Occidentul romanesc nr 125 - editia-septembrie-2021

Alese doamne SEPTEMBRIE
2021 09
Nu prea este loc de blazare”
Occidentul Românesc:
Ce înseamnă pentru dumneavoastră
a fi cetățean european?
Maria Ligor: Este un
privilegiu să aparținem de un
continent care s-a aflat sute de
ani în centrul istoriei omenirii.
Este însă și o responsabilitate
ce ne revine ca să ne asigurăm
că Europa continuă să fie
mai ales un proiect de viitor.
Europa înseamnă beneficii
imediate pentru cetățenii săi,
libera circulație, dreptul de a
ne stabili neîngrădit oriunde pe
teritoriul statelor membre și de
a beneficia de un statut egal cu
al uni localnic, dreptul de a studia
oriunde în Europa, moneda
unică pentru cei din zona euro,
un pașaport european care oferă
o protecție puternică oriunde
pe glob. Pentru mine personal,
ca cineva care a lucrat
ani întregi pentru ca integrarea
României să fie posibilă, este o
mare mândrie să pot spune că
sunt cetățean european.
Occidentul Românesc: În
Spania, ați pus bazele programului
de predare a limbii,
culturii și civilizației române
în școlile spaniole. Cum vedeți
evoluția acestui program?
Maria Ligor: Acest proiect
îmi este în continuare foarte
apropiat. Și acum mai port
conversații despre el cu colegii
din cadrul Institutului Limbii
Române de pildă. A pornit ca
o idee, în vara anului 2006, și
a reușit în relativ scurt timp să
cuprindă peste 5.000 de copii
români, în șapte comunități
autonome. Deși au avut de
trecut o cumpănă în anii de
criză economică, cursurile au
continuat să fie organizate fără
întrerupere an de an. Așa cum
se știe, experiența din Spania a
stat la baza extinderii proiectului
mai întâi în Italia și apoi în
alte țări din Europa. Un factor
esențial în reușita proiectului
îl reprezintă calitatea și dedicarea
profesorilor. De aceea,
sunt de părere că după 15 ani
de funcționare, ar fi bine-venit
un audit independent care
sunt convinsă că va remarca
nevoia ca statutul profesorilor
să fie îmbunătățit pentru a evita
precaritatea și a fideliza un
corp profesoral cu competențe
profesionale unice. Aș sugera,
de asemenea, ca aceste cursuri
să beneficeze de mai multă
vizibilitate și reconoaștere din
partea autorităților.
Occidentul Românesc:
Care au fost punctele cheie
ale succesului diplomatic privind
eliminarea vizelor pentru
Canada și ce efecte a avut
acest demers?
Maria Ligor: Încă de la
preluarea mandatului de ambasador
în Canada am înțeles
că argumentația în sprijinul
eliminării vizelor trebuie întărită.
Interlocutorii canadieni
cu putere de decizie în
acest sens erau mai atenți la
demonstrații legate de beneficiile
și condiționările economice
ale unei asemenea decizii,
mai ales că aceste negocieri se
purtau în contextul negocierii
mai ample asupra unui Acord
Comprehensiv Economic și
Comercial între Canada și UE.
Pentru România era inacceptabilă
o situație în care toate
facilitățile și oportunitățile
create de Acord să nu poată fi
valorificate de companiile proprii
din cauza impedimentului
vizelor, altfel spus ar fi fost
vorba, în fapt, de o distorsionare
a concurenței libere, câtă
vreme nu exista egalitatea de
tratament pentru toți operatorii
economici europeni și canadieni.
Din cauza unor experiențe
precedente cu Ungaria și
Cehia, când renunțarea la vize
a fost urmată de o creștere importantă
a cererilor de azil în
Canada din partea cetățenilor
celor două țări, interlocutorii
de la Ottawa privilegiau o
abordare graduală, prudentă,
în ceea ce ne privește. Partea
română a fost încredințată însă
că decizia de eliminare trebuia
luată cât mai rapid posibil, iar
eventualul risc de imigrație necontrolată
va putea fi gestionat
fără probleme. Decizia a fost
până la urmă luată în 2016, iar
din 2017 românii au putut intra
fără vize în Canada. Statisticile
privind imigrația și solicitările
de azil au pus în evidență
creșterea numărului de solicitări
de azil, cel puțin în primul
an. De atunci cifrele au scăzut
gradual, confirmând analizele
noastre. Pe de altă parte, statisticile
privind numărul de
vizitatori români în Canada
indică o creștere importantă
ceea ce demonstrează faptul
că acest tip de deplasare se
înscrie de acum în normalitate
și se aliniază la o realitate mai
amplă europeană. Trebuie însă
subliniată încă o dată diferența
esențială între călătoriile fără
vize pentru perioade de cel
mult șase luni, în scop turistic,
și libera circulație de care
beneficiem în UE în virtutea
statutului de cetățeni europeni.
Occidentul Românesc: Un
mic exercițiu de imaginație:
dacă ați avea la dispoziție
o baghetă magică cu care
să schimbați trei lucruri la
România, care ar fi acestea?
Maria Ligor: Ca orice
organism social complex,
România este perfectibilă.
Dacă lărgim perspectiva și analizăm
cât mai obiectiv posibil,
nu se poate să nu recunoaștem
părțile bune ale țării noastre.
