# COLECTIV

38 tivau Gil Dobrică și Nicky Dorobanțu, ultimul un chitarist de mare
valoare, care va ajunge student în Iași și va activa în „formula de
aur” a formației ROȘU ȘI NEGRU.
Este greu de apreciat acum, după atâţia ani, valoarea formaţiilor
respective, mai ales în lipsa unor înregistrări de televiziune,
discografice sau radiofonice, dar trebuie remarcat entuziasmul
băieţilor din trupe, astfel că, la orice cântare, cluburile
studenţeşti sau muncitoreşti, precum și terasele și restaurantele
din localităţi mai mari sau mai mici, cele de pe litoral sau de la
munte, erau arhipline. Dotarea tehnică era în cele mai multe cazuri
dezastruoasă. Amplificarea se făcea de cele mai multe ori
printr-un magnetofon Tesla – Sonet Duo, chitarele erau de construcţie
proprie sau comandate la diverşi „meşteri”, după modelul
celor din film, tobele erau luate de la organizaţiile de pionieri
sau de la fanfară, iar în cazul în care clubul era bine dotat, mai
puteai găsi câte-un pian dezacordat, un saxofon, un clarinet sau
nişte viori. Excepţie făceau trupele din Vestul ţării, cele din oraşele
apropiate de graniţa cu Iugoslavia sau Ungaria, acolo unde
mulţi muzicieni primeau instrumente şi staţii de amplificare de la
prietenii şi rudele care aleseseră deja calea exilului.
Avantajul celor care cântau în aceste trupe era acela că se
fofilau de la acţiunile ceva mai dificile, specifice perioadei: curăţenia
la locul de muncă, măturatul străzilor, strânsul recoltei,
acţiunile de pe şantierele patriei, prespălarea cartofilor murdari
ș.a.m.d., cu fraze de genul: „Ne pare rău, dar noi nu putem merge
cu dumneavoastră pentru că avem repetiţie pentru concertul
din această săptămână...”, iar în plus, primeau „felicitări” şi
strângeri de mână de la secretarul organizaţiei UTC, pentru că de
avantaje materiale nu se punea problema. Mai erau şi diferitele
concursuri muzicale cu caracter raional, regional sau naţional, un
bun prilej pentru a chiuli motivat de la cursuri sau de la serviciu.
Şi nu putem uita mirajul statutului de vedetă, aşa cum văzuseră
în „Tinerii”: „Toate fetele frumoase vor fi la picioarele noastre”.
Din păcate, nu toată lumea i-a primit cu brațele deschise
pe practicanții noilor orientări muzicale, astfel că mulți au început
să fie deranjați vădit atât de numărul decibelilor, cât și de ținuta
tinerilor muzicieni și a fanilor lor. Astfel, Alecu Popovici scria