80318537-Alexandru-Mitru-Legendele-Olimpului-Vol-1

94
O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS
A
sopos îşi plângea destinul. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea
pristavului :
— Hermes, ce fată crezi tu, oare, că merită cinstirea-naltă de
a-mi pleca ochii spre ea ?
— Ştiu eu, stăpâne ? zicea Hermes. îmi pare mie, sau aşa e ? Nu cred
că-i alta mai frumoasă decât Calisto 7 , nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe
Artemis, la vânătoare...
— Privirea ta e ageră, a râs cu hohote stăpânul. Eşti gând din gândul
meu, băiete. Într-adevăr, nu-i alta care să merite, mai mult ca dânsa,
cinstea de-a-mi deveni soţie...
— Bine, dar nimfele acestea au jurat fiicei tale, Zeus, că vor rămâne
ne-ntinate. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu, dacă îşi calcă
jurământul... Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Îi va fi teamă.
— Nu, Hermes, te înşeli, te-asigur, i-a spus pristavului stăpânul. Nimfei
nici n-o să-i fie teamă. Iată ce fac...
Şi, într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale, Artemis. Pe umeri
ţinea, ca şi dânsa, un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi.
Mergând cu pas uşor, prin munţi, i-a tăiat calea lui Calisto. Cu voce
limpede, de fată, i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o.
Calisto, nebănuitoare, se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă.
Deodată, Zeus şi-a luat chipul său majestuos, impunător, şi a rostit
către Calisto :
— De azi vei fi soţia mea. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia!
Când a-nţeles înşelăciunea, nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o
nălucă, plângând, spre inima pădurii. Artemis cea adevărată, auzind
ţipetele fetei, a trimis nimfele s-o cheme. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare,
înlăcrimată, i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. Se ruga biata
să o ierte, deşi nu avea nici o vină.
Artemis se uita la nimfă, având o cută-ntre sprâncene. Fără să dea nici
un răspuns, a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto.
Zeus, care era acolo ascuns în dosul unor arbori, a vrut să-şi scape
victima de sub săgeata fiicei sale. Făcând un semn, a preschimbat-o pe
Calisto într-o ursoaică. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un
copac. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. Fata a fost lovită-n
piept. Gemând, s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea
toată. S-a chinuit aşa un timp. Mai înainte de-a muri a născut un fecior, pe
Arcas.