10 Scrisoarea a XXII

(Romani 7:1-6). Domnul Hristos a realizat mântuirea pentru
toate generaţiile anterioare sau posterioare, când: „...prin
Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui
Dumnezeu,... El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca,
prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite
sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete
veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită” (Evrei 9:14-15).
El este „...bogăţia slavei, tainei acesteia între neamuri: Hristos
în voi, nădejdea slavei. (de aceea apostolul Pavel scria în
continuare) Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi
învăţăm pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm
pe orice om desăvârşit în Hristos Isus” (Coloseni 1:27-28).
Toate acestea trebuie privite şi înţelese în planul profeţiei
care prezenta diferite imagini comparative între ceea ce au
avut în primul rând evreii şi apoi toţi oamenii, înainte şi după
lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos: „În adevăr, Legea,
care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată
a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se
aduc neîncetat, în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei
ce se apropie” (Evrei 10:1). „Dacă, dar, desăvârşirea ar fi
fost cu putinţă prin preoţia leviţilor... ce nevoie mai era să
se ridice un alt preot «după rânduiala lui Melhisedec» şi
nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată
preoţia, trebuia numaidecât să aibe loc şi o schimbare a legii”
(Evrei 7:11-12); „căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit şi,
pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne
apropiem de Dumnezeu” (Evrei 7: 19); „Astfel, pe de o parte,
se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina
neputinţei şi zădărniciei ei” (Evrei 7:18). Domnul „...S-a
făcut chezaşul unui legământ mai bun” (Evrei 7:22). „De
aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se
apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să
mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).
Unii evrei, în frunte cu marii lor rabini talmudici, au
rămas în vechiul sistem premergător, acum expirat, dar şi în
noua ipostază, unii creştini s-au raportat greşit la Legea lui
Dumnezeu. Pentru aceştia din urmă apostolul Pavel întreba:
„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem
sub Lege ci sub har? (şi răspundea) Nicidecum” (Romani
6:15). De aceea, când Domnul în Matei 5-7, prezintă
conceptele Legii aprofundează nevoia de sfinţire, prezentând
Legea în forma cea mai curată a adevărului sacru, „căci
Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit
prin Isus Hristos” (Ioan 1:17). El a zis: „Aţi auzit că s-a
zis celor din vechime: «Să nu ucizi...» dar Eu vă spun că
orişicine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa
judecăţii...” (5:21-22); „...«Să nu preacurveşti». Dar Eu vă
spun că oricine se uită la o femeie ca să o poftească, a şi
preacurvit cu ea în inima lui” (5:25-28); „...Ochi pentru ochi
şi dinte pentru dinte» Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi
celui ce vă face rău...” (5:38-40); „...«Să iubeşti pe aproapele
tău şi să urăşti pe vrăşmaşul tău» Dar Eu vă spun: iubiţi pe
vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi
bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc
şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în
ceruri...” (5:43-45), căci El face bine celor răi şi celor buni.
„Voi dar fiţi desăvârşiţi...” (5:48). Deci Legea lui Dumnezeu
va fi împlinită „din oficiu” de către cei ce dobândesc o
natură divină, care sunt născuţi din Tatăl, condiţie în care
omul „nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu”
(1 Ioan 3:9). Iată explicaţia fenomenului: „În adevăr, legea
Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea
păcatului şi a morţii. Căci lucru cu neputinţă Legii, întrucît
firea pământească (greceşte: carnea, aici şi peste tot unde
e „firea pământească”) o făcea fără putere – Dumnezeu a
osîndit păcatul în firea pământească, trimeţînd, din pricina
păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a
păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi,
care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după
îndemnurile Duhului” (Romani 8:2-4). Iacov, explica şi el,
accentuând preocupările duhovniceşti dictate de călăuzirea
Duhului, într-o ordine logică binecuvântată: îndemnuri ale
Duhului – gânduri sfinte, lucruri ale Duhului – preocupări
curate; fapte ale Duhului – o nouă viaţă: „...cine îşi va adânci
privirile în Legea desăvârşită, care este Legea slobozeniei
şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor
cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1:25).
Pentru a înţelege şi a lăsa să se realizeze în noi
desăvârşirea, este necesară credinţă, care schimbă
imaginea acestei lumi trecătoare cu slava împărăţiei
veşnice, la care ne-a chemat Domnul Hristos, „...căci «cel
neprihănit prin credinţă va trăi»” (Galateni 3:11). În
dezbaterea polemică, apostolul este categoric: „Voi, care
voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de
Hristos; aţi căzut din har. ...Căci în Isus Hristos, nici tăierea
împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa
care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:4-6). A fi „socotiţi
neprihăniţi prin Lege” înseamnă mântuirea prin noi înşine,
ceea ce nu estre posibil „căci toţi au păcătuit” (Romani
3:23). A crede în Hristos ca jertfă, înseamnă a recunoaşte
dreptatea Legii lui Dumnezeu şi dragostea Lui, răspunzând
la toate acestea, prin Duhul lui Hristos, prin care a fost
„turnată” dragostea divină, după concluzia: „să vă iubiţi
unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea”
(Romani 13:8). „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură
poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”
(Galateni 5:14), situaţie în care cerinţele ritualice şi osânda
Legii nu ne mai privesc; aşa se explică cuvintele: „Dacă
sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege” (Galateni
5:18). În aceeaşi înţelegere, Domnul explica esenţa Legii, în
relaţiile dintre oameni: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi
Proorocii” (Matei 7:12). Convieţuirea în armonia dragostei
este sinonimă cu fericirea promisă pentru cei ce împlinesc
Legea lui Dumnezeu, stare care ne va caracteriza pe deplin
când vom trăi în coordonatele Împărăţiei lui Dumnezeu,
unde beatitudinea este superioară împlinirii prin „mâncare
şi băutură”, constând în „neprihănire, pace şi bucurie în
Duhul Sfânt” (Romani 14:17).
Aşadar când facem referiri la Legea lui Dumnezeu
trebuie să lăsăm întreaga Scriptură să vorbească, altfel
vom fi ca acel grup de orbi care au pipăit în grup un
elefant; pentru unul elefantul a fost o funie groasă, căci
a atins trompa, pentru altul un copac, purtând mâna de-a
lungul unui picior al mamiferului, iar pentru altul un imens
balon, căci a nimerit în dreptul abdomenului elefantului.
Legea lui Dumnezeu exprimă caracterul lui sfânt şi drept,
dar şi iubitor, ceea ce l-a determinat să incrimineze păcatul
prin Lege, să-l pedeapsească prin moarte, dar folosind
principiul substituirii, prin jertfe, ne-a recuperat. Acum
voia Lui evidenţiată prin natura şi atmosfera dragostei
ne-a oferit condiţia necesară – Legea Duhului de viaţă în
Hristos – să trăim în împlinirea Legii Sale, fără să o privim
în primul rând ca o lege, ci mai degrabă ca o voie „bună,
plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2).
Iosif Anca
9