Romanii din Timoc

se zbuciumă în mijlocul unui popor de alt neam, pentru a-şi
putea păstra comoara lor strămoşească, limba şi naţionalitatea
de români!
Şi cu toată zbuciumarea lor de zile, de săptămâni, de
ani. de decenii, vocea lor nicăieri n-a fost auzită şi ei, sărmanii,
a trebuit să facă sforţări supraomeneşti, să întrebuinţeze energia
lor de rasă, pentru ca să se apere si câteodată să învingll, inainte
de a ti, în cele din urmă, răpuşi; căci cei puţini, oricât de viteji
ar fi, în lupta cu cei mulţi, fie şi mai slabi, în cele din urmă tot
rămân învinşi.
Şi românii din Valea Timocului tac parte dintre cei
dintâi. Puţini la număr, t8.ţă de populaţia sârbească, ci au arătat
până azi o admirabilă rezistenţă contra valurilor furioase ale
urgiei deznaţionalizatoare.
Toată lupta acelora ce au tot interesul ca această masă
compactă de 330.000 de români să dispară, să se confunde cu
populaţia stăpânitoare, a rămas zadarnică şi infructuoasă faţă de
caracterul etnic intransigent al românului din Serbia.
Nici persecuţia jandarmului, nici ameninţarea cu
anatemă a preotului, după cum nici insistenţa institutorului n-au
putut să determine pe românul din Serbia de a-şi înlocui, prin
cea sârbească, dulcea lui limbă românească.
În ar~ată, în faţa justiţiei sau a forţei publice, ,J1U şchiu
sârheşche'' a fost răspunsul românului la toate întrebările tăcute
lui. Şi sub acest scut de "nu şchiu sârheşche" s-a păstrat el, deşi
lipsit de conştiinţă naţională.
Iar românca. românca păstrătoare a graiului strămoşesc.
pretutindeni unde românul a fost despărţit de la sânul culd al
mamei lui; românca aici. în Valea Timocului, nu s-a lăsat mai
prejos de bărbatul ei.
Ori de câte ori soarta a hotărât ca ea să părăsească sânul
familiei şi să însoţească destinele unui tovarăş ul vieţii,
întotdeauna, când acest soţ a fost de altă limbă decât a ei, ca nu
şi-a uitat datoria de româncăt
XXVI