Zoologia nevertebratelor. Manual Universitar - Editura - Bioflux

Locomoţia se realizează prin intermediul organitelor de mişcare ce pot fi
reprezentate de flageli, pseudopode, cili sau derivatele lor: membrane
ondulante, cirri etc.
Flagelii reprezintă formaţiuni permanente caracteristice flagelatelor dar
şi rizopodelor. Ei posedă la bază un granul bazal care este un derivat
centrozomal. Numărul flagelilor variază de la 1-2-4 până la foarte mulţi
(hipermastigide). Uneori flagelul merge în lungul celulei dând naştere la
membrane ondulante care sunt expansiuni citoplasmatice plane, subţiri,
asemănătoare unor valuri ce se ondulează, deplasând corpul unicelular.
Cilii reprezintă organite de mişcare caracteristice ciliatelor şi sunt ca şi
flagelii, formaţiuni filiforme permanente ale ectoplasmei. Ei sunt mai scurţi şi
în număr foarte mare, structura lor submicroscopică fiind asemănătoare cu cea a
flagelilor. Din fuziunea lor rezultă membrane ondulante, membranele, cirri.
Dispoziţia lor caracterizează diferite ordine ale ciliatelor.
Pseudopodele sunt organite de mişcare caracteristice sarcodinelor dar
pot exista şi la unele flagelate. Ele reprezintă expansiuni temporare ale
protoplasmei, cu formă şi structură care diferă de la un ordin la altul.
Sensibilitatea. Cilii tactili şi flagelul au şi funcţie tactilă. Rol în
perceperea luminii au şi: stigma flagelatelor autotrofe, care reprezintă o
acumulare de pigment carotinoid, sau ocelul celular (Erythropsis).
La ciliate, în citoplasmă, există cristale cu rol în perceperea gravitaţiei
(Paramecium) sau vacuole cu concreţii (la ciliatele aparţinând familiei
Butschliidae, care parazitează în tractusul intestinal al mamiferelor sau la cele
12