Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Urmeazã perioada de adult ºi apoi restrângerea, retragerea (andro– ºi
menopauza), dar omul rãmâne un „geronto“ tot cu sexul în cap. Se retrag
uneori, dar rãmâne Freud.
Teoria instinctelor leagã fenomenele psihologice de cele biologice. Freud
definea instinctul (1915): „este un concept de frontierã între mental ºi somatic,
ca reprezentare psihicã a stimulilor originari din interiorul
organismului care câºtigã psihicul, ca o mãsura la cererea fãcutã psihicului
de a lucra în consecinþa conexiunii sale cu corpul“.
Un instinct are patru caracteristici principale – sursa, impulsul, þinta ºi
obiectul. Sursa oferã stimulul, care are o anumitã forþã (impuls) ºi care
determinã o acþiune cu scopul de a-ºi apropia obiectul care aduce satisfacþie.
Dacã la început el s-a limitat doar la instinct sexual, în a doua schemã, din
1920, el complicã teoria libido-ului. deci a inconºtientului (care e laitmotiv, o
monovoce sexualã) cu un al doilea instinct fundamental, cel al morþii. El a
clasificat instinctele în instincte de viaþã (instinctul de autoconservare ºi
instinctul sexual) ºi instinctul morþii. Aici e ceva nemaipomenit, în sensul cã
viaþa ºi moartea stau ca probleme fundamentale în fiecare existenþã ºi lucrurile
se împart în topicã, economicã ºi dinamicã, conform jocului acestor douã
forþe. În etapele timpurii predominã libidoul, în ultima parte instinctul morþii.
Aceste instincte ar fi guvernate de anumite principii regulatoare, cum ar fi
principiul constanþei (1895), adicã tendinþa organismului de a menþine un
echilibru prin descãrcarea tensiunii interne la un nivel de repaos, fapt care
s-ar realiza printr-un al doilea principiu, al plãcerii ºi al realitãþii (1911).
Tendinþa la descãrcarea tensionalã dictatã de principiul plãcerii e modificatã
de principiul realitãþii odatã cu maturarea funcþiilor ego-ului.
Deci pentru Freud orientarea psihicului uman ºi adaptarea la mediu nu
e motivatã, aºa cum susþinea gândirea filosoficã ºi ºtiinþificã de pânã la el,
de cãtre conºtiinþã, ca funcþie de reflectare supremã, ci de cãtre forþe de
motivaþie inconºtiente, în care rolul predominant îl joacã libido-ul.
Imaginea despre structura psihicului a lui Freud e dupã o concepþie
aproape fizicã. Ceea ce socoate el determinant (ºi asta e criticabil) e concepþia
despre inconºtient ca rezervor de energie, ca expresie a energiei totale a
corpului ºi mesagerii, vectorii acestei energii se numeau pânã la el instincte,
iar de la el încoace se numesc pulsiuni. Instincte, trebuinþe, nevoi, dorinþe,
impulsiuni, pulsiuni, sunt noþiuni care se pot confunda. Freudiºtii þin strict
la noþiunea de pulsiune, cãreia îi descrie obiect, sursã ºi scop.
Pentru întregul inconºtient sensul principal ar fi cãutarea plãcerii ºi
evitarea durerii. Aceastã sursã energeticã, fãrã celelalte structuri, ar face
din om un animal, un sãlbatic, un nesãtul, un dezinhibat, un nesimþit (sub
aspect moral). El e modelat de dresajul educaþional ºi condiþionat într-un
29