10 Scrisoarea a XXII

More documents

Recommendations

Info

4 Atât în „Predica de pe munte” (Matei 5-7), cât şi în Efeseni 4,5; 1 Tesaloniceni 4; etc. este prezentat caracterul creştinului. Caracterul este produsul principiilor şi suma valorilor, după care se călăuzeşte o persoană în viaţă şi depinde de elementele care contribuie la modelarea sa, prin dimensiunea gândirii şi formarea practicilor comportamentale. Caracterul creştinului este un ansamblu de principii sfinte, ce se reunesc într-un comportament de conduită spirituală, morală şi fizică. Într-o altă ordine de idei, caracterul creştinului reprezintă trăsăturile care definesc relaţiile sale cu Dumnezeu (dimensiunea verticală), cu sine însuşi (dimensiunea interioară) şi cu cei credincioşi, lumea şi mediul înconjurător (dimensiunea orizontală). În raport cu divinitatea, creştinul aplică principiile legii morale ale lui Dumnezeu, având ca referinţă Cele zece porunci, care nu sunt desfiinţate de Domnul Isus, ci dimpotrivă eficientizate spiritual, prin Legea sfântă scrisă în minte (Evrei 8:<strong>10</strong>). Jertfa Domnului Isus Hristos ne-a eliberat de osânda - blestemul Legii, oferindu-ne un nou statut spiritual, prin Duhul, astfel împlinindu-se în noi cerinţele Legii Caracterul creştinului (partea I) divine (Romani 8:1-4;1Corinteni 7:19; Galateni 3:13). Comportamentul vechi testamentar era bazat pe litera Legii, pe forme exterioare de moralitate, cel nou testamentar se bazează pe spiritul Legii cu interiorizarea problemei. Astfel: „să nu ucizi” devine „să nu urăşti şi să nu întristezi nici cu o vorbă pe aproapele tău”. Porunca „să nu preacurveşti” care cerea dovezi cu martori urmată de judecată şi moarte, este accentuată de cerinţa unei purităţi profund morale, când Domnul zice: „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5: 27,28). Domnului Isus a redus Legea şi prorocii, la Legea iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui (Matei 22:40). El doreşte să formeze ucenici care să aibă caracterul Său. Decalogul reprezintă etalonul sfinţeniei morale a lui Dumnezeu. Poruncile cuprind principii divine de viaţă pentru creştini: principiul suveranităţii lui Dumnezeu asupra Universului (I); principiul închinării înaintea lui Dumnezeu care exclude forme idolatre de închinare: statui, imagini etc (a II-a); principiul sfinţeniei Numelui divin al lui Dumnezeu, la fel ca şi în rugăciunea Tatăl nostru (a III-a); principiul suveranităţii lui Dumnezeu asupra timpului de închinare, inclusiv asupra celui de lucru (a IV-a); principiul respectului şi recunoaşterii autorităţii părinteşti (a V-a); principiul suveranităţii lui Dumnezeu asupra vieţii (a VI-a); principiul sfinţirii gândurilor, sentimentelor şi trupului (a VII-a); principiul dreptului la proprietate şi a neînsuşirii a ceea ce nu ne aparţine (a VIII-a); principiul protecţiei personalităţii şi demnităţii omului (a IX-a); principiul mulţumirii pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu (a X-a). Credinciosul adevărat nu caută să atragă atenţia celorlalţi asupra sa. Însă astăzi există un adevărat curent secular care urmăreşte eliminarea smereniei, ce dă valoare celor trei virtuţi care trebuie făcute în mod secret pentru a fi răsplătite: milostenia, rugăciunea şi postul. Ele au fost frecvent practicate de creştini de-a lungul vremii. Este uşor de observat că Dumnezeu este impresionat nu atât de cantitatea acestor practici, ci de sinceritatea inimii în practicarea lor. Când atitudinile lăuntrice de smerenie nu sunt armonizate cu ceea ce se vede afară, nu se poate