Altculture Magazine 1/2017 (Eugen Matzota)

More documents

Recommendations

Info

Din mărturisirile unui caine Despre Daniel Dăian nu e greu a scrie, ci foarte, foarte greu, căci nu-i deloc ușor să-ncerci s-alegi cuvinte care să sune măcar pe-aproape cum sună ceea ce poate el scrie: ”Eu sunt cuvântul lichid pe care ana îl folosește în fiecare zi după caniculă să ude florile” Da, așa și este, pentru că mereu, în fiecare zi, de fapt, poetul ne copleșește cu ”o samă de cuvinte” bine drămuite, ciudat alese, dar care sun-atât de bine, și printre care se prelinge sufletul său atât de generos, încât ne-ar putea umple zilele de ceea ce noi numim banal fericire... Așa că nu-mi rămâne decât să vă poftesc să pășiți cu sfială prin sufletul lui Daniel Dăian... FRAGMENT DIN ROMANUL ÎN CURS DE APARIȚIE Mi-e teamă să nu mi se împotmolească toate roțile aici. În trei ore se lasă întunericul și nu am nici semnal la telefon. Probabil mă voi îneca în mocirlă. Doamne ferește! Ce gânduri prostești îmi mai trec prin minte. Chibzuința propriei mele inteligențe nu are niciun punct rezonabil. Limitele sunt doar măsuri derizorii ale propriei rațiuni. Adevărul tandru al unei biciuiri a fost demonstrat, nu ca pedeapsă a unui abuz asupra ființei, ci asupra abilităților ei de a distinge falsul de real. În materie de statistici suntem asaltați până la refuz de recomandări strecurate până în subconștient, prin metodele subliminale generate din nevoia noastră de a fi dependenți. Nu contează sursa dependenței, ci transformarea ei în eveniment de lungă durată. Un poet este un astfel de dependent. Dependența de propriul sine este o formă de narcisism al extremului. Când nici eul lăuntric, nici cel exterior, nu se mai sesizează ca aparținând aceleiași forme, reclamele insistente și de prost gust sunt singurele aberații care, fără să vrei, îți rămân imprimate pe retină, uneori chiar și ani întregi. Ori, această revoluție a dezgustului, nu are decât un singur scop – transformarea istoriei unei sume într-o mulțime a nimicului extrem, iar vidul nu este o soluție să-nveți să-ți ții mult timp respirația. Poetul este într-adevăr un drog al omului trăitor de zilnic și banal, nu doar pentru ingeniozitatea de a transforma propozițiile în imagini ale unor alte imagini, ci prin faptul că fereastra spre vehementul nu știu sau nu vreau nu se mai poate închide niciodată. Poetul este un labirint al ferestrelor deschise spre el însuși, iar o incursiune printr-un paradox nu cred că ar putea să se sfârșească într-un mod civilizat. Este ca și cum ai afirma că relativul este doar un cuvânt și nu o posibilitate, precum gropile din mijlocul acestui drum. Au de partea lor certitudinea adâncimii, dar nu și acuitatea vizuală a celui care este nevoit să le parcurgă. Prin urmare, realizezi că sunt, de vreme ce le poți vedea ești conștient că pelicula de apă care le acoperă le transformă în veritabile capacane pentru înaintarea ta, și cu toate astea, nu te poți opri din umblat. Este și mersul înainte o dependență. E poezia de care toată lumea mă acuză c-am transformat-o într-un fel de minijupă ce e purtată obscen și la prima vedere, spre deliciul bătrânilor perverși din spatele cuvântului, poate... Da, sunt un poet care contestă sacrificiul pentru ceva. Nu există pentru ceva sau altceva. În esența lui, orice rațional alege să fie animalul social perfect pentru o grădină zoologică cu scaune, mese, autobuze, școli și blocuri turn, plus mersul în cerc ce alimentează ferocitatea, desigur. Și, da, este oarecum noapte în economia vieții mele domestice, pentru că toate lucrurile care mă înconjoară au decis, cu mult timp în urmă, că a fi pașnic cu un păpușar al literelor, este o mare pierdere de timp. Eu nu am granițele stabile în toate cele patru emisfere ale unui context cardinal. Sunt noapte și zi în același timp, deși noaptea mă sfătuiesc cel mai bine cu mine însumi. Singurele date găsite în jurnalul de bord au fost trei sute (300) de urlete masive, urmate, aproape imediat, de un
