10 Scrisoarea a XXII

acest material. Ne referim mai cu seamă la studenţii
formaţi în institute cu accepţiuni liberale. Iată câteva
din afirmaţiile lor:
1.2. Vechiul Testament – irelevant
O reticenţă în a predica din textul Vechiului
Testament este dată de faptul că este considerat
irelevant. 7 Diferenţele mari de cultură, prăpastia dintre
lumea noastră şi lumea de atunci par de netrecut, mai
ales că pentru aceasta este necesar un efort considerabil.
Aceste obstacole „pot părea uriaşe şi îi pot lăsa pe
oamenii de rând la discreţia unor experţi” 8 . Aşadar, este
preferabil şi mai lejer pentru un predicator să se rezume
la o lume mai apropiată lui, cea a Noului Testament.
1.3. Vechiul Testament – un legământ învechit
Adeseori credincioşii gândesc la Vechiul Testament
doar în termenii legii mozaice, o lege care nu trece
graniţa în Noul Testament. Orice predicator se întreabă
în mod justificat dacă un creştin mai trebuie să ţină legea
Vechiului Testament. Ar fi o greşeală dacă s-ar trage
în mod pripit concluzia că Legea nu mai este o parte
valoroasă a Bibliei. Mulţi predicatori renunţă la disputele
privitoare la rolul şi valoarea legii mozaice pentru creştini,
adoptând, mai degrabă şi tacit, o poziţie radicală de
interpretare sau o abordare superficială a problematicii.
1.4. Vechiul Testament – doar tipuri şi alegorii
pentru adevărurile creştine
O metodă răspândită de interpretare a Vechiului
Testament în cercurile rabinice, dar şi la părinţii bisericii,
la teologii Evului Mediu şi chiar la cei ai Reformei a
Vechiului Testament a fost cea a alegorizării. O alta este
cea a tipologizării dincolo de limitele date de scrierile
Noului Testament. Spiritualizarea fiecărui text şi folosirea
unei imaginaţii vii, lejeritatea în interpretarea alegorică
şi tipologică sau forţarea textului pentru stabilirea unor
paralele au determinat pe unii predicatori să renunţe la
efortul de a mai predica dintr-un text care a suferit atât
de multe distorsionări şi mutilări.
Predicatorii preferă o interpretare precisă care
respectă intenţia originală a autorului biblic, fără a vedea
în spatele fiecărui obiect, personaj sau a fiecărei culori
prezentate în Vechiul Testament semnificaţii ascunse care
trebuie corelate cu adevăruri din Noul Testament. Aşa cum
observă şi Alfred Kuen, interpretarea alegorică a condus la
o gravă discreditare a interpretării biblice în general. 9
1.5. Vechiul Testament – decontextualizat
Nu sunt mulţi cei care reuşesc să observe
firul teologic al Vechiului Testament. Prin ignorarea
întregului context istoric, adesea multe porţiuni din
V.T. sunt interpretate în mod eronat. Concentrarea
asupra unor porţiuni mici de text conduce la pierderea
înţelesului corect care ar trebui să fie corelat cu
întreaga teologie a V.T. 10 Unii decontextualizează întratât
încât fac aproape orice parte din V.T. să spună ce
7 Gareth Crossley, Vechiul Testament explicat şi aplicat, Ed.
Fălia, Oradea, 2008, p. 13
8 Philip Johnston, Introducere în Biblie, Ed. Făclia, Oradea,
2009, p. 63
9 Alfred Kuen, Cum să interpretăm Biblia, Ed. Stephanus,
Bucureşti, 2002, p. 177
10 Walter C. Kaiser Jr., op. cit., pp. 31-34
vor ei. 11 De aici vine descurajarea multora de a aborda
în predicare nişte texte care cunosc interpretări şi
explicaţii atât de diverse.
2. Posibilităţi de predicare din Vechiul Testament
pentru creştini
Am realizat deja că sarcina unui predicator care
doreşte să fie ca „un gospodar care scoate din vistieria
lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Matei 13:52) este destul
de dificilă, dar vom observa că nu este imposibilă din
mai multe motive foarte întemeiate. Ba mai mult, vom
sesiza că predicarea din textele Vechiului Testament
contribuie la îmbogăţirea şi eficientizarea predicării.
De fapt, munca de predicare din acestă porţiune
de Scriptură o vom vedea şi ca o datorie de care se
impune să ne achităm cu credincioşie.
2.1. Vechiul Testament – inspirat de Dumnezeu
Este important să înţelegem că textele din Vechiul
Testament sunt la fel de inspirate precum şi cele din
Noul Testament. Nu avem de-a face cu un material
de mâna a doua. Acelaşi Dumnezeu a inspirat în mod
egal atât Noul Testament, cât şi Vechiul Testament.
Kaiser observă corect atunci când afirmă că Scripturile
inspirate la care făcea referire Pavel sunt cele din
Vechiul Testament 12 (2 Timotei 3:16). Astfel, a neglija
predicarea din Vechiul Testament constituie la o
trunchiere a materialului revelaţional cu trei pătrimi, ceea
ce reprezintă o pierdere semnificativă şi păguboasă.
Pentru că „nici un cuvânt al lui Dumnezeu nu este lipsit
de putere” (Luca 1:37), este clar că puterea predicării
ar fi redusă dacă am folosi în această slujire doar o
parte din cuvântul lui Dumnezeu.
2.2. Vechiul Testament – indicator spre Hristos
Trebuie să afirmăm că doar Hristos dă adevăratul
sens Legii lui Moise, Proorocilor şi Psalmilor. Chiar
de la începutul istoriei umanităţii, credinicoşii au
aşteptat un Mântuitor născut din femeie (Geneza
3:15), din spiţa lui Sem (Geneza 9:26), sămânţă a
lui Avraam (Geneza 12:3; 15:5), descendent din Iuda
(Geneza 49:10) şi din David (2 Samuel 7:12). Se pot
adăuga extrem de multe alte detalii care atestă că
Hristos a fost anticipat, prefigurat în fiecare secţiune a
Vechiului Testament. Domnul Isus a recunoscut faptul
că Scripturile Vechiului Testament vorbesc despre El
(Ioan 5:39b). Reproşul adresat iudeilor: „Dacă aţi crede
pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că El a scris
despre mine” (Ioan 5:46) evidenţiază tocmai relaţia
dintre revelaţia vetero-testamentară şi Persoana lui
Hristos. Chiar şi după învierea Sa a fost nevoie să
le explice de la Moise şi din profeţi că El trebuia să
sufere (Luca 24:26-26). A studia Vechiul Testament
înseamnă să observi modul în care a fost pregătită
scena pentru apariţia lui Mesia. De aceea, predicarea
din aceste texte pune în evidenţă aspecte care, altfel,
ar fi, practic, pierdute.
11 Gordon D. Fee şi Douglas Stuart, Biblia ca literatură, Ed.
Logos, Cluj, 1995, p. 118
12 Walter C. Kaiser Jr., op. Cit., p. 17
(continuarea în pagina 16)
7