Nr.15 - Ion Mereuta

Revistă ştiinţifico-practică
prospective, care au demonstrat mărirea
autentică a supravieţuirii la bolnavele de CGM,
care au fost tratate cu Rath şi CT adjuvantă
[3,7,14,16,22]. Aceste cercetări au confirmat
faptul, că în majoritatea cazurilor este posibil
control efectiv loco-regional şi chiar vindecarea
unor paciente.
CGM se consideră tumoră cu posibilitate înaltă
de metastazare limfogenă şi hematogenă.
Cercetările efectuate de ani în domeniul
tratamentului formelor incipiente a CGM au
confirmat corectitudinea ipotezei lui Fisher în ceea
ce priveşte desiminarea limfogenă şi hematogenă
precoce [37]. Metastazarea este posibilă şi la
diametrul tumorii mai mic de 0,5 mm. Din acest
moment celulele canceroase apar în sistemul
sangvin. Lucrările lui Possinger K. (1992) indică
că 20-30% de bolnave de CGM T1N0M0 deja au
micrometastaze subclinice la distanţă; conform
datelor Святухина О.В. (1980) cifra dată ajunge
la 70%.
Lucrările lui Bonadonna G. (1979) în domeniul
CT adjuvante aplicată la paciente cu CGM st. I au
demonstrat o diminuare a frecvenţei apariţiei
recidivelor şi metastazelor la distanţă. Cercetările
efectuate de oncologi suedezi sub conducerea
lui Senn H.J., (1979) au demonstrat că aplicarea
CT adjuvante la pacientele cu CGM în forme
incipiente sporeşte supravieţuirea generală fără
recidive şi metastazare.
Cifre convingătoare ca avantaj al CT adjuvante
sunt aduse de Terumasa K. (1988). La 537 bolnave
cu CGM st. I la care s-a aplicat tratamentul
chirurgical urmat de CT a demonstrat majorarea
ratei supraveţuirei mai mult de 10 ani după tratament.
Rezultatele analogice au fost demonstrate de Zieger
Lane D. (1991) care constată ca CT adjuvantă a
CGM st. I scade considerabil riscul recidivelor şi
metastazelor la distanţă.
În baza multor investigaţii clinice aplicarea CT
adjuvante la pacientele cu CGM st. I a contribuit
la diminuarea frecvenţei apariţiilor metastazelor
la distanţă, majorarea supraveţuirii de 5 ani
[14,16,22].
În cercetările randomizate publicate de
Carbone Paul D. (1990) care a efectuat
metaanaliza a mai mult de 29000 paciente cu
CGM forme incipiente, a constatat că CT
adjuvantă sporeşte supravieţuirea fără recidive şi
metastazare a bolnavelor de CGM st.I.
32
Natalia Botnariuc
TRATAMENTUL COMBINAT ŞI COMPLEX
AL CANCERULUI GLANDEI MAMARE ÎN STADIA I (Reviul literaturii)
Abe O. (1998) efectuează metaanaliza
rezultatelor a 69 cazuri clinice prin care s-a
comparat eficacitatea CT adjuvante în CGM forme
incipiente. Autorul consideră că acest component
al tratamentului aduce la diminuarea frecvenţei
recidivelor şi majorarea supraveţuirii de peste 10
ani îndeosebi la pacientele în vîrstă pînă la 50 ani.
În literatură sunt date ferme despre faptul, că
gradul de expresie a receptorilor hormonali ReEs,
RePg influientează evoluţia clinică al CGM şi în
forme incipiente [6,21,29,32,33,35]. Hormonoterapia
joacă rolul decisiv în tratamentul adjuvant
al bolnavelor de CGM cu receptori hormonali
pozitivi [5,19,20,25,30]. Este cunoscut de
asemenea, că eficacitatea CT în cazul tumorilor
receptor-pozitive este mai joasă, decît în cazul
CGM receptor-negative [34].
Aceste date se confirmă clar în investigaţiile
clinice a cercetărilor din Oxford, care includ 6700
bolnave cu tumori ReEs+. Majoritatea din aceste
bolnave (vîrsta 50-69 ani) primeau Tamoxifen şi
au fost randomizate suplimentar în 2 loturi: la care
s-a efectuat şi PCT şi care au urmat numai HT.
Reducerea proporţională a riscului de deces din
orice cauză în loturile acestea au fost
corespunzător 9% şi 17%. În cazul aplicării CT
reducerea riscului apariţiei recidivelor a fost în
18% cazuri, în timp ce în lotul din 3300 bolnave
cu ReEs negativi – riscul dezvoltării recidivelor a
scăzut cu 30%. S-a stabilit, că statutul negativ al
ReEs şi RePg – este factorul unic, „care prezice”
eficacitatea CT (EBCTCG, 1998; 2000).
McGuire W. et al. (1991) studiind eficienţa HT
în dependenţă de expresia receptorilor hormonilor
steroizi la 2000 de bolnave au depistat că gradul
înalt de expresie al ReEs+ şi RePg+, permite
pronosticul efectului curativ pozitiv la 77% de
bolnave, însă la 23% acest tratament se
dovedeşte a fi neefectiv. În acelaşi timp autorii
remarcă că în cazul receptorilor ReEs - şi RePg
- efectul HT poate fi atins la 11% din paciente.
CGM prezintă o maladie patogenică polimorfă,
şi nu se poate de admis, că toate subgrupele de
bolnave v-or obţine un rezultat asemănător de la
o singură tactică de tratament determinată
[15,23,24,28].
Astfel, noţiunea de CGM atît clinic, cît şi
patomorfologic, îmbină clonele celulare diferite
după microstructura şi biologia sa. Ca rezultat,
evoluţia maladiei, pronosticul şi eficacitatea