română - Universitatea de Arte "George Enescu"

nuanţările şi diferenţierile specifice, dar mai ales rezonanţa afectivă relevantă în cazul trăirii însăşi a stării
şi sentimentului de stranietate (I-6 Stranietatea).
Căutarea de viziuni cât mai „originale” duce adesea la inversarea scalei de valori umane. În mod
natural, unele aspecte ale vieţii cotidiene sunt percepute ca fiind semnificative iar altele, total lipsite de
importanţă. Artistul modern schimbă locul specific al aspectului de viaţă. Noua ordine aduce în prin plan
detalii adesea neglijate. Receptivitatea atenţiei este stimulată de răsturnarea priorităţilor: indiferenţă la
dramele psiho-sociale tradiţional monumentale şi sensibilitate estetică paradoxală faţă de aspectele
minore din sfera privată şi trăirile intime (I-8 Supradimensionarea, instrument al dezumanizării).
Arta contemporană, pe lângă faptul că neglijează antiteza tradiţională frumos ↔ urât, îşi duce
existenţa şi printr-o contradicţie la adresa valorilor pragmatice, ajungând la o relativă independenţă faţă
de societate şi chiar faţă de viaţa culturală în general. O bună parte a manifestărilor ei nu stârnesc nici un
ecou în rândul publicului şi datorită faptului că nu ating motivaţiile generic umane. Ne aflăm în faţa unei
adevărate rupturi între manifestările „artistice” şi celelalte domenii de activitate, care beneficiază de
criterii unanim acceptate. Cercetarea febrilă a artistului, izolat de societate dar având pe deplin dreptul la
diversitate de viziune, nu poate decât să-l atragă spre o nouă realitate. Conflicte între diversele etnii, între
minorităţi şi majoritate şi chiar între generaţii, tind să pulverizeze societatea, acutizându-i crizele şi
discontinuităţile. Consecinţa spirituală este forma agitată şi incoerentă sau, de-a dreptul, (I-9 Arta
informală). În arta contemporană, fundamentală pentru valorizarea şi receptarea operei de artă devine
înţelegerea raţională a sensului său antropologic. Incitantă devine mai ales dezvăluirea pulsiunilor
motivaţionale a căror hermeneutică incită psihanalistul şi care, deşi se află în culise, declanşează indirect
demersul artistic (Capitolul II - ARTA CONTEMPORANĂ).
Noţiunea de contemporaneitate poate fi asociată, în modul cel mai firesc, celei de generaţie. Stricta
actualitate, valabilă pentru o generaţie, devine imediat desuetă pentru generaţia următoare. Obiectul de
artă este, prin definiţie însă, o valoare atemporală de care profită în egală măsură diferite generaţii şi care
nu se epuizează ca un bun oarecare. Percepţia estetică a realităţilor actuale şi receptarea artei
contemporane este însă mult diferită chiar şi faţă de perioada interbelică, agravându-se raportul
contradictoriu dintre valorile perene şi cele accelerat perisabile moral ale societăţii de consum.
Manifestările artistice sub genericul Documenta au debutat la Kassel, Germania, în 1955 şi din 1972 au
loc la fiecare 5 ani, fiind unele din cele mai influente evenimente de artă contemporană din întreaga
lume. Supranumite Muzeul celor 100 de zile, ele sintetizează tendinţele actuale în artele vizuale şi în
acelaşi timp oferă posibilităţi de afirmare celor mai inovatoare concepţii expoziţionale (II - 2
Documenta, Muzeul celor 100 de zile). Bazată pe succesul primei ediţii (130000 de vizitatori), a 2-a
Documenta, din 1959, devine deja o instituţie. Muzeului Fridericianum, devenit neîncăpător, i se adaugă
noi spaţii expoziţionale. Manifestarea este acum organizată de o companie specializată sub auspiciile