Occidentul romanesc nr 125 - editia-septembrie-2021

Campania de excelenţă SEPTEMBRIE
2021 13
muncim și să trăim cinstit din munca noastră”
Camelia Jula: Care a fost
reacția familiilor când ați decis
să plecați?
Dorina Popanton: Am lăsat
în urmă, e adevărat, părinți,
frați, prieteni mulți... Nu a fost
ușor. Părinții noștri au fost
foarte supărați că am plecat,
aveau speranțe în noi, să îi
ajutăm la bătrânețe. Am revenit
în țară abia după ce trecuse
un an și aveam viză, aveam
mașină. Am venit atunci în
concediu acasă și de atunci,
o dată pe an, în fiecare an, am
făcut asta. Stăteam la părinți și
ne vedeam prietenii, acum...
lăsăm bagajele la prieteni și
mergem la părinți, mamele
noastre mai trăiesc amândouă.
Ne pare rău că nu petrecem
mai mult timp cu ele, dar am
știut de la început că nu va fi
ușor. Socrul meu, când am plecat,
ne-a spus: nu-i nimic, dacă
voi plecați în Austria, copiii
voștri vor pleca în Australia! A
sunat ca un fel de amenințare,
era supărat, firește.
Camelia Jula: În ce zonă a
Austriei sunteți acum și cu ce
vă ocupați?
Dorina Popanton: Noi
am rămas în zona unde neau
repartizat inițial, pentru
că e o zonă foarte frumoasă
și ne-a plăcut mult. Orașul se
numește Grein, este chiar pe
malul Dunării. Având încă doi
copii după ce am ajuns aici, am
stat mult acasă cu ei, dar am
muncit ce am găsit în oraș – la
restaurante, la cofetărie, unde
prindeam un loc de muncă, iar
între locuri de muncă beneficiam
de șomaj, de ajutorul social.
O perioadă de 14 – 15 ani
am parcurs-o așa, am schimbat
multe joburi, am făcut de toate,
am învățat cuvinte noi în germană
în multe domenii, mi-am
clădit experiență. După ce al
treilea copil a ajuns la vârsta
de șase ani, mi-am dorit să fac
din nou ceva pentru mine și am
făcut o școală de asistență socială,
pentru persoane în vârstă,
iar de zece ani lucrez în acest
domeniu. Îmi place mult ceea
ce fac și, pe lângă asta, mai
predau la două școli religie, eu
fiind de religie neo-protestantă
(baptistă). Eu am lucrat mult cu
copiii în comunitatea noastră
românească religioasă și mi-a
plăcut foarte mult, iar acum am
șansa să fac aceste ore cu ei și
asta îmi aduce o mare bucurie.
Camelia Jula: Cum este
comunitatea românească de
acolo și ce acțiuni desfășurați?
Dorina Popanton: Avem
într-adevăr o comunitate foarte
frumoasă de români, suntem
foarte legați unii de alții. Mulți
dintre noi am și locuit împreună
mai demult, într-un complex.
Între timp, unii și-au cumpărat
case, alții și-au construit, dar
am rămas foarte apropiați. Ne
unește biserica, de asemenea:
ne întâlnim în fiecare duminică
aici, iar copiii noștri, datorită
acestei comunități de credință,
vorbesc și scriu românește
foarte bine. Aici în Austria am
cunoscut o familie de austrieci
care de 20 de ani desfășoară o
activitate caritabilă cu pachete
de Crăciun trimise în România
pentru copiii săraci. De 15 ani
colaborăm cu ei și suntem și
noi implicați în aceeași activitate.
Strângem lucruri pentru
copii, mergem în România să
vedem unde ajung, iar ca biserică
sprijinim o comunitate
din Sighișoara (sunt mai multe
proiecte acolo pentru copiii
romi, ca să fie încurajați să
meargă la școală, să aibă ce să
mănânce, cu ce să se îmbrace).
Camelia Jula: Ce anume
implică această activitate de
voluntariat și ce beneficii ați
văzut, în timp, ca urmare a
acestor acțiuni caritabile?
Dorina Popanton: Scopul
este ca pachetele să ajungă la
cei mai săraci copii, care nu
au primit niciodată un cadou
în viața lor. An de an, ne alăturăm
și noi, cu ajutorul bisericii,
acțiunii de a găsi astfel de familii
și de a le trimite pachetele.
Cam 40.000 de pachete,
din toată Austria adunate, prin
bunăvoința cetățenilor austrieci,
ajung în satele sărace,
unde avem contacte locale,
persoane dedicate care ajută
comunitățile. Cea mai mare
bucurie pentru noi toți este că
vedem cum, în 15 ani, aceste
acțiuni au produs schimbări benefice.
Vorbim de copii care au
reușit să termine liceul, au luat
bacalaureatul și acum se implică
ei, la rândul lor, în a-i ajuta
pe cei mai mici în același fel,
în special ca să își finalizeze
studiile. Mentalitatea lor deja
nu mai este cea a părinților.
Cunoaștem fete care au devenit
asistente medicale, spre exemplu
și, la fel, sunt implicate în
ajutorarea comunităților aflate
în nevoie. Scopul acțiunilor în
care suntem și noi implicați
este să îi susținem pe acești
copii săraci ca să nu abandoneze
școala. Eu am fost foarte
impresionată de familia austriacă
pe care am cunoscut-o
și care ne-a inspirat în acest
sens. Dacă ei, străini de patria
noastră, își pot dedica timpul
și o parte din câștiguri pentru
a face așa ceva, noi de ce să nu
facem? Cred că este o responsabilitate
morală pentru noi,
mai ales că nu am uitat cât de
rău am dus-o în țară, înainte de
a pleca. Iar aici se aruncă atât
de multe haine, spre exemplu,
în condițiile în care familiile pe
care noi le ajutăm nu își permit
să își cumpere haine nici măcar
de la magazine second-hand!
