ClujManifest 2017 - Editie Tiparita - An 2 - Nr.51 - 21 Decembrie - 9 Ianuarie 2017

CLUJ MANIFEST
abetul era tot mai clar una dintre direcţiile
pentru mine, să fac pasul spre supraspecializare,
cum se spune mai bine la ora actuală.
Din păcate n-am reuşit să-l fac aşa
cum am dorit atunci şi am făcut o specializare
în cardiologie, pentru că a fost mult
mai la îndemână. Se făcea în Cluj, pentru
specializarea în diabet ar fi trebuit să plec
la Bucureşti, şi după ce am făcut şi specializarea
în cardiologie, în anii ’90, împreună
cu profesorul Hâncu am reuşit să
redeschidem centrul de diabet în actuala
clădire. Sigur că atunci am zis că trebuie
să fac ceea ce mi-am dorit de la început,
şi anume să fac şi specializarea în diabet.
Mă bucur foarte mult că am avut parcursul
acesta, acum când mă uit în spate, mulţi ar
putea spune că am fost un nehotărât, că
am trecut prin celelalte specialităţi ca să
ajung la a treia. Eu cred că asta mă ajută
foarte mult în ceea ce fac la ora actuală,
faptul că am specializarea în interne şi în
cardiologie, pentru că sunt probleme foarte
importante pentru pacienţii cu diabet.
Sigur, asta va însemna la finalul carierei
mele specialitatea de bază, cea de Diabet,
nutiţie şi boli metabolice, dar chiar dacă
am parcurs un drum destul de încurcat,
mă bucur că s-a întâmplat asta şi de aceea
încerc să accentuez şi cu studenţii, importanţa
formării în medicina internă, înainte
de a ajunge un diabetolog bun.
Rep.: Pentru unii, faptul că aţi ajuns să
conduceţi Federaţia ar fi o încununare,
un vârf al carierei. Ce vă mai doriţi
pentru viitor domnule conferenţiar?
Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu: Mulţumesc.
Am zâmbit un pic pentru că şi eu
m-am întrebat de multe ori dacă astea sunt
acele realizări care înseamnă încununarea
unei cariere. Am câteva exemple pe care
le-am mai discutat cu prieteni, cu colegi,
chiar şi cu cei mai tineri în ultima vreme.
Pe vremuri, înainte de 1989, am avut personalităţi
importante în medicină care au
ţinut neapărat să-şi încununeze cariera cu
un titlu de ministru sau de director de ştiu
eu ce instituţie. Sigur, este o recunoaştere
faptul că se obţin aceste titluri la un moment
dat. N-aş vrea să fiu patetic, dar nu
pot să spun că pentru un medic totuşi, nu
neapărat asta înseamnă încununarea unei
activităţi. Senzaţia că ai reuşit să faci ceea
ce ţi-ai propus pentru tine, pentru pacienţii
tăi, pentru familia ta, asta este de fapt
reala încununare a activităţii. Titlurile au
importanţa lor, se acumulează la unii. Am
prieteni, am colegi, cunosc persoane care
n-au avut titluri de-a lungul vieţii, dar pe
care le-am respectat din cale afară, din
alte motive.
Rep.: Nu este un moment de bilanţ şi cu
toate acestea v-aş invita să priviţi uşor
înapoi şi să evocaţi câteva momente importante
din cariera, din formarea dumneavoastră
profesională şi eventual persoane
înspre care vă îndreptaţi atenţia şi
amintirile cu mare drag.
Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu: E o întrebare
complicată. Nu ştiu cine poate
răspunde imediat. Sigur, fiecare dintre noi
avem amintiri, unele mai pregnante, altele
poate nu atât de pregnante, dar cu un impact
mai important în viaţa noastră, nici
nu ştiu pe cine ar trebui să amintesc într-o
trecere aşa rapidă în revistă. V-am spus
despre tatăl meu, despre felul în care m-a
influenţat vrând-nevrând în cariera mea,
despre faptul că prin examenul de internat
am rămas în Cluj. Dar de Cluj m-a legat şi
soţia mea, eu nefiind clujean prin naştere.
Am avut câteva exemple bune în facultate,
probabil că n-o să-mi amintesc de toţi
cei de care ar trebui, dar probabil că nici
nu e corect să numesc pe cineva, dintre
profesori. Cu siguranţă, pe câţiva dintre
ei o să-i ţin minte tot restul vieţii mele.
Am avut o perioadă foarte bună, în care
am colaborat foarte bine cu profesorul
Hâncu, v-am spus că am venit împreună
aici, la Centrul de diabet, am avut un conducător
de doctorat care este o amintire
foarte bună pentru mine, din toate punctele
de vedere, şi ca profesionist şi ca om,
am avut din fericire prieteni în jurul meu
care toţi mi-au dăruit câte ceva, care s-au
transformat în amintiri, care m-au influenţat.