certifica un accept divin. Dacă evlavia cuiva se etalează prin fapte de caritate din care lipseşte anonimatul, singura răsplată va fi aprecierea publică şi îmbunătăţirea imaginii, o notorietate respinsă de Dumnezeu. În cazul postului, Domnul condamnă aparenţele, scenariile prin care cineva doreşte ca publicul să ia notă de jertfa sa personală. Deşi postul nu este o condiţie a mântuirii, pentru un creştin, el este necesar pentru promovarea disciplinei personale şi a bunului mers al unei lucrări spirituale. Domnul Isus a criticat religiozitatea „...astfel de închinători doreşte şi Tatăl” (Ioan 4:23)
azată pe litera Legii, pe forme exterioare, ce ascund adesea o moralitate scăzută. Caracterul fariseic a fost acuzat pentru următoarele manifestări mai mult sau mai puţin greşite: învăţături teologice doar la nivel teoretic; fapte expuse public pentru îmbunătăţirea şi consolidarea imaginii; dorinţa de afirmare prin ocuparea locurilor fruntaşe în sinagogi, dar şi la diverse festivităţi; dorinţa de „venerare” (rabi); emiterea de regulamente fără acoperire biblică - tradiţii omeneşti; spirit puternic de ipocrizie, ce împiedică accesul lor şi al adepţilor lor în graţia divină; dorinţa de a fi populari şi a nu suporta nicio desconsiderare publică; spirit necruţător de lăcomie care afecta până şi sărăcia văduvelor sau orfanilor; orbire spirituală, lipsă de viziune; absenţa dragostei, dreptăţii şi milei; accentuarea lucrurilor mărunte în detrimentul celor cu adevărat importante; accentuarea unui exterior atrăgător ce ascunde un interior vinovat; nerecunoaşterea valorii celor neprihăniţi în timpul vieţii şi persecutarea lor (Mat.23:1-36). Aceste atitudini denaturează învăţătura originală a Scripturilor şi profanează Numele Domnului, de aceea Mântuitorul recomandă ruperea părtăşiei cu ei şi incriminarea religiei lor. Caracterul creştinilor autentici diferă fundamental de cel ipocrit din religia evreiască tradiţională şi din creştinism în general. În primul rând creştinii trebuie să trăiască ceea ce spun şi pretind că sunt (2 Timotei 4:7). Mesajele lor să conţină cele mai înalte standarde ale neprihănirii lui Dumnezeu, să nu se limiteze doar la prezentarea unor evenimente biblice, naraţiuni, biografii ale personajelor biblice, ci să aibă aplicabilitate la realităţile oricărei generaţii, condamnând încălcările voii lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:6). În consecinţă, caracterul creştin va influenţa lumea, va fi sare, ceea ce presupune a avea un gust bun şi va lumina pe cei din jur (Matei 5:13-17). Creştinii sunt chemaţi să fie amabili şi binevoitori cu cei cu care vin în contact. Acest lucru se realizează atunci când credinciosul are caracterul Domnului Isus. Doar în aceste condiţii: „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci ” (Daniel 12:3). A fi sare mai înseamnă să previi alterarea. Când în societate apare corupţia şi descompunerea morală creştinul va rezista provocărilor. În plan spiritual va conserva adevărul biblic, îl va apăra de factorii distrugerii, opunându-se acestora pentru a păstra valorile sfinte. Nu e de mirare că astfel de creştini, astfel de biserici se numesc conservatoare. Datorită calităţii de a fi solubilă, sarea devine invizibilă în compoziţia preparatelor culinare. La fel, creştinul adevărat va evita tendinţa de a fi „vizibil” în activităţile spirituale. Dacă viaţa lui nu va fi dovedită de caracterul Domnului Isus, expus în „Fericiri”, mărturia sa va fi călcată în picioare (Matei 5:13). Oamenii dispreţuiesc lipsa de devotament. Când credincioşii vor înceta