Zoologia nevertebratelor. Manual Universitar - Editura - Bioflux

Respiraţia se face prin întreaga suprafaţă a corpului. O parte din CO2 se
elimină prin vacuola pulsatilă. Paraziţii intestinali utilizează energia rezultată
din descompunerea glicogenului sau paraglicogenului în acizi graşi şi CO2.
Paraziţii sanguini preiau oxigenul din plasma sanguină. Alte protozoare,
folosesc oxigenul rezultat din fotosinteza simbionţilor (zoochlorele,
zooxanthele).
Reproducerea protozoarelor este în general asexuată, realizându-se prin
separarea unei celule mame în două celule fiice. Reproducerea sexuată este mai
rară şi constă în unirea a două celule sau nuclei haploizi, diferiţi din punct de
vedere sexual, având ca rezultat apariţia zigotului diploid. Cele două modalităţi
de reproducere pot alterna iar în acest caz, ciclul evolutiv al protozoarului este o
metageneză (foraminifere, sporozoare).
Reproducerea asexuată are loc, în general prin kariokineză sau mai rar
prin amitoză (macronucleul cilioforelor). Cel mai răspândit mod de înmulţire
asexuată este diviziunea binară care, la protozoarele cu formă constantă se
poate face în plan longitudinal (flagelate) sau transversal (ciliate). Diviziunea
binară poate fi o bipartiţie (fig. 3) (când produşii rezultaţi din diviziune sunt
egali) sau poate fi o înmugurire (când aceşti produşi sunt inegali). La rândul ei,
înmugurirea poate fi externă (Euplotes gemmipara) sau internă, ultima având
loc în corpul celulei mame, într-o cavitate incubatoare (Tokophrya). Mugurele
se separă şi, după o scurtă dezvoltare, atinge dimensiunile şi înfăţişarea
definitivă.
16