# COLECTIV

Recommendations

Info

44 ce cântase, se cam lăsa „de meserie”. Pentru că, oricât ar părea de ciudat acum, când majoritatea tinerilor vorbesc limba engleză fluent, atunci, o mare parte dintre soliştii formaţiilor vocal – instrumentale, unii chiar foarte cunoscuţi, neştiind limba engleză, îşi scriau textele „după ureche”, asta după ce ascultau de zeci de ori înregistrarea melodiilor de pe discuri sau de pe benzile de magnetofon. Astfel, discrepanţele valorice dintre membrii formaţiilor, cultura şi preferinţele muzicale diferite, absenţa unor resurse materiale care să permită cumpărarea unor instrumente, au dus la modificarea destul de frecventă a componenţelor trupelor şi chiar a genului muzical abordat. Oficiul de Stat pentru Turnee Artistice, aflat la un moment dat în criză de muzicieni atestați, absolut necesari programelor muzicale din baruri și restaurante, a început să organizeze cursuri de pregătire şi concursuri de atestare a muzicienilor liber profesionişti şi, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare la data respectivă, Decretul 321/1956, privind drepturile de autor (decret abrogat abia în 1996!), s-au stabilit indemnizaţiile pe care urmau să le primească artiştii liber profesionişti pe diferite grade profesionale. Acestea variau între 50 şi 200 de lei, sumă care, pentru muzicienii care aveau categoria maximă şi aveau contract permanent cu un restaurant, depăşea lejer salariul unui director. În plus, se profita și de atestatele regizorilor de spectacol, care erau remunerați cu 3.000 de lei pe spectacol, iar atestatele acestora „circulau” de la trupă la trupă, posesorii atestatelor primind o „taxă de utilizare”, fără să facă niciun efort. Începând cu anul 1964, o nouă tentaţie a apărut pentru cei care făceau parte dintr-o formaţie: posibilitatea de a petrece o vară întreagă pe litoral, cântând la unul dintre numeroasele restaurante construite la Mamaia sau la Eforie. Era o perioadă în care litoralul românesc era asaltat de turişti din ţările nordice, nemţi, olandezi şi italieni, aşa că cineva din Ministerul Turismului s-a gândit că ar da bine dacă, pe lângă porţia obligatorie de muzică populară românească, le-am oferi turiştilor străini şi puţină muzică rock’n’roll, twist sau beat, aşa că toţi şefii de restaurante au plecat în căutarea formaţiilor respective. Acest fenomen, care astăzi pare degradant pentru un muzician din sfera rockului adevărat, a făcut mult bine în acel moment. Băieţii aveau pentru prima dată posibilitatea să repete şi
să cânte împreună o vară întreagă, de aici rezultând acumulări cantitative şi calitative importante. În plus, faptul că o mare parte dintre turişti veneau din Occident, le oferea muzicienilor posibilitatea schimbării din mers a repertoriului, în funcţie de reacţia acestora, sau aceea de a obţine discuri originale, reviste cu partituri şi texte de melodii sau chiar aparatură muzicală profesionistă. Şi mai erau şi fetele acelea blonde, cu picioarele lor lungi, venite tocmai din Peninsula Scandinavă, Germania sau Olanda, dornice de aventuri și experiențe noi, care făceau ca vara să treacă mult mai plăcut. Iar cum, uneori, acestea erau „dispuse” să se mărite, chiar formal, te puteau scoate din ţară, lucru care reprezenta, la vremea respectivă, visul multor adolescenţi din România. După câteva luni petrecute la mare, cu cântări seară de seară, formaţiile vocal – instrumentale care, în mod cert, acumulaseră ceva experienţă profesională, se întorceau acasă cu un repertoriu nou, iar unele dintre ele şi cu scule profesioniste, cumpărate de la colegii ceva mai avuţi sau de la formaţiile străine care veneau pe litoralul românesc. Ei bine, odată revenit acasă, trebuia să te trezeşti din visare. Ajuns aici, aflai că nu mai ai voie să cânţi într-o altă limbă decât în română, asta dacă doreai să mai apari în vreun concert. Te apucai să faci texte în limba română, dar acestea sunau aiurea, aşa că lui Dorin Liviu Zaharia, apoi şi altora, le-a venit ideea unor texte fonetice, în care nu prea contau cuvintele, important fiind ca frazarea să semene cât mai 45 ”La data angajării noastre de către Întreprinderea de Alimentaţie Publică (de care aparţinea grădina de vară Chios), „muzicologului” întreprinderii trebuia să-i prezentăm lista repertoriului şi a autorilor pentru aprobare. Bineînţeles că nu puteam cere aprobarea muzicii Beatles, aşa că fiecărei piese străine îi dădeam un nume, un titlu românesc, de obicei ceva revoluţionar, ceva pe placul regimului, iar ca autor scriam muzică populară – autor necunoscut. Lajos „Sisi” Szilasi, basist clujean, fost component al formațiilor TAIFUN și INDEX 66 interviu acordat lui Ri-Co, site-ul revistei „Click Zoom Bytes”, 8 decembrie 2011.
Page 1 and 2: # COLECTIV „The day we give in is
Page 3: Capitolul 1 Rock’n’roll, tovar
Page 6 and 7: 22 Unite ale Americii. Într-o Amer
Page 8 and 9: 24 Prin intermediul posturilor de r
Page 10 and 11: 26 iar difuzoarele încasetate înt
Page 12 and 13: 28 ţie, numele respective nu ascun
Page 14 and 15: 30 rioada în care jazzul era consi
Page 16 and 17: 32 Fabian sau Guy Marchand. Să nu
Page 18 and 19: 34 cee mixte, în mediul universita
Page 20 and 21: 36 tanic Cliff Richard şi a forma
Page 22 and 23: 38 tivau Gil Dobrică și Nicky Dor
Page 24 and 25: 40 Tineri malagambiști, reconstitu
Page 26 and 27: 42 pe navele de croazieră sau cu b
Page 30 and 31: 46 mult cu cea din textul original.
Page 32 and 33: 48 Pe 4 iulie 1965, programul Radio
Page 34 and 35: 50 Ruptura dintre gruparea muzican
Page 36 and 37: 52 în Occident. Repertoriul forma
Page 38 and 39: 54 denției la București, dar „t
Page 40 and 41: 56 sala Palatului Culturii și Comi
Page 42 and 43: 58 ”Autorităţile intuiau bine m
Page 44 and 45: 60 Florin „Moni” Bordeianu, PHO
Page 46 and 47: 62 În lipsa unor informații concr

# COLECTIV

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?