planul local de dezvoltare durabilă a municipiului baia mare

BAIA MARE
13
I. STRATEGIA LOCALÃ DE DEZVOLTARE
DURABILÃ
I.1. PREZENTARE GENERALÃ A
ZONEI BAIA MARE
I.1.1. Caracterizare fizico–geograficã
Municipiul Baia Mare (cu 149.500 locuitori, conform
recensământului din 1992), este situat în zona central
- vestică a judeţului Maramureş, pe cursul mijlociu al
Râului Săsar, la o altitudine medie de 228 m.
Municipiul Baia Mare se întinde pe o suprafaţă de
23.247 ha, din care 2.063 ha sunt terenuri incluse în
zona intravilană construită.
Conform analizei regionale a sistemelor de aşezări ,
municipiul Baia Mare face parte din centrele
administrative ce preiau şi funcţii inter-judeţene, fiind
cuprins în si stemul transilvan - policentri c staţionar.
După gradul de concentrare al activităţilor economice
şi importanţa lor, Baia Mare se situează pe poziţia a
III-a în zona de nord-vest a României.
Relieful zonei este alcătuit dintr-o structură
paleomorfologică cu terase ale Râurilor Someş, Lăpuş
şi Săsar în partea de S şi S-E, iar la N din unităţi
geomorfologice eruptive ale Munţilor Igniş şi Gutâi, cu
o zonă nordică de interfluvii bine conturate,
accidentate. Astfel, situaţia versanţilor relevă
caracterul geomorfologic accidentat, având 12% pante
domoale, 73% pante repezi, 13% pante foarte repezi
şi 2% pante abrupte.
Clima. Din punct de vedere climatologic, zona Baia
Mare se caracterizează printr-o temperatură medie
anuală cuprinsă între 9 0 – 11 0 C, precipitaţii abundente
(media anuală 979 mm). Regimul eolian blând se
datorează geomorfologiei favorizante, lipsind gerurile
puternice şi vânturile reci din nord sau nord-est.
Solul. Suprafaţa pedologică cuprinde o structură
variată, predominând solurile podzolice. Sunt
identificate soluri pseudogleice şi aluviale specifice
paleoteraselor şi depunerilor sedimentare ale văilor
tributare Râului Săsar, precum şi soluri brune de
pădure şi soluri montane acide specifice zonei
forestiere si păşunilor.
I.1.2. Repere istorice importante
Dovezile existenţei unei comunităţi umane în zonă
datează din Paleoliticul superior.
Primele informaţii scri se despre l ocalitate se referă la
existenţa unui centru minier puternic, având toate
caracteristicile unui oraş medieval cu forme proprii de
organizare şi conducere, supus doar autorităţii
centrale a statutului. Astfel, un document privilegial
emis de cancelaria regelui Ludovic I cel Mare D’Anjou
la 20 septembrie 1347 ne furnizează cele mai ample
informaţii despre organizarea administrativă,
eligibilitatea organismelor de conducere şi
competenţele lor.
Regele Matei Corvin, prin emiterea unui document în
1469, a acordat băimărenilor dreptul de a-şi întări
sistemul de apărare, Baia Mare dobândind în acea
perioadă toate atributele unei cetăţi.
Anul 1703 marchează eliberarea vremelnică a oraşului
din mâinile austriecilor, la care o contribuţie
substanţială a avut Pintea Viteazul, cu detaşamentele
sale de haiduci.
În anul 1748 autorităţile austriece înfiinţează la Baia
Mare Inspectoratul Superior Minier (Inspector
Obermat), pentru care s-a construit o clădire adecvată
şi o nouă monetărie.
Un eveniment cultural şi politic de mare însemnătate
l-a constituit organizarea, în august 1903, a adunării