mare bum. Acum nu știm exact, dacă decibelii din căști presupun cu acuratețe existența unei explozii la bord sau este gluma nesătul de macabră a vreunui haker. Putem presupune că cineva cu intenții ostile a apăsat pe butonul stop. La un moment dat, omul în halat alb se va opri din citit declarația și va privi în stânga și-n dreapta lui, desigur, cu stupoare. — Ce naiba e asta? — Un nebun, domnule doctor! — Și ce caută în declarația asta? Aici nu este loc pentru hipopotamismele unui deraiat de la liniar, domnilor! Aici avem de-a face cu toată imaginația unui poet. — Un ce? — Cum, un ce? Un poet. Specie din secolul douăzeci și unu (21), eradicată din cauza dependenței lor de propria lor imaginație. Ăștia erau împotriva socialismului nostru tribal de clasă și uzine și din cauza asta au fost vânați ca șoarecii. Unul după altul, în grup, pe sub ziduri sau prin ferestre. — Aha, deci erau redutabili! — Erau doar dependenți de tinerețea lor care murea, iar sloganul lor oficial era și mai sinistru. După ce se termină, dacă se termină ceea ce ar fi trebuit să fie dus până la capăt deja, toate necunoscutele noastre se vor alinia la zid și vor spune: împușcați-ne! Și prin găurile făurite de gloanțele voastre oarbe, lăsați, domnule, să intre lumina. Și, cine știe, poate înțelegeți și voi sufletul de poet. — Bun, și care este legătura, domnule doctor? Poetul cu nebunul și declarația. Noi am fost aduși aici să jurăm falsul adevăr pentru tragedia întâmplată ieri. Doctorul se uită la ei cu o privire rece, aproape tăioasă, apoi continuă imperturbabil: Tovarăși și camarazi, cuvintele rostite de un alt mare patriot și confrate, francezul Goethe, vi le transmit și vouă. Trebuie să le urmați cu sfințenie după această dezbatere. Acestea sunt: mens sana în corpore sano sau mergeți sănătoși la casele voastre! Aplauzele au umplut sala până la refuz. Oamenii s-au ridicat în picioare, uralele auzindu-se din toate părțile în onoarea doctorului care, încă o dată, le demonstrase ce poate face o educație socialistă, fără imaginație, dintr-un om simplu din spatele blocului. Este o atitudine, o corecție a imaginației care acuză cuvântul, îl torturează până când cedează și se afiliază noii puteri ai cetățenilor, devenind un viciu funcțional. Socialismul este o petrecere care se lăfăie pofticioasă într-o deriziune complexă, care emite sentințe și condamnări previzibile combinând într-o formă magistrală disprețul feroce cu circul. Scuipatul din subterane este adus la suprafață cu o altă titulatură - cea a deplinei egalități între oameni. Numai răsuflând dejecții, cu seriozitate poți ajunge un bun socialist și un tovarăș de nădejde pe umerii căruia patria se poate sprijini, ba chiar și pământul se poate sprijini cu rotațiile lui. Un bun camarad știe întotdeauna, că un anonim genial este un egal condamnat la moarte. Orice născut genial trebuie să împartă celorlalți cetățeni o doză lipsită de bălăcăreală, specifică unui intelectual cu nasul pe sus, din construcția lui genetică. Într-o societate socialistă, totul se împarte în mod egal. În felul acesta, orice urmă de prostie crasă din trecut este eliminată în prezent și predată ca materie de învățământ într-un viitor puțin probabil. Cu toate acestea, un bun socialist trebuie să cunoască faptul că orice atac îl