să se opună secularizării, va urma lepădarea lor din partea lui Dumnezeu şi călcarea în picioare de către oameni (Apocalipsa 3: 15-16). A fi lumină înseamnă a alunga întunericul în care zace lumea, a reflecta lumina care vine de la Hristos, lumina lumii. Lumina creştinului va fi aducătoare de viaţă, creştere şi culoare (procesul de fotosinteză a plantelor). Nu poţi fi ascuns dacă eşti cu adevărat lumină într-o lume de întuneric (Matei 5:14). Creştinul care îl are în centrul vieţii sale pe Dumnezeu, este scutit de îngrijorare. El adună comori care rămân. Băncile cereşti nu cunosc falimente, crize, devalorizări, spargeri sau jafuri. De aceea, credincioşii care se încred în Dumnezeu îşi transferă bunurile personale, prin intermediul celor nevoiaşi sau în slujba vestirii Evangheliei în singurul loc sigur: cerul (Matei 6:20). Ei vor investi în valori spirituale, educaţia copiilor, tinerilor, maturizarea spirituală a celor din familie şi biserică, ştiind că numai capitalul spiritual bine investit are şansa sigură de un profit spiritual inegalabil. Pentru mulţi este incomod să pună în aplicare acest principiu, dar cei care înţeleg rolul hotărâtor al strângerii de comori în cer, vor deveni loiali lui Dumnezeu. Ceilalţi vor folosi bunurile lor în slujba luxului, al lăcomiei şi al fericirii trecătoare, în adeziunea la Mamona, părintele materialismului tiranic, pentru că nu există cale de mijloc. Viaţa oamenilor prosperi va fi stăpânită ori de Dumnezeu, ori de Mamona. Stresul nu va avea putere asupra celor dedicaţi în totalitate lui Dumnezeu. El este de origine demonică şi este foarte distrugător, stând la originea multor boli fizice şi psihice (Matei 6:24-32). Dumnezeu doreşte să trăim în prezent (Matei 6:34b). Cei ce trăiesc în trecut sunt lezaţi de vorbe, atitudini, înşelăciuni, falsităţi pe care le perpetuează în conştiinţă, inimă şi gând, uitând că neiertarea şi neuitarea pot fi tot atât de dăunătoare şi sănătăţii. Cei care trăiesc în viitor sunt îngrijoraţi cu privire la ceea ce se va întâmpla. Domnul Isus are soluţia cea mai eficientă, pentru toate nevoile noastre pământeşti: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33)”. Avem acces la „asigurările sociale” ale lui Dumnezeu numai în măsura în care locul primordial în viaţa noastră îl are El şi Împărăţia Sa. Cine nu va ajunge să trăiască prin Duhul, după aceste principii biblice, înrădăcinate în revelaţia Legii şi dezvoltate în Adevărul descoperit prin Domnul Hristos va cădea sub efectul mâniei, care este rădăcina actului de ucidere şi îmbracă următoarele forme: mânie nejustificată îndreptată împotriva fratelui tău; mânie manifestată prin răzbunarea pentru nedreptate şi insultă; mânie exprimată prin proliferare de blesteme şi limbaj vulgar. Pentru evitarea unor astfel de stări vătămătoare se impune împăcarea, care trebuie făcută imediat pentru a evita consecinţele, iar iubirea vrăjmaşilor este spiritul pacifist superior al unui creştin, manifestat prin non-rezistenţa în cazul în care este lovit şi acceptarea (continuarea în pagina 16) 5
Page 2 and 3: ISSN: 1841-1185 Emaus M-ai întâln
Page 6 and 7: 6 „Cuvântul Tău este o candelă
Page 8 and 9: 8 La început, când Dumnezeu a aş
Page 10 and 11: 10 Scrisoarea a XXII - a Am crezut
Page 12 and 13: 12 Viaţa unui om este marcată sau
Page 14 and 15: 14 (continuare din pagina 13) Voci
Page 16 and 17: 16 Continuare de articole „...dac
Page 18 and 19: 18 Experienţe „Minunate sunt luc
Page 20: Dumnezeu este partenerul nevăzut

10 Scrisoarea a XXII

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?