română - Universitatea de Arte "George Enescu"

contopesc ştiinţa, morala şi arta. După asimilarea conceptelor psihanalitice, autorul hotărăşte o revizuire
din temelii a cercetării sale antropologice, de data aceasta în lumina unei metode analitic-ştiinţifice
sistematice. Nucleul conceptual şi totodată fundamentul cercetărilor sale va fi noţiunea de spirit
inconştient. De la acest punct de pornire, esenţă socială a omenescului, autorul realizează un adevărat
sistem paradigmatic, desoperind relaţii inedite între noţiunile de cultură, natură, normă, raţional, simbolic,
structură, infrastructură, suprastructură şi comunicare. Ca forme ale suprastructurii, autorul studiază
miturile, religia şi cultura. Spiritul inconştient este oarecum anistoric, deoarece este gândit ca o structură
de factori constanţi.
Astfel, sincronismul conservator al metodei lui Claude Lévi-Strauss devine un eleatism ontologic şi
axiologic cu o anumită nostalgie paseistă. Se poate decela în gândirea autorului o sensibilitate şi o
convingere etică prin care spiritul inconştient etern conduce la o tendinţă de ieşire din diacronic şi chiar
de marginalizare a istoricităţii. În cunoscuta sa lucrare Antropologia structurală, Claude Lévi-Strauss
acordă studiilor comparative de artă o poziţie privilegiată în demonstrarea unităţii originii sau a
fenomenelor sociale de contact, difuziune şi împrumut cultural. Pentru aceasta, el urmăreşte detaliul
decorativ, trăsăturile plastice, complexul de trăsături expresive, stilul.
I-2 Antropologia artei este o cercetare generală cu un pronunţat caracter pluridisciplinar asupra
comportamentului estetic al omului în contextul său social, economic şi mai ales cultural. Antropologia
artei are astfel capacitatea să surprindă dimensiunile spirituale definitorii ale artistului, personajului
reprezentat şi ale receptorului operei şi posibilităţi de investigare psihologică pentru a interpreta viaţa
lăuntrică a acestora. Delectarea în prezenţa valorilor artistice nu este conţinută necondiţionat în acestea ci
depinde mai ales de gradul de educaţie, sensibilitatea, caracterul şi temperamentul publicului. Subiectul
apreciator este uimit iniţial de calităţi estetice şi artistice distincte, ce au însă capacitatea de a-l transpune
într-o atitudine pur contemplativă. Ulterior, prin meditaţie estetică, se desluşeşte sensul antropologic şi
implicit se realizează sinteza valorii artistice. În lumea artei, se poate vorbi deci despre o conştiinţă de
sine spontană, activată firesc în interrelaţia publicului cu opera, şi o conştiinţă reflexivă, prin care
individul accede realmente la o experienţă estetică independentă.
Atitudinea estetică este definită prin percepţie, contemplaţie şi deschidere sensibilă faţă de
aspectele impresionante ale realităţilor naturale, ale vieţii sociale (inclusiv civilizaţia utilitară) şi ale artei.
Ea este fundamentală pentru înţelegerea motivaţiei operei şi este premisa creaţiei artistice şi a receptării
estetice. Capacitatea de a privi cu satisfacţie şi interes specific natura şi frumuseţea umană este dovedită
în domeniul culturii de rezultatele creativităţii omului: lucrări, obiecte şi opere de artă.
În lucrarea sa Tipuri psihologice, cunoscutul psihanalist C.G.Jung studiază şi aspectele atitudinii
estetice, căreia îi consacră capitolul intitulat „Problema atitudinilor tipice în estetică”. El consideră
estetica o psihologie aplicată. În felul în care arta şi frumosul natural sunt receptate, el îşi regăseşte