CĂLĂTORIE PRIN LUMEA BASMELOR

― Este o poveste de dragoste ridicolă, au spus celelalte rândunele, această trestie nu are
bani, şi are prea multe rude, un fapt cât se poate de adevărat pentru că malurile râului era plin
de astfel de trestii. După aceea, odată cu venirea toamnei, rândunele au plecat. Rămasă
singură, rândunica a început să se plictisească de iubita ei trestie.
― Nu ştie să facă conversaţie, şi-a zis ea, şi mă tem că este prea cochetă, pentru că mereu
flirtează cu vântul. Într-adevăr, ori de câte ori bătea vântul, trestia se aplecă după el cu cele
mai graţioase mişcări văzute vreodată.
― Sunt de acord că este statornică, a continuat rândunică, dar mie îmi place să călătoresc,
aşa că soţioarei mele ar trebui să îi placă la fel de mult călătoriile. Vrei să vii cu mine?, i-a
spus în cele din urmă rândunica trestiei. Trestia însă a dat din cap într-o parte şi în cealaltă,
întrucât era foarte ataşată de casa ei.
― Ţi-ai bătut joc de mine!, a strigăt atunci rândunică. Din cauza ta nu am ajuns la
piramide. La revedere!, şi a zburat fără să se mai uite înapoi. După ce a zburat o zi întreagă,
rândunica a ajuns în oraş.
― Unde aş putea să stau?, s-a întrebat ea. Sper că oraşul s-a pregătit pentru venirea mea.
Chiar atunci, a zărit statuia de pe înalta coloană.
― Voi sta aici, a decis ea, este un loc bun, cu o mulţime de aer proaspăt, şi a aterizat chiar
la picioarele Prinţului fericit.
― Hei, am un dormitor din aur, şi-a spus în sinea ei în vreme ce se uita în jur, şi s-a
pregătit de culcare. Chiar atunci însă când şi-a pus căpşorul sub aripă, o mare picătură de apă
a căzut peste ea.
― Ce lucru ciudat!, a strigat rândunică, nu este nici un nor pe cer, stelele strălucesc cât se
poate de tare, şi totuşi plouă. Clima din nordul Europei este cu adevărat jalnică. Trestiei îi
plăcea ploaia, dar acest lucru era singurul ei egoism. A căzut, apoi, încă o picătură.
― Statuia asta nu mă poate adăposti de ploaie? a zis rândunică.
Mai bine îmi găsesc un hogeag bun, şi s-a decis să plece de acolo.
Înainte însă de a-şi deschide aripile, a picat un altreilea strop, ea s-a
uitat în sus şi a văzut, ah, oare ce o fi văzut?
Ochii Prinţului fericit erau plin de lacrimi, iar lacrimile i se
rostogoleau pe obrajii săi de aur. Faţa sa era atât de frumoasă sub
lumina lunii încât mica rândunică s-a simţit cuprinsă de milă.
― Cine eşti tu?, a întrebat ea.
― Eu sunt Prinţul fericit.
« 82 »