Untitled - Elena Adriana Grosu

Iar dac-ai zări,
dac-ai întâlni,
măicuţă bătrână,
cu brâul de lână,
din ochi lăcrimând,
pe câmp alergând,
pe toţi întrebând,
şi la toţi zicând:
- Cine-a cunoscut,
cine mi-a văzut,
mândru ciobănel,
tras ca prin inel?
Feţişoara lui,
spuma laptelui,
mustăcioara lui,
spicul grâului,
perişorul lui,
peana corbului,
ochişorii lui,
mura câmpului?
O valoare în plus,
Candoarea în sentimente,
sufletul ciobănel,
grădinar atent,
culege roade bogate,
în gradina interioară:
adevărata frumuseţe,
care stăpâneşte contrastele,
şi le transformă în armonie,
adevarata iubire,
acea iubire maternă,
care dăruieşte viaţa,
şi nimic,
nu cere-n schimb.
E se scorgerai,
se incontrerai,
una madre anziana,
con cintura di lana,
per i campi a correre,
a tutti chiedere,
a tutti dire:
-”Chi mai ha conosciuto,
chi ha mai veduto,
un bel pastorello,
tirato per un anello?
Il suo visino,
come schiuma di latte,
i suoi baffetti,
come spighe di grano,
i suoi capellini,
come penne di corvo,
i suoi occhietti
come more di campo?
Un valore in più,
il Candore nei sentimenti,
l’anima pastorello,
attento giardiniere,
raccoglie ricchi frutti,
nel giardino interiore:
la vera bellezza,
che domina i contrasti,
e li transforma in armonia,
il vero amore,
come un certo amore materno,
che dona la vita,
e nulla,
chiede in cambio.