# COLECTIV

62 În lipsa unor informații concrete, probate de mass-media,
nu se poate spune unde și care au fost primele formații beat
apărute în România, dar o logică elementară ne trimite totuşi în
Banat, regiune situată strategic la granița cu Iugoslavia și Ungaria,
unde Timișoara și Arad erau două metropole ce se aflau
în plină dezvoltare. Parafrazând două hituri mondiale din anii
’70, „That’s The Way – I Like It” (KC & The Sunshine Band)
şi „One Way Ticket” (Eruption), un mare număr de muzicieni
bănățeni au emigrat, astfel că, povestea rockului din regiunea
respectivă, mai ales al celui de început, este reconstituită mai
mult din amintirile „pionierilor”, a căror memorie este, din păcate,
cam selectivă, nebazându-se pe probe palpabile, cum ar fi
înregistrări radio, discuri, articole din ziare etc.
„Tăt Banatu-i fruncea!” este o sintagmă care exprimă acea
semeţie a bănăţenilor, prin care se consideră superiori regăţenilor,
pe care o sesizăm cu uşurinţă şi în muzica rock. Întotdeauna
trupele din Timişoara şi Arad s-au considerat „mai cu moţ”, cu
mult peste cele din alte oraşe, în acest caz, problema complexului
de superioritate este totuşi reală şi uşor de demonstrat,
deoarece dispuneau de o industrie puternică și erau și centre
universitare de tradiție, ceea ce presupunea existenţa multor
cluburi de dans și a unor trupe capabile să asigure programul
muzical. A contribuit din plin şi faptul că cea mai mare parte
a muzicienilor rămaşi aveau prieteni şi rude în Occident și era
aprovizionată sistematic cu instrumente muzicale, instalaţii de
sunet, discuri, partituri, cărţi sau reviste de specialitate.
În acest fel, dotarea tehnică a trupelor din zonă era de
cele mai multe ori superioară celor din centrul, sudul sau estul
ţării, iar muzicienii dispuneau de un plus de informaţie muzicală
pentru că aici se puteau recepţiona destul de uşor posturi de
televiziune din Italia, Iugoslavia sau Ungaria, care aveau numeroase
emisiuni muzicale. În plus, pentru completarea repertoriului,
aici se ascultau în condiţii ideale şi Radio Europa Liberă,
Radio Beirut, Radio Luxembourg, Radio Belgrad, Radio Novisad
sau chiar radiourile pirat englezeşti, acele posturi de radio care
erau bruiate peste tot în ţară.