Nr.15 - Ion Mereuta

Revistă ştiinţifico-practică
diagnosticării, II – 28 la care s-a dezvoltat un al 2lea
cancer, III – 18 ce supravieţşuiesc timp mai
îndelungat fără semne de avansare a bolii sau
complicaţii după tratament. Lungimea telomerului
a fost măsurată în limfocitele sîngelui periferic.
Lotul de control a fost constituit din 70 pacienţi
primar diagnosticaţi cu tumori solide şi 30
persosne sănătoase. La pacienţii din I lot pînă la
tratament, comparativ cu lotul de control, s-au
evidenţiat telomeri mai scurţi (8,3 comparativ cu
11,7), creşterea numărului de anomalii
cromozomiale, sensibilitate crescută la radiaţie
în vitro. După tratamentul pacienţilor din I lot,
scurtarea telomerilor a fost asociată cu
persistenţa unei rearanjări cromosomiale
complexe şi aberaţii clonale. În concluzie, a fost
descoperită existenţa unei legături strînse între
scurtarea telomerului, instabilitatea
cromosomială, sensibilitatea la radiaţie, pe de o
parte, şi apariţia celui de-al doilea cancer, pe de
altă parte, la pacienţii cu limfom Hodjkin înainte
de tratament (3).
Radiaţia UV este principalul cancerigen în
dezvoltarea cr cutanat de origine epitelială. Au fost
descrise multiple efecte moleculare şi biologice
ce au loc în piele. Pentru a evita transformarea
malignă sînt activate diverse mecanisme de
protecţie, dintre care principalul rol îi revine p53.
mutaţiile provocate de radiaţia UV în p53, Ras şi
INK4a/ARF sînt în special implicate în
fotocancerogeneză. O importanţă tot mai mare
în prevenirea şi supresia fotocancerogenezei îl
au substanţele naturale sau sintetice cu efect
antiinflamator, antioxidant, proapoptotic sau
antiproliferativ.
Există studii clinice asupra utilizării sistemice
a retinoizilor şi utilizării locale a enzimelor
implicate în repararea ADN. Totuşi lipsesc date
clinice suficiente, de exemplu despre utilizarea
ceaiului verde, care a fost stabilit a avea rol de
protecţie in vitro şi la şoareci după administrare
orală sau aplicare locală.
Analiza imunohistochimică a demonstrat
pierderea expresiei proteinelor p16 INK4a şi
p14ARF în 38 şi respectiv 39 cazuri din 40 cu
tumori maligne cutanate non-melanomice. Din 22
cazuri de cancere cutanate cu mutaţia p53, 13
(59%) aveau mutaţii induse de UV. De rînd cu
mutaţiile genei p53, pierderea expresiei CDKN2A
prin deleţie, de asemenea are rol important în
38
Veronica Şvet
ASPECTE EPIDEMIOLOGICE ŞI FACTORI DE RISC ÎN DEZVOLTAREA
EPITELIOAMELOR BAZOCELULARE (Cercetare bibliografică)
patogeneza cancerelor cutanate nonmelanomice.
În timp ce mutaţiile p53 sînt induse
de razele UVB, deleţiile în CDKN2A pot apărea
spontan, probabil în timpul preogresării tumorale
(10).
Locul CDKN2A pe cromozomul uman 9p21
codifică 2 proteine: p16INK4A şi p14ARF ce
funcţionează ca spresori tumorali. La nivelul penei
supresiei tumorale p53 se întîlnesc cele mai
frecvente mutaţii în cancere la oameni şi şoareci.
Studii recente au demonstrat că gena CDKN2A
are rol important în căile de supresie tumorală.
Anomalii genetice ale CDKN2A au fost înregistrate
în melanomul malign uman, iar implicarea ei în
cancere cutanate non-melanomice e mai puţin
cunoscută. Scopul studiului a fost de a determina
dacă anomaliile genetice ale genelor CDKN2A şi
p53 au rol în dezvoltarea cancerelor cutanate nonmelanomice.
Au fost analizate datele a 40 pacienţi:
21 cu cr pavimentar, 17 – cr bazocelular, 2 –
keratoze actinice (13).
A fost demonstrat pe animale că razele UVB
sînt mai periculoase în inducerea cancerului decît
UVA. Fotoprodusele ADN induse de UV pot cauza
mutaţii specifice pentru cancer pavimentos şi
bazocelular. În cazul cr pavimentos se produc
mutaţii ale genei supresiei tumorale p513, iar
mutaţiile p53 se înregistrează la 80% pacienţi cu
leziuni precanceroase şi mai mult de 80% pacienţi
cu cancer pavimentos. Mutaţii specifice induse
de UV se întîlnesc în 50% cazuri de cr bazocelular.
Astfel, efectul cumulativ al radiaţiei UVB nu poate
fi considerat unicul factor de risc în dezvoltarea
cr bazocelular. În baza studiilor efectuate pe
animale pe parcursul ultimilor decenii a fost
elucidat rolul important al sistemului de reparaţie
a ADN în procesul multietapic de geneză a
melanomului indus de UV. Există argumente ce
dovedesc că excizia nucleotidelor e unicul mod
de reparare a ADN implicat în tumorigeneza
indusă de UV. Datele literaturii atestă că:
distrugerea, repararea, mutaţiile ADN induse de
razele UV şi căile oncogenice în cancerul
cutanat; acţiunea negativă a razelor UV,
distrugerea ADN şi cancerogeneza pielii;
spectrul mutaţiilor specifice induse de UV în gena
p53 la pacienţi cu xeroderma pigmentosum;
acţiunea negativă a razelor ultraviolete şi reparaţia
ADN în melanomul malign în cancere cutanate
non-melanomice.