Ce să mai spunem de faptul că
sunt părți de lume unde este o
luptă acerbă pentru un pumn
de orez...
Camelia Jula: S-a schimbat
atitudinea localnicilor
austrieci față de românii
stabiliți acolo?
Dorina Popanton: Cu
siguranță da! Iar comunitatea
românească de aici e tot mai
mare, dacă ar fi să mă raportez
numai la bisericile pe care le
cunosc împrejur, pe o rază de
30 de kilometri, cred că suntem
peste o mie de români. Fiecare
orășel are deja români. Auzim
românește în magazine,
pe stradă. Au venit în ultimii
zece ani multe familii care au
încercat să își creeze un viitor
în România, inclusiv cu afaceri
proprii, dar au abandonat,
dezamăgite și au preferat să
ia viața de la capăt aici. Unii
au venit chiar din Spania sau
Italia în ultimii doi – trei ani.
Aici dacă ai un loc de muncă
poți rămâne, trebuie doar să
dovedești autorităților că te
poți întreține. Iar atitudinea
austriecilor s-a schimbat categoric
față de noi. Ei te citesc
repede dacă ești serios. La ei
contează foarte mult realizările,
faptele tale vorbesc pentru
ei. Sigur, fiecare nație are
oameni de toate felurile, și ei
știu asta. Oricum, ce este sigur
e că limba contează enorm
când vine vorba de procesul
de integrare și acceptare într-o
altă țară.
Camelia Jula: Ați păstrat
atât de bine și limba română,
pe care o vorbiți foarte corect
și acum...
Dorina Popanton: Nu
putem să ne pierdem limba,
vorbim acasă și română, și
germană, dar de regulă când
certăm copiii... o facem pe
românește! Noi acasă i-am
învățat limba română, iar când
au mers la grădiniță au învățat
germana acolo, pentru că noi
nu aveam cum să îi învățăm
o limbă pe care nici noi nu o
vorbim corect, nici acum. Nu
le-a fost ușor în primul an, dar
apoi au învățat. Dar limba și
tradițiile noastre și-au păstrat
locul în familie și în comunitatea
noastră de aici.
Camelia Jula: Facem un
exercițiu de imaginație cu
invitații acestei rubrici și îi
întrebăm ce ar schimba la
România dacă ar avea o baghetă
magică și ar putea face
asta pe loc. Așadar, dumneavoastră
ce ați schimba (măcar
trei lucruri) pe loc, dacă ați
putea?
Dorina Popanton: La
România nu se poate schimba
nimic dacă nu se schimbă
românii. Eu am fost mereu
convinsă că suntem un popor
civilizat, cu multe aptitudini,
dar cred că am pierdut seriozitatea
în relații cu semenii, dar
și în cea a omului cu el însuși.
Acesta ar fi un prim lucru pe
care cred că ar trebui să îl
schimbăm. Apoi, nu ar strica să
aibă oamenii și puțină credință,
puțină frică de Dumnezeu, nu
ar strica să își pună fiecare semne
în conștiința proprie, gândind
că există o putere divină
care veghează asupra noastră.
Și cred că ar mai fi de reparat
respectul românului față de
el însuși și față de ceilalți. În
comunism, când eram săraci,
ne ajutam și ne respectam mai
mult decât acum. Astăzi parcă
nu se mai cunosc vecinii între
ei și nu le mai pasă oamenilor
unora de alții.
Camelia Jula: Ce vă place
cel mai mult la patria adoptivă,
Austria?
Dorina Popanton: Ce ne-a
impresionat și ne-a plăcut la
austrieci este că își păstrează
tradiția, dar și faptul că au
condiții de trai oriunde în țară.
Aici poți sta la sat, dacă dorești,
dar acolo ai bancă, ai magazin,
ai tot ce îți trebuie, toate serviciile
necesare traiului, asfalt,
canalizare, toate utilitățile, indiferent
de vârful de munte sau
valea unde dorești să locuiești.
Ne place faptul că își țin cu
drag sărbătorile, au tot felul de
evenimente la care oamenii se
adună, socializează (baluri ale
Crucii Roșii, spre exemplu sau
ale pompierilor). Organizăm și
noi sărbători românești, adică
organizam, înaintea pandemiei.
Ne cunoaștem unii altora
tradițiile, e un schimb cultural
care se petrece firesc.
Camelia Jula: Ați luat
în considerare să reveniți în
România, poate la pensie?
Dorina Popanton: Nu, nu
luăm asta în calcul. Știu că
pentru noi pensiile nu vor fi
foarte mari aici la bătrânețe,
pentru că nu avem anii
lucrați. Dar când ești în vârstă
și ai nevoie de asistență
medicală e mai bine să fii
aici, unde serviciile medicale
sunt mult mai bune. Avem
rude din România care vin
aici când au nevoie de medic,
conduc sute de kilometri
pentru asta. Copiii noștri sunt
legați de România sufletește,
dar ei nu au trăit acolo. Noi
vedem Austria ca o țară salvatoare
pentru noi. Sigur că
nici acum nu suntem pe deplin
obișnuiți cu mentalitatea
celor de aici, dar cred că asta
e normal, pentru că nu putem
fi toți la fel. Mergem la sărbătorile
lor, dar nu simțim ca ei
și nici nu ne străduim, pentru
că ar fi artificial.
A consemnat: Camelia Jula
Foto: arhiva personală
Dorina Popanton