De regulă, obiectivitatea este
dată de metoda științifică cu
care măsurăm fenomene, inclusiv
de natură socială. Mai
multă măsură și bună cuviință
în interacțiunile sociale, mai
mult respect pentru adevărul
științific în analize și în fundamentarea
deciziilor, mai mult
echilibru în orice și mai puțină
polarizare și demonizarea celuilalt.
Occidentul Românesc:
Dar dacă ați putea schimba
trei lucruri cu implicare și
voință socială, civică, politică...
atunci care ar fi acele
trei lucruri?
Maria Ligor: Aș începe
cu fundamentele societății:
educația și sănătatea, și mai
concret cu profesioniștii din
cele două domenii. Aș introduce
măsuri de motivare a
celor mai buni dintre cei buni
pentru a-i atrage să profeseze
în învățământ și sănătate, organizare
coerentă, măsurarea
performanțelor, salarizare
competitivă, investiții în infrastructura
celor două sectoare.
Orice altceva ne-am propune
nu se poate realiza fără a ne asigura
un viitor sănătos, educat,
instruit și pregătit pentru lumea
de mâine. În sfârșit, aș căuta
soluții pentru a crea punți între
diaspora și țară, astfel încât
românii care trăiesc în străinătate
să devină parte integrantă
a corpului social al României.
Am adesea sentimentul că cele
două lumi evoluează paralel
și că suntem încă în cautarea
modalităților prin care să valorificăm
pentru binele general
extraordinara resursă pe care o
reprezintă experiențele acumulate
în diaspora.
Occidentul Românesc:
Viața unui diplomat înseamnă
multe călătorii, multă
dedicare, multă schimbare,
adaptabilitate și o atenție permanentă
în a reprezenta cât
mai bine interesele celor a căror
voce este. Cum ați împăcat
toate aceste aspecte, alături de
viața personală?
Maria Ligor: Spuneam
la începutul acestui dialog că
diplomația este vocație. Este
mult mai mult decât o slujbă
care se face de la 9 la 5. Este un
mod de viață pentru diplomat
și pentru familia acestuia. În ce
mă privește, a fost o adevărată
binecuvântare să împart aventura
profesională cu familia
mea. Am crescut ca persoane
din toate experiențele prin care
am trecut împreună de la primul
post la Bruxelles, la prima
zi de școală a fiicei noastre în
Spania, la ceremonia de la terminarea
liceului în Canada și
emoțiile sesiunilor ca student la
medicină. O altă vocație.
Occidentul Românesc:
Care sunt locurile din
România care vă sunt cel
mai aproape de suflet și unde
reveniți de fiecare dată cu bucurie?
Maria Ligor: Un bun obicei
pe care ni l-am creat în timp
a fost să petrecem în fiecare an
o săptămână din concediu (re)
descoperind regiunile României,
căutând să creăm experiențe
pentru fiica noastră prin care
să-i cultivăm rădăcinile care se
pierd atât de ușor pentru mulți
dintre copiii născuți și crescuți
în străinătate. Am revăzut
împreună zona Apusenilor,
am vizitat Oltenia și Porțile
de Fier, am mers la Arad și
Timișoara, ne-am pierdut în
Grădina Botanică a Clujului și
am cercetat nordul Moldovei,
am străbătut străzile pietruite
ale Sighișoarei, am înnoptat
într-una din casele din Viscri
și am vâslit împreună în Deltă.
Acum aceste incursiuni în lumea
de care aparținem s-au
rărit, forțați fiind de contextul
pandemic, dar le vom relua cu
prima ocazie. Îmi este dor să
ajung din nou în Maramureș
și în Bihor.
Occidentul Românesc:
Care sunt locurile (sau lucrurile)
preferate din țările
pe care le-ați cunoscut, de-a
lungul carierei de diplomat?
Maria Ligor: O sală de reuniuni
la Luxemburg, la încheierea
negocierilor de aderare la
UE în toamna lui 2004, fosta
mânăstire din același oraș unde
s-a semnat Tratatul de Aderare,
curtea interioară a Palatului
Regal din Madrid când s-a intonat
imnul înainte de prezentarea
scrisorilor de acreditare
în fața regelui Spaniei, biblioteca
construită în stil neogotic
din clădirea Parlamentului la
Ottawa, atmosfera hibernală în
preajma Crăciunului din orașul
Quebec, ploaia torențială de la
prânz din Brasilia, New Yorkul
pur și simplu, chemările
la rugăciune în Ierusalimul
de Est în zori, biroul unui tânăr
jurnalist în Muntenegru,
serele din reședința oficială
a Guvernatorului Canadei,
o bisericuță românescă din
Regina, Alberta, din 1903, construită
înainte de parlamentul
regional și registrul cu ctitorii
parohiei ortodoxe românești
din 1915, de la Ottawa, biblioteca
Universității din Salamanca
cu cărțile imprimate pe piele
de miel nenăscut, Generalitat
la Barcelona, cartierul evreiesc
din Strasbourg, discuții la sediul
MAE din Moscova, o zi de
lucru obișnuită care a început
la București, a continuat cu o
conferință la Bruxelles, consultări
bilaterale la Stockholm și
reuniuni interguvernamentale
la Napoli. Toate aceste locuri
nu ar însemna nimic fără oamenii
care le populează încă în
amintirile mele.
Un material în exclusivitate
pentru Occidentul Românesc