegând
calea exilului, astfel că activitatea muzicală a multora dintre ei a
rămas total necunoscută celor din ţară.
De partea cealaltă, cea a rezistenţei la diferitele şicane ale
miliţiei sau ale organelor de partid sau U.T.C., se aflau acele trupe
cu statut de amatori sau profesioniști, care au încercat, şi unele
chiar au reuşit, să-şi creeze un drum propriu cu un repertoriu
original, sfidând chiar şi prin simpla lor existenţă nu numai activiştii
culturali şi politrucii vremii sau organismele special înfiinţate
pentru a le supraveghea activitatea, ci şi Electrecordul și
Radioteleviziunea Română, care erau mult prea puţin interesate
de promovarea unor astfel de formaţii.
Componenţa formaţiilor proaspăt apărute era extrem de
eterogenă şi creată pe criterii strict subiective. Pasiunea pentru
muzică era cea care lega ca un magnet grupurile de tineri. Invitaţiile
colegilor de liceu, de facultate, de uzină sau a prietenilor din
cartier, erau suficiente motive pentru a te apuca de cântat într-o
formaţie, astfel că numeroşi tineri elevi, studenţi sau muncitori,
mulţi dintre ei fără nicio pregătire muzicală prealabilă, începeau
repetiţiile sperând că vor reuşi să cânte în trupă, sub îndrumarea
vreunui instructor cultural, a unui bătrân jazzman sau a unui instrumentist
din fanfară.
Repertoriul era selectat în funcţie de cultura muzicală a fiecăruia
sau, de cele mai multe ori, de preferinţele instructorului
care răspundea de trupă. El cuprindea multe improvizaţii sponta-