păzește de șobolanul intelectual, dornic să se hrănească din pâinea lui muncită cu trudă. Motivația celor mulți înseamnă extincția celor puțin mai sus decât trista realitate a numărului. Un bun socialist știe întotdeauna să se îndeletnicească cu lucrurile care aduc cinste patriei lui. Să fie un bun gospodar, bun cetățean și să facă să existe acel echilibrul perfect între moralitate și imoralitate, să aibă urechile ascuțite și gura bogată în înflorituri. Numai dacă sapi inginerește groapa altuia, nu cazi tu însuți în ea. Un bun socialist își cumpără doar centrală pe cărți, adică se încălzește cu mizeriile intelectuale scrise de alții despre nimic. De aici se poate observa umanitatea de care dă dovadă socialistul. Arde răul ca să se-ncălzească. Pentru un veritabil cetățean al patriei, adorația trebuie să fie manifestată la rang de mare onoare, pentru că reflectă un simbol fără eschive relativizante ale apartenenței la o culpă liberalizată, până când devine artă a regimului căruia îi datorează nașterea, adolescența, maturitatea și moartea prin aruncare la coș după o slujbă magistrală ținută prin portavoce de un sobor ales de tovarăși responsabili cu propaganda. Doctorul împărțea zâmbete false și cu toate acestea, cordiale în toate părțile, apoi după un timp, sătul de aplauzele-viitură care păreau să nu se mai sfârșească niciodată, ridica pumnul drept de proletar și sala tăcea dintr-o dată. La un moment dat, un alt tovarăș, îmbrăcat într-o salopetă albastră de muncitor, cu numele de angajat, doar pe hârtie, la o uzină inventată cu siguranţă tot în același loc, se aplecă spre urechea clăpăugă a Doctorului și-i șopti scuzele lui, pentru faptul că obligase prin amenințări de tăieri salariale, pe oamenii care n-ar fi aplaudat până la pumnul doctorului ridicat la nervi și că recunoscător fiind pentru efortul lor, le-ar fi promis că vor cunoaște și furia proletară a celor de sus, cărora le datorează cocioabele pline de igrasie, țevi sparte cu forța și frigiderele sprijinite în alb, 9 1/<strong>2017</strong>
Page 2 and 3: 1 2017 Editorial 3 PROZĂ Borfeta,
Page 4 and 5: De Ion Bogdan Martin Joiţa, o adol
Page 6 and 7: Nu plânge mamă, nu plânge! I. ma
Page 10 and 11: goale, în fiecare zi de luni, mar
Page 12 and 13: Ziua Tandrei Severități devine ce
Page 14 and 15: CÂNTAREA ROMÂNIEI De Dan Cojocaru
Page 16 and 17: FANFARA DE LA ORŞOVA În scenariul
Page 18 and 19: care-i sensul? grija altora Născut
Page 20 and 21: să zicem să zicem că suntem calm
Page 22 and 23: De Petru Ilieșu Exibito-biografia
Page 24 and 25: - un eveniment cu totul singular î
Page 26 and 27: - oh zornăiala lor pe care foștii
Page 28 and 29: Privind timpul De Iulian Bazarea Cu
Page 30 and 31: Și carii și gânduri Sunt carii a
Page 32 and 33: De Consantin ANTONOVICI În 1939, a
Page 34 and 35: Salvador Dali, Kurt Waldheim și Co
Page 36 and 37: De Mădălin Matica Un român care
Page 38 and 39: Cei șapte stâlpi ai înțelepciun
Page 40 and 41: De Anda Matzota Niki de Saint Phall
Page 43: 43 Performanțe artistice Niki de S
Page 46 and 47: Castele din Bavaria Herrenchiemsee,
Page 48 and 49: GROTA LUI VENUS „Castelul Domnilo
Page 50 and 51: CASTELUL HOHENSCHWANGAU Cu aspectul
Page 52 and 53: Aproape de Gura Raiului Pentru cei
Page 54 and 55: Fiind un festival de anvergură int
Page 56 and 57: t debut debut debut debut d De Rodi
Page 58 and 59:
t debut debut debut debut de Fiindc
Page 60 and 61:
Vino diseară Vino diseară cu mine
Page 62 and 63:
De Nicholas Jordan Omul de cenușă
Page 64:
ale mele. Omul din fața mea nu mai
show all

Altculture Magazine 1/2017 (Eugen Matzota)

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?