descarca fisier - Schimbarea-la-fata.ro

Meditaţii <strong>la</strong> Evangheliile de peste săptămână (III)
după ispita prefacerii pietrelor în pâini ne este re<strong>la</strong>tată ispita aruncării de pe aripa
templului, rămânând în final ispita bogăţiilor lumii acesteia. 12
Mai important decât numărul ispitirilor este faptul că Domnul Hristos a fost
ispitit. Sfântul Evanghelist Marcu nici nu menţionează numărul ispitirilor, ca
dovadă că nu prezenta pentru el o importanţă deosebită. El spune doar că după
ce Domnul Hristos a postit în pustie patruzeci de zile a fost ispitit de satana. 13
Apoi chiar şi Sfântul Evanghelist Luca spune că:
18
„Diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de <strong>la</strong> El, până <strong>la</strong> o vreme.”
(Lc 4, 13).
Domnul îl va întâlni însă de aici înainte în suferinţa celor pentru care a venit. 14
Aşadar numărul şi ordinea ispitirilor nu este mai importantă decât faptul ispitirii
în sine. Pericopa evanghelică începe prin cuvintele:
„Iisus, plin de Duhul Sfânt, a fost dus de Duhul în pustie.” (Lc 4, 1).
De ce în pustie? Pentru că, spune Domnul Hristos, atunci când duhul necurat a
ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, prin pustiu, căutând odihnă şi nu găseşte. Se
întoarce deci <strong>la</strong> casa, adică <strong>la</strong> omul din care a ieşit; şi, dacă o află golită, măturată şi
împodobită, iarăşi se duce în pustie şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el, 15
pentru că nu renunţă uşor <strong>la</strong> războiul nevăzut pe care-l dă cu fiecare om în parte.
Aşadar, pustia este locul unde sălăşluiesc duhurile necurate. Domnul Hristos
înainte de a-şi începe activitatea Sa misionară a fost dus de Duhul Sfânt în pustie
unde a stat timp de 4o de zile în post şi rugăciune, timp după care a avut loc
confruntarea cu diavolul. La fel fac şi pustnicii şi sihaştrii în zilele noastre. Ei se
retrag din lume şi petrec în însingurare ducând o luptă directă cu diavolul.
Dar ce face diavolul? Spunea părintele Cezar Sterpu, într-un studiu:
„Diavolul nu-l va căuta niciodată pe Dumnezeu. Și cum ar putea s-o facă
dacă el fuge totdeauna de Dumnezeu? Diavolul nu se caută decât pe sine. Nu
are nevoie de oglindă pentru că prin el urlă ego-ul fiinţei. Oriunde merge,
oriunde privește nu vrea să dea decât peste sine. I se pare că nu există comuniune
și tot ce întâlnește transformă într-o oglindă.”. 16
Aşadar, lucrarea diavolului este de a transforma totul într-o oglindă. Rostul
unei oglinzi este de a reflecta realitatea şi, implicit, de a ajuta <strong>la</strong> îndreptarea unor
12 Mt 4, 1 – 11.
13 Mc 1, 13.
14 Păr. Galeriu, Jertfă și răscumpărare, Ed. Harisma, București, 1991, p. 193
15 Mt 12, 43 – 45.
16 Pr. Cezar Sterpu, „Etica” răului, în ALO, Cluj-Napoca, 1992, p. 13.