Cred că e mai bine că am ezitat să
răspund. Dacă puneam un nume trebuia să
pomenesc mult mai multe, aşa am vorbit
la modul general.
Rep.: Aveţi discipoli de care vă mândriţi
foarte tare? Dacă mâine veţi deveni ministrul
sănătăţii, prin absurd, sunteţi liniştit
că aţi lăsa pe mâini foarte bune Centrul
de Diabet de aici de la Cluj?
Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu: De fapt
am mai multe categorii de discipoli. Am
fost multă vreme asistent universitar la
disciplina de semiologie a Clinicii medicale
II, o disciplină pe care o parcurg toţi
absolvenţii de medicină, aşa că am avut
ocazia de-a lungul mai multor ani să contribui
la formarea multor generaţii de medici.
Pe urmă, odată cu apariţia rezidenţiatului
am început să am rezidenţi de care
m-am legat mai mult decât profesional şi
care toţi sunt acum specialişti, medici primari,
de care sunt sincer mulţumit şi sunt
convins că cel puţin celor carora s-au intersectat
cu mine, am reuşit să le dau ceea
ce am dorit să le dau.
De multe ori un medic specialist ajunge
să facă ceea ce a ales să facă abia după
30 de ani
Rep.: La Cluj vin oarte mulţi studenţi
din toate colţurile Europei. Cum răspunde
Universitatea de medicină şi
profilul Diabetului, nutriţiei şi al bolilor
metabolice acestor provocări şi cum
credeţi că va evolua abundenţa de studenţi
străini la Cluj?
Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu: E o realitate
faptul că învăţământul universitar
a fost de aproape o sută de ani un reper.
Prin faptul că facultatea şi universitatea,
ulterior, a adunat personalităţi importante
din viaţa oraşului nostru şi nu numai,
dar şi prin faptul că a adus an de an tot
mai mulţi studenţi în ultimii ani, destul
de mulţi studenţi din afara ţării. Am parcurs
perioada când aveam mulţi studenţi
din Grecia, din ţările arabe. S-a schimbat
oarecum distribuţia la ora actuală şi cred
că e foarte greu pentru cei care conduc
universitatea să ţină un echilibru potrivit
între presiunea de a creşte numărul de studenţi,
ceea ce aduce o finanţare mai bună
şi menţinerea calităţii şi exigenţelor necesare
creşterii prestigiului universităţii.
Avem şi noi în modulul nostru de diabet,
nutriţie şi boli metabolice serii de studenţi
englezi, serii de studenţi de limbă franceză.
Impresia mea este că ceea ce văd pe
Medical 13
parcursul modulului nostru, îi interesează,
le spunem lucruri cu care se vor confrunta
cu siguranţă în activitatea lor. Sper că le
spunem ceea ce aşteaptă ei, de fapt, de la
noi. Mi-am pus şi eu problema, oare ce se
va întâmpla, măcar în viitorul previzibil,
cu învăţământul medical şi mai ales cu cel
de la noi, de la Cluj. Are, ca oricine din interior
aş putea să spun, multe neajunsuri,
însă atunci când ne comparăm cu celelalte
universităţi de medicină din ţară, trebuie
să o spunem, chiar dacă poate să însemne
lipsă de modestie, că suntem cei mai buni.
Acesta e un lucru care îţi produce bucurie.
Însă e clar că universitatea va trebui,
întreg învăţământul universitar, să facă un
pas înainte cândva, cumva. S-a schimbat
mult patologia, s-a schimbat modul de
abordare clasică, ex-catedra cum se spunea
înainte, trebuie transformat în abordarea
bazată pe dovezi. Inevitabil, trebuie să
spun, că noi credem că ponderea diabetului
şi a nutriţiei şi a obezităţii trebuie să
crească în curricula de medicină, şi nu în
ultimul rând, cred că va trebui în viitor ca
cei care se vor ocupa de lucrul acesta, să
găsească o modalitate de a scurta parcursul
unui tânăr de la momentul intrării în
facultate până la începerea propriu-zisă a
activităţii într-un domeniu medical. Deocamdată,
impresia mea şi nu numai a mea
este că e lung şi tot mai lung acest parcurs.
Şi probabil nu întotdeauna plin cu
cele necesare. Din păcate, aşa cum ştiţi,
de multe ori un medic specialist ajunge să
facă ceea ce a ales să facă abia după 30 de
ani. Lucrul ăsta ar putea fi adus un pic mai
devreme.
Rep.:Vă mulţumesc foarte mult, domnule
conferenţiar, şi nu ştiu ce urare aş
putea să vă fac anul acesta, dar cred
că am putea încheia aşa cum zăresc pe
insigna dumneavoastră cu ’’Stop diabetului’’.
Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu: Asta este
dorinţa noastră, a tuturor, să facem ceva,
oricât de mic, oricât de mare să influenţăm
această tendinţă despre care v-am spus, de
creştere a frecvenţei diabetului zaharat.
Alice Valeria Micu