80318537-Alexandru-Mitru-Legendele-Olimpului-Vol-1

duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi
morale.
Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din
Olimp cu cele petrecute pe pământ. Nu toate mitologiile procedează aşa.
Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru, deoarece, în alt fel, se
ajunge la inadvertenţe.
Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor, esenţialul îl
constituie conţinutul lor. Lucrul este cu atât mai important cu cât, după
cum am mai spus, diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul
mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Deci, pentru mitograful
modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să
înfăţişeze zeul, sau zeiţa, sau eroul respectiv, în lumina pe care o crede cea
mai potrivită.
Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă
autorul „Legendelor Olimpului”, vom da un singur exemplu, pe care-l
socotim cel mai caracteristic, şi anume acela al zeiţei Afrodita.
În Iliada, Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se
urce în Olimp. Aici Zeus o cheamă la sine:
„Fata mea, îi zise, războiul nu te priveşte pe tine;
Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii;
Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas.”
9
Iata dar pe Afrodita, zeiţa frumuseţii, amestecându-se în lupte, fără
să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte, ba chiar rănită de un
muritor. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena.
În cartea a VII-a a Odiseei, zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi
mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Poetul povesteşte cum Hefaistos a
pedepsit-o pe zeiţă, făcând o plasă de aur invizibilă, în care a prins-o alături
de Ares, în hazul tuturor zeilor.
Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă
lumină ne apare Afrodita. Într-adevăr, Afrodita este numită „nemuritoare”,
„cu tronul zugrăvit în multe culori”, „fiică a lui Zeus”, care sălăşluieşte în
„palatul de aur al tatălui său”. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă
trasă de vrăbiuţe. Ajungând pe pământ, Afrodita zâmbea prietenos poetei şi
o încuraja, mângâind-o.
Pentru poetul roman Lucreţiu, Afrodita-Venus este:
„Născătoare a Eneizilor”, „dătătoare de viaţă” , prin care iau fiinţă toate
vieţuitoarele de pe pământ.
Cântul V.Vers – 419 şi urm ( trad. G.Murnu )
De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) , I şi urm